Poezie
Ioan 8
1 min lectură·
Mediu
și simți
că te minți
ai gânduri inversate
ai pașii moi și plini de infidelitate
umbli mereu cu pietre ascunse-n căușul palmelor
și le arunci către fiecare nod în gât pe care n-ar trebui să-l ai
te-ai prinde cu vârfurile degetelor de pleoape
și te-ai înălța înapoi în ochii oricui vrea să te vadă
dar ți-e că scapi pietrele din pumni
arunci sistematic câte una
de fiecare dată când ți se pare că ieși prea mult la suprafață
te-afunzi la loc in ceață
măsori timpii între ele
în secvențe paralele
- da, am citit-o de îndeajuns de multe ori
încât să-mi aduc aminte -
dacă adulterul ar fi crimă
te-ai fi sinucis de mult
013014
0
odată începută cele două vieți devin un amestec
substanță din care se hrănesc așteptările.
iubirea e o chimie subtilă a sufletului și asta o știi
ca toate femeile lumii pentru că voi cu sufletul
vă ancorați în iubire înainte de toate.
relația cu un Ion pe cât e de promițătoare
pe atât e de dificilă.
predestinat e când are să dea când nu să primească
și totul depinde de ea.
când vrea să dea și nu-i este primit
când n-are și vrea să primească și-i este oprit
e nevoit bietul de el să tragă cu ochiul în jur.
lumea atunci îl vorbește de rău că-i versatil infidel etc etc...
cum să nu i se pună noduri în gât când
suspectat e că pietre ține în palme s-arunce cu ele
când de fapt sunt prinse din zborul spre el...
amantlâcul nu-i o vină a lui de ce suicidul?
născut în zi de opt m-am simțit obligat într-un fel
să intervin incitat de titlu...
cu plăcerea citirii unui poem reușit, Ioan.