Scrisoare sau La Mulți Ani, Țara Mea

Nu ai cum sa nu iti iubesti tara...nu ai cum. Daca unora le este greu aici in tara, nu este vina ei, iar scrisoarea ta de dragoste sau de dor pt Romania este minunata. ..."credeam într-un timp\că ești supărată pe mine\"...tara in care te-ai nascut, la fel ca si o mama nu se poate supara pe fii si ficele ei.Ma bucura ca am postat primul comentariu dupa atatia ani, la poezia ta draga Nuta. La multi ani Romania!

Frumoasă și emoționantă poezia dumneavoastră! Am citit-o cu plăcere.
Vă doresc numai bine.

ce inseamna dorul intreaba un emigrant:)
Va multumesc de citire, domnilor.

Imnurile pot fi UNEORI goale si fara sens.
Bocancii apartin politistilor.


Multumesc de citirea iar si iar si iar...
(asa esti tu. Insistent:)

nu fă din polițiști niște neica-nimeni că e plină țara de derbedei de toate categoriile, e plină țara de cârdășie de la opincă la vlădică, e plină țara de pușcăriași care abia ce sporesc numărul...las-o pe sărăcie ... mulți și proști, răi și fără un pic de demnitate...poporul român slujește poporului român, doamna nuța istrate gangan! parcă dormiți fraților! sau, din nefericire, aplaudați!

intențiile bune sunt frumoase....dar dacă nu se susțin decât cu sirop...nu au...în fine. frumos să ne fie cu demnitate cu atitudine ș cu mai puțină smiorcăială Dumnezeu să ne ajute! dar ca să ne ajute...mai trebuie să mai și facem curat prin sufrageria de sub preș

Aveți dreptate, domnule Silișteanu, și pe mine m-a deranjat epitetul ,,oarecare'', atașat Pieței Universității, care rămâne un adevărat simbol. E rău că poeta simte astfel, dar aspectul este unul moral, care ține de extraestetic. Din punct de vedere etic, dumneavoastră aveți perfectă dreptate, mulți români au tendința să bagatelizeze și simbolurile naționale, ceea ce e regretabil. Dar poate
că ne explică ea de ce a spus ,,oarecare''.

te rog să mă ierți dacă te-am necăjit! să înțelegi din gestul meu doar o prietenească și frățească observație

fără oamenii ei o țară e doar un teritoriu și-atât.
frumusețea lui e dată de sufletul poporului. ce gol
sună imnul țării și-n ce somn adânc de moarte trăim...
a fost nevoie de-o piață a revoltei și a speranțelor
dar revolta s-a dovedit inutilă și speranțele deșarte.
bocancii mâniei au rupt crucea de jertfă a neamului
înlocuind-o cu cea a botjocorii și a sfâșierii lui.
a spulberat sintagma "să dai cât poți și să primești
după nevoi" și-a dat drumu din țarcuri la fiare și, nule
curviștine politice ne-au mințit ne-au vândut...
țara nu-i a nimănui, e bine strânsă în ghiare străine...
sunt tată de fiu cu studii superioare care n-a mai
putut răbda batjocura devalorizării muncii lui și
mâhnit a plecat la capăt de lume și-i aud în voce
tremur de dor și ochii mi-s vii de ard în lacrimi când
la doi ani îl văd pentru câteva zile. ca el sunteți
milioane de tineri ca mine milioane de părinți rămași
printre ruinele țării...
te felicit pentru curajul, da curajul,de-a scrie țării
de ziua ei o poezie de dor.și mie mi-i dor de o țară
cloșcă ce-și adună puii de aur sub aripi...

cu deosebită stimă, Ioan.

in afara de titlu, emotie de la primul la ultimul vers, multumesc de scriere!

ca ati reusit sa vedeti si sa simtiti dincolo de cuvinte :)