ioana negoescu

Emil, e cu adevărat un tumult de trăiri. poate și de lacrimi. deși uneori e mai bine să zâmbești și să te depărtezi fără să spui nimic. eu mă bucur că-mi ești aproape și că mă citești mai departe...:) mulțumesc.
ioana.

Mihai, nu știu ce să-ți răspund. cred că scriu în jurnal în loc de rubrica matrimoniale, decese sau chiar imobiliare. printre rânduri se pot \"citi\" anunțuri de tot felul. data e importantă. așa pare întotdeauna când hotărăsc să înscriu textul la jurnal, ca să țin minte ziua asta. deși, sunt cam multe zile de ținut minte și mă cam lasă memoria.

Alina, scuză-mă te rog, dar abia acum am observat că ai lăsat câteva cuvinte aici. îți mulțumesc mult. așa era...prea târziu. sper că nu prea târziu pentru a-ți mulțumi pentru comentariu :)

Mihai, în ritm de tango timpul trece altfel. viața nu mai pare o banală înșiruire de clipe, ci o senzuală înșiruire de pași...te mai aștept.

Dan, și mie mi-a plăcut finalul...:) îți mulțumesc mult pentru urare.

se pare că autosugestia a fost cu adevărat periculoasă. m-a înghițit ca un monstru și m-a inclus în metabolismele realității. vă mai spun o dată, e chiar periculos să te prefaci că exiști :)
vă mulțumesc mult pentru trecere și vă mai aștept cu drag,
ioana.

Emil, ai perfectă dreptate...privind-o pe Maia am convingerea că totul are un sens. mulțumesc mult...

Ela, nu am cuvinte ca să-ți mulțumesc. mereu te simt foarte aproape...

Ionuț, cheful s-a ținut ieri la capătul lumii. azi sunt cam mahmură, dar și foarte bucuroasă că ești aici...mulțumesc mult.

Nastia, urarea ta mă măgulește de-a dreptul...mulțumesc din suflet.

Emil, ți-am trimis mersul lucrurilor, că despre mersul trenurilor habar nu am...

Alex, mă bucură prezența ta aici. răbdarea aceea a devenit înspăimântătoare și nefirească până la urmă. cu adevărat monstruoasă...nu ți-o dori, că seamănă prea mult cu moartea.

Ionuț, poetul mi-a lăsat un zâmbet și asta contează...mulțumesc.

Emil, aici e întrebarea. care acasă? răspunsul e o identitate.

nu pot să trec fără să mă mir cel puțin. sunt impresionată de felul în care te poți ruga prin somație. te recunosc în alăturările de mare plasticitate imagistică și mobilitate ideatică. ți-aș tot spune baliverne de-astea și altele mai complicate scoase din cărți, că tot sunt după o scurtă discuție teoretică despre poezie...:) dar mă abțin. prefer să mă mir și să spun: wow, Doamne!

îți mulțumesc pentru semnul oranj...

VDG, mulțumesc pentru lăcrimioare...sunt florile mele preferate :)

Mihai, crinul are în el o forță ciudată pentru o floare...mulțumesc.

Emil, cred că te așteptam pe coridor, într-o memorie care nu știu de unde vine...:)

Dan, mi-a plăcut mult cum ai spus tu că acela e piedestalul. da, aceea e înălțimea de unde ne prăbușim...

Adina, îți mulțumesc pentru sugestie. voi schimba cred mai multe în acest text. nu se prea leagă...:)

Ela, avioanele au cutii negre. e memoria lor de după catastrofă. cam la asta se rezuma textul, într-adevăr. doar că acolo noi am găsi doar primul sărut, sărutul primordial. restul e zgomot de fond. mulțumesc...

Florin, mă bucur că mă crezi. încă...:)

Mircea, bucuria de a te întâlni aici este și a mea. te mai aștept.

Ela, îmi era dor de \"tăcerile\" tale...de felul în care punctezi astfel esența. mulțumesc.

Mădălina, în text există un nod. tu l-ai găsit...:)

Maria Ioana, textul nu este ermetic, ci mai degrabă e produsul unei visătorii pe care tocmai am deschis-o pe colțul...

Bogdan, sunt importantă pentru o singură persoană în lumea asta. în rest sunt o \"ioană\" ca toate celelalte, o muiere adică. :)

Adrian, mă bucură mult comentariul tău pentru că îmi confirmă faptul că am reușit să transpun starea. chiar dacă pare contradictoriu, este ceva între o lehamite și o revoltă amânată...de aici această violență latentă despre care vorbești.

Mulțumesc mult, Elena. uneori e într-adevăr prea mult pentru o singurătate...te mai aștept cu drag
ioana.

Gelu, acceptarea soartei este uneori o mare victorie, dar eu am constatat că niciodată ea nu este totală, este mai mult o împăcare de moment, un armistițiu. cel puțin în acest caz așa este. pe de altă parte moartea e mereu foarte prezentă...

Mihai, imaginția mea e destul de limitată în multe situații...:) m-ai făcut curioasă. ce ar putea să fie în locul lui?

Andu, cred că știu la ce amintiri de neșters faci aluzie, deși aici ele sunt doar niște rădăcini foarte adânci.
deși mă aștept de la tine să-ți plac...:) trebuie să recunosc că ai ochiul foarte bine format și m-ai prins
1. infirmiera nu exista în varianta inițială, dar crede-mă, prezența ei este indispensabilă, deși face muncă de mântuială.
2.am schimbat de câteva ori între ele cele două forme acceptate ale cuvântului, până la urmă am răms la cel care-mi era mai familiar.
3. inițial era fără \"de spital\", dar versul suna prea abrupt așa că l-am lungit.
în concluzie, mai e de retușat până să fie poem. mulțumesc mult și sper să-ți placă totuși câte ceva...

îți mulțumesc mult pentru felul cum ai surprins mesajul textului. seria \"M\" e seria percepțiilor mele, un fel de portete interioare pe care le schițez din elemente și stări pe care aș vrea să nu le uit...te mai aștept cu drag,
ioana.

cu textul ăsta m-ai cam pus pe gânduri...cred că ai scris despre coșmarul meu, despre ceea ce rămâne în urma timpului, despre erodare, despre închisoarea datornicilor...

îți mulțumesc pentru aprecieri. acesta e un text format din mai multe gânduri fără legătură.poate doar starea e aceeași în toate.

Daniela, este un fel de jurnal scris pe genunchi precum spui...te mai aștept cu drag.

Emil, se pare că și tu strălucești pe dinăuntru puțin...:)

un poem cu efect schweps care mi-a dinamizat și răcorit ziua, un poem de dragoste cu pletele în vânt, o încleștare fair play, nu o încrâncenare, cu o simetrie inedită în acest sens “te iubesc” – “te-am învins”. poemul curge atât de firesc încât nu sesizezi imediat densitatea și profunzimea. îl simți abia când ai ajuns la sfârșit, după “paștele mă-sii de viață tânără și indiferentă” când îți revin în minte imaginile ca niște flashuri pe care le apreciez în mod deosebit ca inedite și bine dirijate cu o “dexteritate” de iluzionist, doar că tu nu creezi iluzii, ci imaginea condensată a realității.

cred că ar trebui să spun multe despre tehnicile folosite, rima inclusă într-un singur vers, ritm, muzicalitate, ruperea ritmului și a texturii ideatice, dar nu știu cum să cuprind toate acestea, așa că mă limitez la ceea ce știu. știu că îmi place mult și că vreau să revin, ceea ce recomand și altora cu mult drag,
ioana.