ioana negoescu

Mă bucură trecerea ta, Li. de multe ori am simțit citindu-te că suntem pe aceeași frecvență. oricare ar fi ea...:)

Ioan Peia, mă simt onorată. da, îmi doresc să schimb ceva, deși sunt sigură că am de spus același lucru sub orice formă aș face-o. îți mulțumesc! te mai aștept.

Corneliu, e mai bună varianta ta, dar eu cred că voi renunța de tot la acest vers.
în ceea ce privește...\"eu prea îmi doresc...\" adică îmi doresc prea mult și prea acut. chiar dacă nu sună prea bine :)
mulțumesc. te mai aștept.

Marius, mă bucur că ți-a plăcut textul meu. nimic nu e perfect. ce bine că nimic nu e perfect! nu?

Liviu, maestre, iarăși mi-ai găsit punctul slab, adică dubios. am și eu dubii în ceea ce privește versul. chiar mă gândeam să renunț la el. mulțumesc.

Florin, mă bucur că ți-a plăcut. mai treci.

Olga, fără îndoială că m-a favorizat fundalul muzical...:)tu? te-ai vaccinat? nostalgiile pândesc...mulțumesc! te mai aștept.

Ela, mă bucură prezența ta luminoasă. știi. acolo e un loc fierbinte care contrastează cu înghețul unei lumi cuprinsă între definiții. e nedefinitul fierbinte, dacă vrei așa...te mai aștept cu drag,
ioana.

am între degete nisipul unei mări pe care nu am văzut-o niciodată. i-am admirat depărtarea gustând-o de pe buzele unui poem prea înalt care începea de undeva din pământ și se înălța doar puțin peste moarte. atât cât să fie. eu îi colindam nopțile ca o bocitoare penibilă și aruncam în el cu umbre într-o patetică încercare de a-l aduce la suprafață. care nu există. „pământul începe de aici în jos”mi-a spus măsurând din ochi urma coastei din care mă născuse.”eu sunt doar rădăcina gândului tău despre mine, cel celălalt” mai spuse adâncindu-se într-o altă iubire ca într-un mormânt proaspăt.

Mulțumesc, Ela!
poate că atâta vreme cât există marea așteptarea mea nu e definitiv surpată...mi-ai dăruit marea așa cum ai promis. am simțit-o în poemul tău. mulțumesc.
cu drag,
ioana.

La mulți ani fericiți și plini de poezie, Costin!
cu drag,
ioana.

Felicit poeții antologați și în mod deosebit îmi felicit prietenii antologați...:) mai ales daca binevoiesc să-mi trimită și mie un exemplar.

acesta este un text trist despre o despicare. un întreg devine jumătate eu, jumătate tu. restul e liniște.

nu știu dacă e bine sau rău. mă bucur că zâmbești, totuși.

Evident este o mare realizare. Îi felicit pe cei care s-au ocupat de apariția antologiei și le mulțumesc pentru efortul depus. Mulțumesc celor care s-au gândit să mă alăture acestor poeți care îmi sunt foarte dragi.
ioana.

Cristian, îmi pare rău că nu se vede mesajul de cuvinte. unora le plac clătitele se pare :) cred că se găsește câte ceva și pentru tine pe-aici. poate un camion verde...
te mai aștept cu sugestii. mulțumesc.
ioana.

Cosmin,îmi place mult tăcerea ta...mulțumesc!

Florin, și eu mă bucur mult că treci pe la mine. s-ar putea să fie așa în ceea ce privește iguana aceea, dar știi și tu că atunci când scrii nu te poți detașa de propriile simboluri chiar dacă ele devin obositoare pentru ceilalți. cel puțin eu nu pot. mai treci.

Liviu, cu \"zidurile așteptării\" așa uzate cum sunt am ajuns să mă împac. finalul e foarte discutabil. e printre puținele texte la care cam premeditat finalul. e un punct. e un final retezat. se vede că ai ochi de profesionist:) ai pus degetul direct pe rană...:)

Ela, țin neapărat să-ți spun că mă uimește felul în care mi-ai citit textul. e foarte important pentru mine să am feedbackul acesta al rezonanței cu ceea ce scriu. cred că tu ai înțeles perfect. îți mulțumesc mult!

Mircea, am reușit să citesc printre foarte multe puncte de suspensie, un scenariu pe care l-ai scris pornind de la textul meu. se pare că el te inspiră într-un anumit fel. o fi bun la ceva totuși...:)

Costin, nici eu nu mă prea împac cu finalul ăsta retezat, după cum spuneam, dar am simțit nevoia să-l tai. eu nu scriam așa...cum?

Olga, mă bucură enorm prezența ta aici. într-o zi îți voi spune de ce. până atunci îți spun că valsul e prezent aici din mai multe motive, unul este ușor ironic, altul este un fel de ritm în contratimp, pe care l-ai sesizat ca disarmonic și mai sunt câteva ce țin de intimitatea textului. mulțumesc mult! te mai aștept.

Gabriela, mă bucur că te-ai hotărât să-mi lași mesajul, că ai sesizat o oarecare schimbare. pragurile sunt la tot pasul. le trec mai ușor sau mai greu. ai dreptate acesta este un text oarecare. un moment dintr-o zi oarecare. important e să-mi rămână fiecare în memorie ca o bornă. desigur, mai am loc...:)

vă mulțumesc!
cu drag,
ioana.

Raul, bucuria este a mea. sunt foarte impresionată de puterea ta analitică, de ochiul format în a vedea detaliul, dar și ansamblul. cel mai mult mă bucură faptul că ai înțeles apartenența la un întreg a fiecărui text. la fel ca și zilele, se succed diferite, dar le percep subiectiv și le spun așa. aștept câteva priviri mai critice din partea ta. ți-am spus, am mare încredere...mulțumesc!

îmi iau clipa de respirare. bine? apoi aștept următorul poem ascunsă într-un tablou proaspăt mirosind a alge. respir. despre mâine nu știu încă mare lucru. respir.

\"adunam într-o cutie de lumânări de ici și colo oameni, copleșiți de boli inofensive, obișnuiți să vorbească toți deodată.\"

și le aprindeam viețile la un capăt. ei fumegau mocnind deznădejdea. îi iubeam și așa. nu știam dacă în fântâni mai erau pietre. întotdeauna aflam prea târziu. când setea devenea definitivă, când noi deveneam incurabili și iubeam totul. nu era cenușa lor. ei spuneau lucruri. noi plângeam pe ascuns. mai știi. numai noi puteam să ne scufundăm de tot în durere. numai noi recunoșteam locul de unde nu mai era întoarcere. mai știi?

iartă-mi dicteul...dacă poți. :)

La mulți ani Florin!!! multă sănătate și fericire îți doresc. să te bucuri alături de dragii tăi.
e o zi specială . cu adevărat specială ziua asta...
cu drag,
ioana.

Raul, comentariile tale îmi dau prea multă încredere. voi ajunge să mă iau în serios :) îți mulțumesc mult. aștept să vii și cu observații critice despre...pentru detalii te aștept pe ym.

Radu, ce surpriză! să știi că stacojiul acela este premeditat și revine în textele mele. el se izbește de cărămida refractară...mulțumesc. te mai aștept cu drag.

Adina, moartea nu e nicicum, cred că e doar o liniște sau o întâlnire. eu o aștept ca pe o întregire. realitate e o moarte perpetuă când nu știi să evadezi în ireal. din fericire, tu știi...:) mai treci.

Dorina, este ceea ce vroiam să realizez. aceasta era intenția. se pare că am reușit într-o oarecare măsură...:)

Corneliu, trebuie să recunosc că abia așteptam să observe cineva cărămizile refractare. e un simplu joc de sensuri, dar și doza de ironie, sper. mulțumesc.

Jean Crina, nu te-am mai întâlnit în preajma textelor mele. este un autoportret care mă reține în el. o lucrare de atelier.poate prea dureros. te mai aștept cu drag.

e cel mai trist poem...cel mai trist.

Ela, nu stiu daca e vorba despre plecari. cred ca distantele sunt in noi. si drumurile sunt in noi. caile ni se aprind sub pasi. da, ai dreptate eu vad pasii invers, in ritmul unui vals...

Carmen, cred ca se potriveste aici trimiterea ta la Brancusi. spun asta si din perspectiva operei sale. doar el a scos din piatra sarutul...:)iti multumesc.

Alina, ai simțit și la fel? ai visat că ai pornit-o desculță prin toamnă? e un sentiment unic...

Bazil, așa-i...:) sper că am înțeles bine. e un oftat. deodată mi se făcuse prea toamnă.

Felicitări, Costin! mă bucură mult această apariție. sunt poeme de dragoste. ele rămân în sufletul cititorului, dar e foarte binevenit volumul pe care să-l port în poșetă...:)
i.

Ioana, sper din tot sufletul ca întreg textul să fie \"bleah\" pentru că așa trebuie să fie. de fapt prima propoziție nici nu-mi aparține. este a unui prieten pe care l-am \"furat\" de vorbe pe ym aseară. îl știi și tu Ioana :)
mai treci pe la mine că mă bucur.