cutia neagră

nu era nimic altceva decât un zgomot de fond
și sărutul de atunci de la începutul lumii

să visezi că alergi prin tine
că ești un coridor lung
nesfârșit
uite, infinitul. uite
un capăt e la mine

am prins doar ceea ce \"m-a lovit\"
Ioana, este un negru \"gustat\" de mine
și astfel se vede pe fondul acesta un mic buchet de lăcrămioare! Pentru tine
cu drag VDG

pe treptele acestui poem, fara alte cuvinte

Prea asteptam intunericul din noi, nu?
Toti sintem coridoare prin care umblam fara sa nu spunem nimic. Un poem din carne de lup.
Emil

Poem absolut supeb. O fi,n-o fi cum zici tu,ca in cutia neagra cu memoria faptelor noastre este doar zgomot de fond si sarutul de la inceputul lumii,dar acela e piedestalul nostru in cadere,in decadere cu gust de mar furat. /// multumiri pt. acest poem superb,dan-viatsiatat

Intre intunericul tau si intunericul celuilalt te alearga un caine orb si batran - spiritul - oricat de tarzie ar fi chemarea vietii si oricat de amar e gustul carnii.
O poezie in care elementele primordiale se desfac precum samburii. Poate de aceea spre final incepe sa se piarda din esenta tare.
Ar fi fost mai bun finalul fara ultimele 2 versuri, consider eu. Si aud altfel ritmul din versurile: \"am cuprins între maxilare carnea tare/de lup\", anume
am cuprins intre maxilare/carnea tare de lup sau am cuprins intre maxilare carnea tare de lup (vers unic).

cumva liniștea se calcă în picioare aici, fiindcă tot zgomotul primordial strigă, desfășurat în cutia de abanos a memoriei, asurzitor și penetrant ca un fulger ucigaș. nu știu de ce în a doua strofă aș vedea cumva altceva decât \"sărutul\", cumva doar întâlnirea privirilor, până la sărut.
în ultima strofă se deșiră construcția, vădit aleasă așa pentru a da semnificație mesajului. știi, avioanele au cutie neagră, cea pe care se pot regăsi ultimele rămășițe de strigăt de ajutor, după o prăbușire. am sentimentul că aici e vorba de așa numitul zbor mort sau mortifer și că orbul este el, Dumnezeul cel fără sens atunci când nu vede cum îmbătrânim lângă el, spre a-i urma lumina. sau poate doar eu văd așa, acum. fiindcă aud un zgomot de fond, altfel.
ceva din finalul poeziei mă pierde. cred că poți încheia la \"amăruie\".

și am lăsat citirii.

VDG, mulțumesc pentru lăcrimioare...sunt florile mele preferate :)

Mihai, crinul are în el o forță ciudată pentru o floare...mulțumesc.

Emil, cred că te așteptam pe coridor, într-o memorie care nu știu de unde vine...:)

Dan, mi-a plăcut mult cum ai spus tu că acela e piedestalul. da, aceea e înălțimea de unde ne prăbușim...

Adina, îți mulțumesc pentru sugestie. voi schimba cred mai multe în acest text. nu se prea leagă...:)

Ela, avioanele au cutii negre. e memoria lor de după catastrofă. cam la asta se rezuma textul, într-adevăr. doar că acolo noi am găsi doar primul sărut, sărutul primordial. restul e zgomot de fond. mulțumesc...