e ora de ceai

Chestiunea cu \" ca o zdreanță\" poate fi valorificată negativ de malițioși. Dar \"tumori înalte ca niște scări e meritorie.

\"Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.\"
nu stiu cine a spus, dar citatul acesta se potriveste cel mai bine.

Mi-a placut ceva din imaginea cu memoria. Risti sa rămâi \"ca o zdreanță/ înfiptă în trecut\". Sau, poate, sa ramana trecutul infipt ca o zdreanta in tine..
Las si pe alti \"pesti\" sa urle \"cercuri cercuri\"(parca vad cum ies bule), in legatura cu poezia desigur.
Toate bune,
Octav

Înțeleg că antiteza prin analogie - \"tu pui\" și \"eu pun\" - își are rostul ei aici pentru a continua într-un fel anume precedenta pereche \"moarte-viață\", dar parcă, totuși, îmi este foarte greu să accept acest \"eu pun mâna în foc\", să fie explicația derivată din tradiționalismul meu regăsit în vechea \"a băga mâna în foc\"?!?!
Un tradiționalism care, complementat de un maximalism feroce, mă face să resping acest text cu atât de mult \"intermediarism\"...

Cu respect,
Constantin

Chestia asta cu \"ora de ceai\" ma face sa ma gandesc la cat de important este pana la urma acest \"ceai\". Nu e o simpla bautura, neh? Ma face sa ma gandesc la acele ore de cerai pe care japonezii le puneau mai presus decat foame, sete and stuff.... era f important sa bei ceaiul, sa il simti ca pe o idee, un sentiment si de abia apoi sa discuti cu oaspetele tau despre ceea ce trebuie legat de lumea asta atat de materiala.
Pana la urma ce faci tu Ioana aici daca nu o incursiune in melancolie, rabdare, o incursiune a modernitatii intr-un traditionalism mascat?

Ne recitim.

\"ÎNȚELEEPTUL LA ORA DE CEAI\"
de Matei Vișniec


\"Înțeleptul privea adînc
de-a lungul linguriței argintii
de-a dreptul în cana de ceai

ce se vede acolo, striga mulțimea
adunată în fața ferestrei
liniște, striga înțeleptul
văd un punct lucitor, o încăpere discretă
în care locuiește materia, acum
o văd toată, în întregime

trecătorii se urcau pe fereastră se rostogoleau
în camera udă și întunecată se urcau
pe înaltul pereților și se rostogoleau
în cana de ceai se aruncau în lichidul gălbui se
înecau acolo, bolborosind agitîndu-și
mîinile subțiri

înțeleptul privea nemișcat în adîncul
cănii de ceai își umezea ochii
și striga spre strada pustie :
chiar acum
se vede sîngele lucitor al materie
cum se ridică la suprafață.\"

de ce trebuie sa renuntem la cursul firesc al cuvintelor si la cursul firesc al ideilor, ca sa spunem si noi cei de azi aceleasi lucruri care sunt spuse de poeti de cand lumea ...


cu sinceritate iti scriu, la ceeea ce m-am gandit citind poezia ta, comentariile si in final poezia lui Visniec, care mie asta imi demonstreaza!

fara a nega nevoia de modernitate , sau de actualizare a artei, dar e ca si cum fiecare generatie de oameni ar pretinde cu exagerare, sa li se faca un alt trup, cu alte organe si simturi, altfel asezate si organizate, dar tot pentru a trai , a iubi, a gandi , a etc

stima

Versurile cele mai reușite mi se par a fi \"mirosul de umbră mă invadează\" și \"strălucirea solzoasă a clipei acesteia\". Primul vers îmi dă impresia de sufocare, senzație ce însă dispare la citirea versului ce îi urmează câteva rânduri mai jos. Toate cele bune! Alice

Formulări fericite precum:\"gol mentolat\",\"strălucire solzoasă\", dar și o incongruență sonoră: \"cu riscul\". Ceea ce însă m-a surprins plăcut, chiar m-a entuziasmat se află la nivelul ideatic din ultima strofă: sesizarea ipstazei de \"tulbure\", misterul metamorfozei omizii în fluture,dar și dualitatea existenței urzite din vectori ce urcă și coboară simultan.
cu prețuire, george

simpatic text pentru dimineata mea de duminica.
remarc:

- tu pui muzică
eu pun mâna în foc -

- s-au eliberat aromele singurătății -

insa chestii din astea nu as accepta :

- zona duală a existenței noastre -

regards.

frumoasa poezie. mi-a placut joaca din prima strofa: tu pui muzica, eu pun mana in foc. ce ... sadica esti! :D i-ai zis-o cu zambetul pe buze, asa-i? :))
deosebita si strofa a treia.

Viorel, malițioșii cu treaba lor eu cu a mea. chiar dacă e zdreanță...:) aștept să mai treci pe la mine.

Andreea, mă bucur că ți-a plăcut.

Octav, mă bucur că ți-a plăcut imaginea aceea. mulțumesc

Constantin, ai liberatatea de a face acest lucru. e un text despre stări intermediare în primul rând. în al doilea rând e un moment de introspecție suspendat între a fi și a nu fi. dar poți să-l respingi liniștit. eu te mai aștept.

Dana, ora de ceai are de-acum multă încărcătură simbolistică. dacă te referi la ceremonia ceaiului ea respectă un ritual ce permite introspecția în scopul armonizării ființei cu lumea. cel puțin așa știu eu.

Cornel, sunt de acord cu tine, nu trebuie să renunțăm la firesc. eu cred că nu am făcut-o.
ce anume ți s-a părut nefiresc aici?

Raul, ai reușir să prezinți acest text al meu ca pe o simfonie. mulțumesc!

Alice, mă bucur că ai reușit să-ți alegi versuri de aici. deseori fac și eu acest lucru, îmi caut poeme. simt o mare bucurie când le găsesc.

George, mă bucur că ai făcut legătura cu poemul lui Vișniec și că ai găsit sensul textului meu. te mai aștept.

Pablito, e bine dacă simți că ai ceva afinități cu textul meu. e bine și dacă el ți se pare nostim, deși nu prea cred. despre „zona duală a existenței noastre” accept că se putea mai bine, dar cum? poate ai vreo idee simpatică :)

Ramona, chiar crezi că sunt sadică?...:)

cercul e doar o părere
șasiul de dacie coloană vertebrală se cheamă
din chiulasă un fel de lichid
se face
că plânge

uleiul arde intenția soarelui

vând
bmw urgent

Dan, ți-aș răspunde, pe cuvântul meu, dar habar n-am ce e aia chiulasa și cum ar putea ea să plângă. despre șasiu am învățat chiar ieri cu ocazia unei înmatriculări eșuate...și da, e urgent! :) da știu că mi-ai lăsat aici un fain poem auto-moto-velo...