Poezie
poem de dragoste care vorbește întruna
pre_texte
1 min lectură·
Mediu
pe-atunci lucrurile se numeau încă lucruri. apele se întorceau în matcă prin definiție. nu aveam aceste angoase atârnate de încheieturi ca niște clopote de piatră.
tu veneai mereu cu trupul tău perfect. îți așezai sângele în mine ca într-un uter
împlinind prorociri. nu întrebam . știam dinainte ce ești.
aveam același nume în afara lumii.
nici un cuvânt nu se risipea între noi.
niciodată un cântec nu ar fi căzut ca o ghilotină retezând clipele
ca acum.
popoare întregi de năluci ne înlocuiesc trupurile.
cineva ne leagă nopțile una de alta inventând frigul.
mai avem doar bucuria stupidă de a ne mistifica între acești pereți de întuneric pe care se scurge igrasioasă disperarea.
am avut cândva certitudinea unei posibile împliniri. dar cred că singura certitudine e această ceață neagră și acest poem de dragoste care vorbește întruna
despre vremurile când eram atât de sănătoși încât nici nu mai aveam trupuri
064.534
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “poem de dragoste care vorbește întruna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/123468/poem-de-dragoste-care-vorbeste-intrunaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mihai, sunt sigură că așa inocenți cum suntem tot intrăm în gura lumii, respectiv a site-ului, dar ce mai contează. contează mult că eu știu că cineva, undeva, rezonează cu aceste texte ale mele. asta mă bucură nespus. îți mulțumesc.
cu mult drag,
ioana.
p.s. nici nu știi cât de mult mă bucură concluzia ta. explicam nu de mult unui amic exact această necesitate a unei finalități care să se împlinească în cititor. îmi dau seama că e un lucru dificil de realizat, de aceea mă bucur că ai resimțit ca împlinit acest deziderat.

ioana, un text bun; si fain.
iar versul final ii dubleaza valoarea si imi da re_start;
(obosita un pic, dar vroiam sa-ti las semn:)
iar versul final ii dubleaza valoarea si imi da re_start;
(obosita un pic, dar vroiam sa-ti las semn:)
0
Mae, îți mulțumesc pentru semn...te știu aproape.
0
Distincție acordată
Ceea ce m-a determinat sa scriu acest comentariu a fost poarta uitata mai mult sau mai putin intentionat ilustrata perfect de versul \"popoare întregi de năluci ne înlocuiesc trupurile\"... imi place dimensiunea orgiastica pe care ne-o revelezi ca si cale de accedere la autocunoastere... poate ca uneori se naste frustrarea de a nu putea fi urmata de alta jumatate in adancurile trairii... poate undeva ratacirea de lume si de sine.
Poemele de dragoste nu vorbesc... ele urla desi zei pagani ne culeg ecourile si le adauga la colectia de nefericire a planetei, sau pur si simplu tac... dar ce tacere sublima.
Poemele de dragoste nu vorbesc... ele urla desi zei pagani ne culeg ecourile si le adauga la colectia de nefericire a planetei, sau pur si simplu tac... dar ce tacere sublima.
0
mă bucur că ți-a plăcut acest poem de dragoste care a început să vorbească despre vremuri...îți mulțumesc.
0

niciodată un cântec nu ar fi căzut ca o ghilotină retezând clipele
ca acum.\" Explicatia finalista ne spune \"in vederea a ce \" se produce un eveniment, iar explicatia cauzala spune \" prin ce intermediari \" s-a produs evenimentul.
Finalitatea isi gaseste cu usurinta locul in versul tau; este imposibil de izolat un element din totalitate.
Suuupppeeerrr!
cu drag mihai