ioana negoescu

Ela, eu știu acum că nu trece de la sine...trebuie tăiat până în carne vie, fără teamă, chiar dacă nu mai rămâne mare lucru...nu? mai treci.

Dana, în fiecare zi e un început...undeva. mă bucur mult că ai trecut pe la mine. mulțumesc.

Anne-Marie, nu știu dacă pot să lupt. cred că e mai mult o chestiune de credință. eu cred în iubire, după cum mai spuneam. Da.mulțumesc.

Ela, voi face cum spui. cred că e așa cum spui tu, zidul se face singurătate în cer...mă bucur mult că ai trecut pe la mine.

Elia, începuturile sunt întotdeauna strălucitoare și foarte vii. nu regret încă...

Li, draga mea, știu că nu e de ajuns. știu. mulțumesc!

Trandafirașule, mi-a plăcut cum ai spus-o. turna și turnul...:)

Anne-Marie, e vorba doar de o îndepărtare. poate că eu cred prea mult în iubire?...

Gabriela, mă bucur că ai zâmbit, că ai rezonat. mă duc să citesc despre \"teoria peșterii\"...:)

Alina, e firesc să nu-ți spună nimic acest text, de vreme ce a fost scris în continuarea unei discuții pe ym, dar speram să se vadă starea, clipa de fericire...mulțumesc că-mi ești aproape. te mai aștept.

da, mult mai bine :)

eu aș schimba titlul. sună ca o trompetă...

Silvia, mă bucur că am reușit să te impresionez. deși sunt puțin mirată pentru că textul e unul dedicat, un fel de răspuns la o discuție pe ym, ceea ce mă făcea să cred că nu e prea accesibil celorlalți. mă bucur că se vede...

wow, Seth, mi-ai făcut o foarte mare surpriză! nu știam că mai ești pe aici...și eu te tot citesc. știi... te mai aștept.

se pare că am scris un fel de fabulă aici...
poate vin și cu niște ghicitori. vă mai aștept cu drag,
ioana.

Gabriela, îmi amintesc că există și acel \"frig pozitiv\" cum spui tu. îți mulțumesc pentru căldura din cuvintele tale.

AnMar, ai dreptate. am intrat să te citesc. Doamne! ai dreptate! e doar un pustiu trecător. îți mulțumesc!

Ela, cred că e trist dacă rezonezi cu acest text. îți dai seama ce semnificații are, mai bine decât oricine altcineva...

Costin, chiar asta e problema, eu nu mai sunt...

Anca, cred că ți-am trezit nostalgii...:) uneori ne răstignim visele pe taraba unei realități mercantile. textul s-a vrut o chemare la împlinirea unor vise. îți mulțumesc! te mai aștept. poate cândva în Timișoara...și eu sunt nostalgică.

Andrei, acesta nu este un poem, este un gând. eram atât de nemulțumită de acest text încât, dacă nu treceai tu pe-aici, îl ștergeam. e un personal foarte personal. e aproape un sms că mesajul e scurt și fără pretenții. aici se spune că faptele se petrec într-o ilogică înșiruire pe care o putem doar constata. important e să nu ne pierdem chiar toate reperele interioare.

\"daca inauntru este intuneric, si afara intuneric, trebuie sa te simti implinit?\"
Nu, nu cred. singurul remediu împotriva întunericului este...

Ioane, îmi faci o mare bucurie că treci pe la mine. azi e duminică și sărbătorile sunt atât de pașnice. în ceea ce privește forfecarea textelor se poate orice. ideea e să o faci cu plăcere. eu nu mă supăr dacă sunt forfecată, dimpotrivă. textele postate aici nu mai sunt ale mele. unele sunt simple mesaje, altele sunt borne pentru memorie. stau și ele în drum ca pietrele... te mai aștept cu drag,
ioana.

dacă mai am suflet? nu, nu cred că mai am...nu știu când se termină, nici de unde începe. te mai aștept pe la mine.
ioana.

axxa, nu-i bine să-mi știi ultima dorință, crede-mă. mai treci.

Livia, alb poate fi uneori un început, e culoarea locului în care se poate întâmpla orice. dar poate fi și o pace, nu?
mulțumesc de trecere.

Ela, un prieten mă întreba de ce separ lumile și-mi demonstra că e artificială această delimitare interioară. eu mi-am amintit atunci că a existat o vreme când Dumnezeu, ca și rockul, era pretutindeni. cotidianul ne fragmentează nepermis de mult. mulțumesc!

florin, să știi că simt și eu nevoia să schimb câte ceva. dar nu e chiar simplu...mai ales că premeditez foarte puțin sau deloc. și nici nu am bunul obicei să reiau textele, deși îmi propun. eh, cam asta e. voi experimenta și eu că nu strică. mulțumesc pentru aprecieri. te mai aștept cu drag.
ioana.

Florin, mă las în voia acestor poeme ca și cum numai ele ar exista. e de-a dreptul încântător felul în care surprinzi tu vibrația abia perceptibilă a unei clipe. sunt lucruri despre care ar trebui să vorbesc acum, dar mi-am pierdut șoapta.
îți voi spune totuși că admir felul în care desfășori într-un epico-liric plăcut lumina ascunsă într-un moment sau poate doar într-o privire. îmi place forma aceasta de poem în proză pe care ai adoptat-o de curând.
Felicitări!

se pare că tot despre o teorie e vorba până la urmă. forme înghețate și vălurite suntem cu toții. mai treci.

Narcisa, ca să iert ar trebui să fiu asemenea unui Dumnezeu, ca să nu ucid ar trebui să fiu asemenea un Om, dar eu sunt o lighioană...mulțumesc pentru trecere. te mai aștept cu drag,
ioana.