Mediu
astăzi poetul ne-a spus ceea ce nu era spus încă. îi presimțim cuvintele așezate imperios ca niște ploi. povestea lui e chiar el. sunt doar câteva mesaje scurte pentru cei care nu sunt de tot surzi. noi îl auzim . ceilalți se dau la o parte.
de curând lucrurile au luat întorsături.
se mai pune totuși o problemă de sunet. unele gânduri sunt complet dezacordate. le dau un sol, dar ele zboară în voie nebune izbindu-se de numele noastre ca de pereți. se întâmplă să devină înspăimântătoare în unele nopți când așteptarea îmi ține loc de identitate.
păstrez un moment de înțelegere ca pe o ultimă soluție. aceasta ar fi explicația pe care mi-o dau în alb. acum nu trebuie să știu de ce. am închis ochii și apăs pedala până la podea. mă descompun pe litere.
astăzi poetul a scris despre el ca despre o spaimă.
084.822
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “ssst.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/124511/ssstComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
XIoana, ma bucur sa gasesc in sfarsit un text in care \"se da un sol\", eu l-am auzit sa stii, totusi urechea unora nu reuseste sa puna la punct sunetul, sa-l aduca in armonie. gandurile continua sa se izbeasca de mintile voastre intr-un haos tonic. foarte frumos, asteptarile tin loc de identitate, uff, ce text... cred cu tarie ca e unul din cele mai bune ale tale din ultimul timp.
si ce sfarsit... apesi pedala si fie ce-o fi, \"poetul a scris despre el ca despre o spaima...\"
imi pare rau ca nu-ti pot da stea... regulamentu\'...
e un text de citit
clar
incantat
si ce sfarsit... apesi pedala si fie ce-o fi, \"poetul a scris despre el ca despre o spaima...\"
imi pare rau ca nu-ti pot da stea... regulamentu\'...
e un text de citit
clar
incantat
0
Sacum este seara si te privesc iar in ochi cuvantul pe care-l desenasem ieri pe oglinda aburita se vede foarte putin doar daca il manjesti cu pasta singuratatea are in ea samanta nebuniei chiar daca esti adaptat a murit in ospiciu pe el probabil ca il vezi mai des si vorbim ca si cum am vorbi ce pot avea in comun niste atemporali ca noi ei vin la tine si zic gata sa-ti explic eu uite asa si asa sau invers...
0
EL\"astăzi poetul ne-a spus ce nu era spus încă. îi presimțim cuvintele așezate imperios ca niște ploi. povestea lui e chiar el. sunt doar câteva mesaje scurte pentru cei care nu sunt de tot surzi. noi îl auzim . ceilalți se dau la o parte.\"
Cuvintele-picuri, cuvintele-suflu, poetul este aproape ca un chip cioplit in spirit, de s-ar putea ar ramine tacind, de s-ar putea doar ar respira si noi am auzi fiece gind.
Tacerea pamintului, astazi, Ioana, tacerea cerului maine.
Atit de frumos de scrii in ultimul curind...
Drag, Ela
Cuvintele-picuri, cuvintele-suflu, poetul este aproape ca un chip cioplit in spirit, de s-ar putea ar ramine tacind, de s-ar putea doar ar respira si noi am auzi fiece gind.
Tacerea pamintului, astazi, Ioana, tacerea cerului maine.
Atit de frumos de scrii in ultimul curind...
Drag, Ela
0
FBtu ai un fel al tau de/a fi...
penduland intre un micro si macro/univers, intre interior si exterior cu aceeasi melancolie, de obicei, vag ludica, pe alocuri, si cu o detasare aproape a zbor. nu stiu cum reusesti totusi, ca si in textul asta (personal pana la urma), sa construiesti o interfata catre celalalt la fel de fiabila si cu aceeasi intensitate a rezonantei.
cred ca in cazul de fata, intregul construct valorizeaza ultimul vers, insa o face frumos.
penduland intre un micro si macro/univers, intre interior si exterior cu aceeasi melancolie, de obicei, vag ludica, pe alocuri, si cu o detasare aproape a zbor. nu stiu cum reusesti totusi, ca si in textul asta (personal pana la urma), sa construiesti o interfata catre celalalt la fel de fiabila si cu aceeasi intensitate a rezonantei.
cred ca in cazul de fata, intregul construct valorizeaza ultimul vers, insa o face frumos.
0
AGfrumos poem, dar nu, probabil adevarat, adică nu-l privesc, nu în față, chiar nu știu nimic despre el, dar nu mă întreb. da, de fapt personale, cu atat mai mult. spaima este o față atât de mică, între o gaură neagră și una albă loc pentru o plimbare la braț catedrala pe care nimeni nu va urca, desigur prostii, soarele e peste tot si treptele nu mai au grație, nici sus, nici în jos, toate stau locului de parcă ar fi ascultat, desigur prostii, desigur, nu știu să vorbesc, și ele ascultă degeaba
0
INVă mulțumesc mult, dragii mei. mă bucură mult comentariile acestea, mai ales pentru că ele se deschid spre cutia de rezonanță a sufletului...ați lăsat adevărate poeme aici sub textul meu...vă mulțumesc!
0
la buna citire
geea