Ioan Postolache-Doljești

părând singurul bilet gratuit
e cel mai scump
de tine vreodată plătit...

zbor fără probleme în anul ce vine. Ioan.

Tăcerile sunt explicabile:
Divizând părerile
Ei zGâr(d)ciuiesc muierile
Gonflabile.

să-l recitesc m-a tot chemat poemul
oare de ce mă întrebam mereu pentru
rotirea câinelui timp a necălcatei zăpezi
pentru fumul dus pe aripi de pescăruși
cumva să mai văd arcuite spinări de delfin
speriind fulgi sau cu gând ascuns în
urma ta ca un fur să adun versurile
lăsate la porți sau poate ultimul vers
ce nu încheie și surprinzător deschide
poemul "orașul pare ca la naștere"
orașul prin extensie țara lumea ce an
vor aduce unul normal sau cu monstruoase malformații...
decriptez un pic mai sus "locomotiva la lucru în sărbătoare"
asta-i îmi zic după istovitoare griji pregătiri
musafiri deranj oale tigăi farfurii etc etc
a doua zi de crăciun în loc să doarmă ca toată
femeia normală trezindu-se-n zori așa ciufulită cum e
în capot înainte de-a fi locomotivă profită
de liniștea casei poetă iremediabil bolnavă
de introspecție fiind trage o fugă să-i dea
inimii drog bucuria de loc de dor de vis și de timp
drogu-i luat poemul e scris redevine femeie
incotro până când cine știe totu-i rotund...

femeie poet mulțumesc de poem.
un nou an fericit, Ioan.

ar fi fost una dintre cele mai frumoase
poezii ale tale de n-ar fi fost al doilea vers...

urări de mai bine pentru noul an,Ioan.

s-auzi somnul silabelor scâncind
sub umbra pașilor nu-i mult nu-i puțin
tâmplele duc mereu poveri de izvoare
în nopți nedormite
și ce dacă bolovani luceferii par
în cușcă de ger
pe spatele icoanei de rugă
și-n cuie bătută inima tot va încălzi
gândurile unor noi calendare de vis...

cu urări de bine
pentru anul ce vine,Ioan.

Doamne, atâta frenezie...
Se bat ca doi cocoși în pinteni
Dar sunt claponi,zic,că altminteri
N-ar deborda atâta fantezie...

Sunteți de comă și aștept
Consoartele la-ntâmpinare
Să iasă și să spună drept:
Al meu mă... până chiar mă doare.
Gândesc dar simt că-i gând ... inept

Auzi, comisie?! dar dacă vine Ica
Zicând:să văd cu ce vă lăudați,
Spășiți, umili chiar timorați,
Veți recunoaște câș: glumeam,da-i atâtica...

ați intrat în peisaj
dar de Crăciun aprecierea
copilul din suflet se bucură

cu stimă,Ioan.

Doamne e cea mai frumoasă poezie de dragoste
pentru ziua de azi și nu numai
fără stufărișuri fără de valuri
ce-ascund spinări de delfini
fără arabescuri de umbre voite minciuni
ale unor trăiri netrăite
simpe umane trăiri încarnări
de cuvinte viață-n toți porii auzi
pe spinarea mea aburită te urci în
burice de degete ca pe o scară
spre nemurirea femeii iubite...

ca bărbat conștient de trecerea-mi efemeră
femeie poet născătoare de prunci și cuvinte
în fața ta cu tot respectu mă-nclin,
Ioan.

mulțumesc de atenție și interpretare

cu stimă, Ioan.

nu vin să spun că numele mi-a trezit interesul
fiind același cu-al mătușii mele a cărui chip
îmi aduce aminte de mama și nici poemului să-i
aduc laude că-i plin de simțire ci ca el mi-a
adus aminte de nebunu orașului mereu alergând
fără țintă dar într-o zi rămas încremenit
plângând cu ochii la un cuplu tânăr cernit
ce duceau în brațe un sicriu de trei palme
asta am vrut să spun că mă bucur să văd un
adevărat suflet de poet în care încap și
adâncile suferințe a celor văzuți de alții nebuni
dar cu filon curat de trăiri mai presus
de-acelor închipuiți în sine că-s buni...

cu toată stima, Ioan

Să afle pân' la urmă curioșii
Care din voi este mai tare,
Ieșiți goi pușcă-n piața mare
Și duelați-vă cu... cavernoșii.

poem te-ndeamnă să-l recitești
că vrea să-ți mai spună ceva
o mică observație poetul nu se poate rătăci
printre semeni rătăcitor e printre cuvinte
cât despre titlu cred că-i o glumă
mai are vlagă destulă în ea lumea aceasta
veacuri de veacuri până s-o naște acel
îndreptățit să spună că-i prea poet pentru ea...

cu sinceritatea părerii, Ioan.

părerea mea e că antropoloagele respective
erau atât de șleampăte încât nici unui român
verificat nu i s-a sculat așa că ele
au măsurat sculele moarte...

întâmplător am găsit un bănuț pe-o
parte cu o cvadruplă pe cealaltă cu
efigia lui Nero. aur curat dar cu patina vremii.
l-a frecat nevastă-mea cu detergenți
cu pastă de dinți cu cenușă bicarbonat
țipirig el nimic
l-a pus în oțet în zer apoi l-a frecat de cojoc
cum îi spusese-o bătrână c-așa făcea ea
cu cucoșeii cândva tot degeaba.
aur aur dar tot mat fără strălucire
ca un bărbat la vârsta a teia...

de ce spun astea aici poate că nu știu... Ioan.

nu-mi vine să cred ce frumos poem
poate fi scris de-o femeie pentru
jumătatea cealaltă a lumii
acei "nebuni care l-au dat peste
cap pe Dumnezeu" și-l mai dau
pentru că "lor le e greu fără îngerițe"-le
mereu sub ei căzute în sfântul
păcat al vieții...

cu mulțumiri în numele dragilor
voștrii "îngeri nebuni", Ioan.

fără oamenii ei o țară e doar un teritoriu și-atât.
frumusețea lui e dată de sufletul poporului. ce gol
sună imnul țării și-n ce somn adânc de moarte trăim...
a fost nevoie de-o piață a revoltei și a speranțelor
dar revolta s-a dovedit inutilă și speranțele deșarte.
bocancii mâniei au rupt crucea de jertfă a neamului
înlocuind-o cu cea a botjocorii și a sfâșierii lui.
a spulberat sintagma "să dai cât poți și să primești
după nevoi" și-a dat drumu din țarcuri la fiare și, nule
curviștine politice ne-au mințit ne-au vândut...
țara nu-i a nimănui, e bine strânsă în ghiare străine...
sunt tată de fiu cu studii superioare care n-a mai
putut răbda batjocura devalorizării muncii lui și
mâhnit a plecat la capăt de lume și-i aud în voce
tremur de dor și ochii mi-s vii de ard în lacrimi când
la doi ani îl văd pentru câteva zile. ca el sunteți
milioane de tineri ca mine milioane de părinți rămași
printre ruinele țării...
te felicit pentru curajul, da curajul,de-a scrie țării
de ziua ei o poezie de dor.și mie mi-i dor de o țară
cloșcă ce-și adună puii de aur sub aripi...

cu deosebită stimă, Ioan.

cu el mi-ai dat timpu-napoi
exaltat peroram turci în haine
de gală la gura mea se băteau
frumoasă coz mirată privea la ce spun
mi-a pus mâna la gură taci
și-a inceput să se dezbrace
complicăm cu fanteziile noastre
o stare pentru ele firească...
dar poate aici e frumusețea iubirii
trezind curcubee-n preludiu...

cu mulțumirea retrăirii, Ioan.

firescu firescului
tulai doamne cât mi-a plăcut
ține-o așa
drumul e bun și-aș mai vrea

în așteptare de încă ceva
cu stimă. Ioan.