Poezie
episodul unu
pre_texte
1 min lectură·
Mediu
mi-am dat drumul pe toboganul infernal al iubirii
fără să crâcnesc am înghițit săbiile fierbinți ale trădărilor
am îngropat stelele în curtea casei noastre de lemn până când pământul a început să-mi vomite întreaga teamă în plină lumină
noaptea luna se împreunează cu lucrurile
au început să cadă astre de ceară în locul din care tot pleci
eu am în suflet un pacemaker care îmi ritmează sentimentele și îmi cenzurează visele.
de exemplu, acum nu pot să visez că sunt moartă sau că mă iubești
ar fi o dramă întreagă. s-ar turna telenovele. seriale pe viață și moarte. un episod pentru fiecare zi în care nu ne atingem
033.873
0

coplesitor versul acela stingher cu luna, pe care o si vad pe acoperisul caselor, pe varful brazilor, pe colina, pe nasul unui betiv care vine de la carciuma...
\"de exemplu, acum nu pot sa...\" deci fiecare vers este o nestemata, pentru mine, bineinteles... de aceea... iti spun
sunt tare invidios si de atata invidie las semn
ne citim