Cum tu nu stii...

„Umbli desculță” prin labirinturile lăuntricului, pentru a nu murdări sufletul atrăgând iubirea cu magnetul sentimentelor, iar „când îți vorbește în limba pietrelor”, se activează muțenia și neînțelesurile, lungimile de undă nu se mai suprapun, ci se ciocnesc, mărind nesincronizările, și, pentru a le anihila, „cânți, faci piruete, țopăi”, dansezi, schimbi „orele” îmbibate cu praf și mizerie, cu altele mai proaspete, mai atractive, în care iubirea pășește în tandem prin viață cu „gândurile” pline de eros.
Mi-ai vorbit în limba poeziei și mi-au plăcut sonoritățile ei.

domnule Razvan Rachieru.

și te rog să mă ierți.
citesc și recitesc.
sunt impresionat de trăirea adânc feminină.
nu știu de-i joc de cuvinte sau nu dar dacă-i trăire
adevărată îți spun:
că el vorbește în dialecte de lut
e poate că vrea să nu fie mut
în fața frumuseților tale.
e poate un alt Acteon
nu-l fă cerb...
îcolo, superb poem. Ioan.