La coada Europei

Vești îngrijorătoare, vești oribile ne parvin de la un grup de antropoloage dedicate care au studiat, măsurat și au poziționat pe harta Europei moderne lungimea medie a penisului diferitelor popoare. Proaspăt întoarse de la un studiu similar efectuat în Africa, înarmate cu răbdare, meticulozitate și o riglă, doamnele cercetător au studiat pâlcuri reprezentative ale populației masculine din fiecare țară, cu excepția Croației, Estoniei și a Moldovei unde cercetarea s-a oprit la nivel de prohab și după luarea la mână a materialului acumulat s-a reușit stratificarea spațiului nostru european după gradul de interes pe care acesta l-ar putea exercita. Falnicii Europei sunt, spre stupoarea și consternarea noastră națională, ungurii. Descendenții crăcănați ai hunilor, violatorii cei mai macropenici ai evului mediu, prezintă consoartelor cu mândrie cogeamitea cocarlosul de 16.51 cm în medie. Nu este de mirare în context că susnumitele doamne petrec atât de mult din timpul lor liber prăjind papricaș și răsucind linguroaia în oalele de gulaș necesare pentru a hrăni bidiviul. Pe locul doi vin cu mândrie francezii, capabili a desfășura cochetelor lor concetățene 16 cm de argumente casnice. Există însă destul de multe gure rele care sugerează că cifra aceasta este pe undeva artificială, ca și jocul naționalei lor de fotbal, și că o contribuție majoră la acei extracentimetri care fac diferența vine din partea numeroșilor gali de origine congoleză și magrebiană care s-au inserat, cu tot cu trompa din dotare, în realitatea franceză cotidiană. Alte popoare contribuind cu material de calitate la calmarea femeii sunt cehii (15.89), olandezii (15.87), italienii (15.74), belgienii (15.65) și georgienii (15.61), deși îndeobște numai italienii fac caz de aceasta. Explicația migrării tradiționale a atât de multor românce în peninsulă se explică astfel cu mai multă claritate decât discursul pițigăiat despre Michelangelo, Renaștere și bucătăria tradițională cu care acestea încearcă uneori să ne aburească. Bulgarii, vecinii noștri din sud nu au numai ceafa supradimensionată, apărând și ei în zona divizionară A a subiectului cu 15.02 cm de măciucă, astfel că dintr-o perspectivă bărbătească noi românii părem dominați la ora actuală pe cel puțin două frontiere tradiționale ale mândriei naționale. Clasamentul continuă cu zona pulilor ceva mai normale, din jurul cifrei de 14 cm. Este o zonă vikingă prin excelență, a nemților și a polonezilor, a sârbilor, dar și a mult mai meridionalilor și mai păroșilor albanezi, greci și turci. În aceste regiuni chiar dacă nu se face cu adevărat performanță, momentele de erecție rămân semnificative și migrația feminină spre alte zări, franco-italiene, mai limitată. Celelalte țări contribuie la civilizație foarte puțin, cu protuberanțe din jurul cifrei de 13 cm. Rușii, spaniolii, portughezii, englezii, finlandezii și ucrainienii sunt în context mai spășiți, având atunci când sunt întrebați doar două categorii de argumente – unele legate de frumusețea, chiar dacă miniaturală, a cimpoiaielor din dotare, altele asociate cu degetul arătător întins către noi, românii. Pentru că da, oameni buni, la coada clasamentului suntem noi. Pănă și pulișoarele irlandeze, de 12.78 cm le depășesc pe ale noastre. Tot ce primește, în medie, o doamnă la noi, pe lângă bătaie, program casnic prelungit și o floare la 4 ani este un fluieraș de doar 12.73 cm, la care mulți dintre concetățeni mai au și pretenția să le facă să cânte. Asta este tot ce, întors de la beție, românul mediu are de oferit nevestei și în asta se trimit, în cursul polemicilor, românii unul pe altul. Se explică astfel de ce a fost atât de greu să fim dezrădăcinați și colonizați, câtă vreme la nici două luni de la stabilirea pe acest meleag colonistelor le venea să-și ia câmpii. Știința și realitatea sunt dure și trebuiesc asimilate și acceptate. Putem argumenta și noi un pic. Mai există aspecte legate de grosime, vioiciune, textură, colorit, formă și dinamică ce nu au fost luate încă cu adevărat în considerare. Mai există speranța ca, o dată trecute de bariera fermoarelor estone, croate sau moldovenești, cercetarea să reușească să ne scoată din postura retrogradantă în care ne aflăm momentan. Am putea deschide și noi frontierele către emigrație de calitate numidiană, dar până atunci va trebui, se pare, să călătorim prin Europa pretinzînd, de la accent la lenjerie, că suntem de fapt italieni. Eu cel puțin cam așa o să fac.