Ioan Postolache-Doljești

congenitală sau dobândită într-un raport dureros
poate doar disconfortul lunar feminin sau
moaca nașparlie în asiduă hărțuire ce silă-ți
produce bănuiesc că-s posibile izvoare de gând
de-au zămislit primăvara împotriva firii această postare
poate nimic din acestea ci-i doar simularea
lui da mare făcându-se nu din alint

și totuși se mai găsește o gură
ce suge veninul coptura din rănile
patriei și scuipă alături lăcrimând și sperând

de ea cu drag mă alătur.Ioan.

timpul ne țese înveliș de cocon
în speranță de fluturi...

cu plăcerea lecturii,Ioan.

verzi în țântă sau copți treierați
ne lăsăm snopi în batoza trăirii
pe aria vieții

să nu-ți dau dreptate,Ionuț,
când eu scriu proză
și tu citești poezie?

n-ai cum să nu zici mamă ăsta-i dus cu pluta
și nu numai așa ci rău de tot că i-a înmugurit dar
voit farsor pișicher nu întâmplător în ziua
celor 40 de pahare pune cuvintele să umble
aiurea pe două cărări sigur așteaptă reacția
celui călare pe târtiță de păun cu capu băgat
printre penele cozii crezându-se Argus

curios și eu,Ioan.

cu aura rănită de ochii goi ai morților vii
orfanul își cată-alinare sub mângâierea
palmelor mamei renăscând lumea curată
cândva în viața lui de copil

"eufemism" se vede de-aculo?
"efectul de...grimasă"
se explică prin oxalații iritanți din sudorile
bietului "microponei" ce-l călărești pe deșelate

"cu bine", Ioan.

c-am fost inspirat intitulând-o "greu de cap" degeaba
am căutat în text "anomalii aberații ipohondrii și elucubrații"
obișnuit cu judecățile tale de valoare văzând nuanțarea
patologicului cu pleonsmul "minte dezorientată și bulversată"
am renunțat la ironicul de ce nu și deconcertată și sastisită
ca să fie extra para ultra formidabilă (ha ha ha ) și-am
căutat descumpănirea dezorientarea dezamăgirea ioc
mereu vedeam un tip normal care-și cunoaște cât de cât limitele
fizice și cognitive punându-și fieasca întrebare la care până
și "iluminaților" le cade gândul în fund și cuminte nu se mai
screme ca un constipat să-i găsească răspunsul ci alege calea
omului de rând "asta e viața mergem înainte"
într-o toamnă-i spuneam lui tata dându-mă grandi vezi doamne de
cât de deștept sunt că marii savanți ai lumii au descoperit
ciorchinii galactici și bla bla bla iar el țăran cu brumă
de carte râzând cu ciorcinele-n mână mi-a tăiat macaroana
"he heh săracii de ei mai au pân-or descoperi toată via domnului"
să nu mai întind pelteaua rămân la prima impresie
ori ai citit altceva și-ai greșit "adresantul" ori a fost
o lectură în fuga calului de-a ieșit un com. de chelea mânzului

"dezabuzat" de data asta,Ioan.

verosimilă a doua strofă trebuie refăcută
întrucât mierla nu cântă noaptea și izvoarele-și
dezleagă plânsul la cântecul ei doar când cineva drag a ... merlit-o

doar zic și eu, Ioan.

te agăți de un î făcut un pic mai zglobiu în i
doar să-ți arăți strălucirea ta de luceafăr
(post mortem) al limbii române.
În fond, ce ne spune Dorina? poate nu ea ci ea
transpusă în studenta hărțuită sexual de
un libidinos aparent cult (vezi La steaua și diferite abordări în domeniu )
și...și repulsia percepută (zâmbetul lui cu brânză pe incisivi)
adică "du-te-n mă-ta" (scot căștile din poșetă) și...
și nu mai continuu...
dacă aș fi profesorul ei de literatură i-aș da nota maximă
pentru acest poem inspirat.
cum? ție? după cum scrii, te-aș lăsa repetent...

vorba ta: cu bine.Ioan.

uită -te la un tată bărbat sictirit
de soartă ca un numulit prins în roca cea seacă
de inserții ce-ar fi putut și nu sunt
vederii datele lui să trăiască ...

pe felie, Ioan.

cu acordurile primăverii în gând îți citesc poezia
și văd pașii temători dar plini de speranțe-ale
fetei urcând pe drumul devenirii la statutul ideal de femeii
un crescendo pe portativul simțirii cu prelung ecou de legato
repetări ale frazei melodice și brusc trezirea în tonuri de grav
o poezie pur feminină fără lamentări și stridențe o liniștită
și dureroasă constatare a uzurii de vis a totalei diferențe
în perceperea iubirii de către bărbat și femeie
ca bărbat rușinat de nesimțirea noastră ancestrală
mai citesc poezia încă o dată și-o simt ca o palmă
ce-n ultima clipă din milă se preface-n alint ...

felicitări felicitări libelulo. Ioan.

adevărată minune a fiindului cum îi spui tu
e conștiința sinelui de-aceea încerc să nu mă târâi
prin arii și nici captiv mereu în volume să fiu
fericit din când în când cu aripi de gând evadez
din pușcăria ce sunt și slobod zburd prin realul
palpabil și cel închipuit până când în extazul
existențial îi mulțumesc lui dumnezeu că exist
și el șugubăț complice îmi face cu ochiul "și EU"

cu mulțumiri de popas,Ioan.

după resuscitare cine știe poate poate
speranța nu moare

cu optimism,Ioan.

aparent nevinovat de cuvinte
dar care ascunde vorba ta
în oglinda retrovizoare
o stare creată de întrebările multe...

dă-i înainte! Ioan.

un înger strănută din coate e grav.
întrebarea-i un virus ce îl atacă
aș putea spune de-a dreptul letal
doar o perfuzie de lămuriri de-l
mai scapă din mediul viral
cu toate că e un placebo

cu stimă, Ioan.

ziceai că-s trăiri ca niște foșniri
prin papura clipei a unor lighioane de gând
tot bucuros ți-aș fi mulțumit
pentru răgazul citirii și semn.

cu prietenie, Ioan.

scuze pentru tastare greșită:
diferent=diferend

păreri de gând zisele tale
bărbatul meu să-mi fie bărbat nu mortul erou
ochiu lui stâng și ochiu lui drept să fiu eu
chiar împotrivă-i
cum calu ce trage un tun e la crimă părtaș
nu vreau el să fie
plămânul lui preia un aer bolnav
nu vreau nechez fără noimă sub proiectil
sunt femeie îl vreau lângă mine
vreau de la el un copil
îi protejez coasta din care se va naște o zână
cu porumbelul alb pe un umăr...
nu-i musai război cu sânge și morți
e doar un poetic expus diferend între soți

după părerea-mi umilă,Ioan.