Ioan Postolache-Doljești

îți răspund.
am așteptat reacții mai dure
dar moleșelile iernii...
corect după titlu, subtitlu și
la ureche îți spun că-i o țâră mai mult.

cu mulțumiri de atenție, Ioan.

de gânduri mirări întrebări
trăiri mai mult sau pai puțin
tăinuite în noi adevăruri închipuiri...
mutanți că normali nu suntem
(dacă normalitatea vieții e gura și...încă ceva)
voim comunicarea și saitul acesta-i mană cerească
cât adevăr și câtă minciună aici exprimăm
o știm numai noi poate sau nu dar sigur
sub paravanul cuvintelor totdeauna
e-un sâmbur de adevăr de lumină de dor...
în realitatea zilei poate că doar ce aicea postăm
mai are un farmec un sens frumos al vieții
pe care-o trăim în praful și zgura clipelor...

cu mulțumiri de trecere și semn, Ioan.

ești prolific
poemele
ciuperci ca după ploaie
luând de bune titlul tău
dar cred că ai comis o eruare...
micropoemul nu e rău
rectifică
și fără supărare. Ioan.

dacă trupul este templul sufletului
să le dăm fiecăruia ce li se cuvine
trupului plăcerile cărnii
sufletului bucuria de gând.
iubirea carnală, Răzvane, eu cred
că-i o mare grijă de ziduri...
în templul lăsat în paragini
cine mai vine să se închine
la sfinte icoane?...

părere de profan. Ioan.

sauna își zice hotel de gheață
nu-mi rămâne decât să cred că e doar un alint
de pisică birmaneză speriată
de semnele intrării în rut
pe de altă parte
desprinderea de realitate prin joc de cuvânt
e un început de trăire-n fantastic
dar dat rar poeților atuncea când sunt...

interesant poem. mi-a plăcut. Ioan.

adevăr grăita-i
suntem pământ femeia-i ploaie
fertil ne face să-nflorim de știm
curată să o ținem calmă că de nu
acidă
de vlagă ne sleiește
și devenim pustiu...
ud pân`la piele-n ploile de vară
pân`la sfârșit aș vrea să fiu
precum și tu ai vrea
o știu. Ioan

femeia mai are în juru-i ceva diafan
cu care spațiul îl umple și care
pentru bărbat ar trebui să fie capcană de rai
nu moft pasager
trebuință
necesitate ca aerul îi e spre plinirile vieții
dar el deseori uită sau poate nu știe...
frumos poem de aducere-aminte.

cu plăcerea și bucuria lecturii, Ioan.

ne oglindim trăirile în ele.
primind sfatul mă mai uit o dată-n oglindă.
îmi propui să mă tund la zero în față
și ceafa la fel. o fac în gând.
rămân cu o dungă de păr
de la o ureche la alta
lată cât pavilioanele lor.
ar fi o chestie hilară șocantă.
ca un cocoș cu creastă transversală
ieșind pe stradă cu tunsoare-mi bizară
ai mai vrea să fii cu mine alături?

întreb cu o autoironie ușoară. Ioan.

dar ce-ai spune
"...încolăcit între plinul lumii și golul din cer"...

i-ar adănci înțelesul.
e doar o părere. Ioan.

la cheremul lor
din și cu noi
ele fac tot ce vor.
noi numai sperăm îți spun la ureche
făcându-ți cu ochiul...

mulțumesc de trecere și interpretare. Ioan.

și te rog să mă ierți.
citesc și recitesc.
sunt impresionat de trăirea adânc feminină.
nu știu de-i joc de cuvinte sau nu dar dacă-i trăire
adevărată îți spun:
că el vorbește în dialecte de lut
e poate că vrea să nu fie mut
în fața frumuseților tale.
e poate un alt Acteon
nu-l fă cerb...
îcolo, superb poem. Ioan.

cât sunt de împrăștiat
am postat aiurea răspunsul la semnul lăsat de tine pentru "început de travaliu"
sper să-mi accepți scuzele de rigoare.

vinovat cu fruntea plecată,Ioan.

ce să spun acum
la ecografie părea a fi ceva de capu lui.
pelvian transversal n-a venit
a fost o naștere ușoară
o fi fost dilatația prea mare și
lunecos huștiuliuc-buluc
a căzut în cap sărăcuțul de el...
și totuși e doar un inceput de travaliu
folosit ca pretext pentru întrebarea
finală cu adresă și tâlc...

mulțumesc de oprire și semn. Ioan.

înainte de-a fi e un vis al reciprocității.
odată începută cele două vieți devin un amestec
substanță din care se hrănesc așteptările.
iubirea e o chimie subtilă a sufletului și asta o știi
ca toate femeile lumii pentru că voi cu sufletul
vă ancorați în iubire înainte de toate.
relația cu un Ion pe cât e de promițătoare
pe atât e de dificilă.
predestinat e când are să dea când nu să primească
și totul depinde de ea.
când vrea să dea și nu-i este primit
când n-are și vrea să primească și-i este oprit
e nevoit bietul de el să tragă cu ochiul în jur.
lumea atunci îl vorbește de rău că-i versatil infidel etc etc...
cum să nu i se pună noduri în gât când
suspectat e că pietre ține în palme s-arunce cu ele
când de fapt sunt prinse din zborul spre el...
amantlâcul nu-i o vină a lui de ce suicidul?
născut în zi de opt m-am simțit obligat într-un fel
să intervin incitat de titlu...

cu plăcerea citirii unui poem reușit, Ioan.

izvorâtă din avalanșa,stârnită
în urma unei lecturi,
de cuvinte ce vin și tot vin...
o scriere din aproape-n aproape.
...era o sinteză rupând
zăgazuri de râurile adiacente
unei decente trăiri
îngeri demoni bat în ușa tăcerii cătușă
urme de azi ștergând
pentru mâine", aș zice
fără pretenția de-a fi băgat în samă.

cu simpatie, Ioan.

în loc de petardă,grenadă
și-n loc de ceată,creată.

scuze! Ioan.

și trage și trage din mucul țigării
până la unghii
stângaci și jalnic s-ascundă tragerea de timp
și-n sine își spune
doamne numai bărbat să nu fii
lângă tine cu o așa petardă...
trist-amuzantă
de un realism dezarmant
imaginea serii conjugale ceată

cu plăcerea lecturii, Ioan.

dacă orice semn făcut pe un loc curat
e o mizerie pentru că maculează acel loc
și, scrisul e o înșiruire de semne,
atunci ce scriem noi aici sunt poezii sau mizerii?

citind, paradoxal îmi pare doar că unor
judecăți clare și cuminți le spui paradoxuri...

cu prietenie,Ioan.

tocmai ai făcut-o cu brio
felicitări
pe la chioșcul tău voi trece mai des. Ioan.

c-am vrut să știi
că am fost bine spălat
pe mâini intenționat
cotrobăind printre ingredientele
bucătăriei tale unde coci poezia

e vorba de gust
doar atât. Ioan.