Poezie

oranj

1 min lectură·12 iunie 2006

Mediu

pot să mișc. îmi simt trupul strâmtorat între pereții privirii lui M

e la căpătâiul meu și mă imploră ceva. nu pot. zâmbesc din trupul ioanei.

zâmbesc dintr-o mie de trupuri

dintr-o mie de femei

toate cu sexul dezvelit pe câte un pat de spital

M îmi dorește ceva

dar eu nu înțeleg ce.

se roagă în felul ciudat al însoțitorilor

cu spatele la mine se roagă.

e prea înalt de-acum

nu mai ajung la chipul lui prelung ca o stalactită.

M îngheață în mine mă învelește cu propria lui spaimă

îmi apasă degetul pe buze

în semn de orice. tac. mă întind

până dincolo de salon

de spital

de orașul acesta

dincolo de toate orașele și satele prin care am trecut vreodată.

pot să mișc. dar nu o fac.

rămân în moarte cu o indecență stranie.

rămân aici unde știu că M nu mă poate ierta.

pielea lui friabilă sângerează în palme

îi ghicesc gândurile în picăturile de sânge care-mi cad ca niște flori pe cearceaf.

deodată mă sărută cu buzele lui foarte portocalii

mă sărută prelung și solar. M e tot oranjul din mine

pot să mă mișc dacă vreau. dar nu o fac.

023.487

ioana negoescu. “oranj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/187944/oranj

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Poemul acesta \"îngheață în mine\" și încerc să \"îți ghicesc gândurile în picăturile de sânge\"...\"cu tot oranjul\" din mintea și sufletul meu.

îți mulțumesc pentru semnul oranj...