Am ascultat aseară furtuna
Am ascultat aseară furtuna. Mi-a povestit tot trecutul ei; l-a povestit de altfel tuturor. A dat buzna, tunând şi fulgerând, certându-mă că iar am uitat să dau grăunţe la păsări. A plâns
#fff8e7
Cuvintele-i scapă printre degete, făcând loc unui soi de tumult venit din urmă într-o procesiune ascunsă, alchimică. Bate ritmat în cotorul deşirat, nu-i află nimeni cadenţa. Cântă un imn al
Ora de culcare
Stau uneori seara târziu în linişte, pe canapea, şi aud în surdină televizorul de la vecini. Îmi aduce aminte de copilărie, când mă duceam la culcare, iar bunica lăsa deschisă uşa
ecouri dintr-o piramidă galbenă
Am fost ieri să-l văd pentru prima dată. Era desculț și rece. Avea acea întunecime a unei săli de teatru înaintea primului act; cortina îi fremăta expectativ la tâmple. Se răsfăța în
am timp să întind rufele mai târziu
mai ştii cum ne pierdeam printre cearşafuri şi ne găseau zorile încă sedaţi unul de celălalt în garsoniera ta confort 2 mi-ai povestit într-o dimineaţă, la o cafea, în camera ta modestă, că
florile știu întotdeauna ce vor
mi-am ridicat privirea de pe asfaltul fierbinte și am ascuns-o încet în buzunar nu înainte de a o mângâia întâi ușor pe creștet și de a-i promite că o iau din nou acasă cu mine o s-o așez pe
Chiaroscuro
teatral mi-am întins o rază către tine ți-am străpuns pieptul cu ea te-ai apropiat nostalgic mi-ai umbrit creștetul capului cu palmele m-am dispersat în contururile tale ți-am scuturat
Venus retrograd
îmi aşez timid bătăile inimii pe tâmplele lor şi-i surprind pe toți cum le scutură ca pe nişte frunze uscate de tei rătăcite în păr la sfârşit de vară le adun mereu resemnată cu grija unui
Light
aveam soare în păr şi nori în sandale cu fruntea lipită de cer dansam discret cu gândul la tine gândul ținea ritmul eu făceam valuri cu Luna aveam soare în păr şi nori în sandale m-am
I.O.R.
m-am tot gândit dacă să te caut instinctul mă ținea însă strâns de mână îmi spunea să ne mai plimbăm un pic înainte mă ademenea cu acadele și vată de zahăr am prins un moment când nu era atent
Unicorni
- un flash în slow-motion- mă electrocutai uşor cu soarele ăla de amiază din ochii tăi mă aduceai acasă cu vârfurile degetelor pe spatele meu lumina din perete ne privea cuminte cum făceam focul
4D
palmele tale au orizonturi nesfârșite îmi odihnesc orizonturile în ele și urmăresc cum iese la iveală o apă netedă și caldă mă bălăcesc în ea și-ți simt zările cum scânteiază, cum se
Ioan 8
și simți că te minți ai gânduri inversate ai pașii moi și plini de infidelitate umbli mereu cu pietre ascunse-n căușul palmelor și le arunci către fiecare nod în gât pe care n-ar trebui să-l
Rigor Mortis
Aveai în după-amiaza aceea un zâmbet abrupt și o privire tare ascuțită. Mi-ai spintecat sufletul cu ele și mi-ai lăsat toate gândurile să curgă prin tăietura aceea dezordonată. Unul câte
Ȋn min(t)e
Am două semne-n mine de pe vremea când ai mei încă nu se cunoscuseră. Unul din ele zbiară neîncetat – - celălalt șoptește mereu foșnete confuze. Ai crede că se oglindesc unul în altul, că se
a(m)
Þi-ai uitat buzele pe tâmpla mea - altfel nu-mi explic de ce se înalță toți copacii ăștia din ea – Mi-aș pava fruntea cu marmură, să nu mai crească nimic din ea, dar ți-aș auzi pașii mult mai
Vampir invers
Ȋmi caut privirea pierdută prin mine, cea din fața mea, și mi-o găsesc în tine, sub tine, deasupra ta. Și te surprind cum stai așa, ascuns cumva, și mă privești fierbinte și puțin
Le Tour de France
Te-am ancorat în privirea mea de parcă tot restul era o negură densă și tu erai singura lumină după care mă ghidam. Mi-am odihnit tăcerea în jarul din tine. Mi-am lăsat convingerile să se
A necessary end
Am dat pătura la o parte de pe chipul tău ars de soare. Te-am dezvelit cu un gest solemn - cum aș scoate un pumnal din teacă – și-am știut că vei încerca să mi te-nfigi iar în inimă. Era
Culinar
Mâna mea din alge de mare gravita deasupra pupilei tale și îi dădea culoare. Băteam darabana cu sufletul în pieptul tău și cu fiecare atingere scoteam de acolo un ecou cald de indica. Îmi
De la parter către un alt parter
Mi-am acoperit sufletul cu mâinile ca un nou-născut într-un joc de-a v-ați ascunselea. Soarele saltă de pe mâna stângă pe mâna dreaptă într-o miime de secundă (o acrobație sinucigașă ai
Sinaxar pe acoperis
De la o vreme ne tot intersectăm intențiile într-o spirală agonizantă de imponderabilitate, rostind oglinzi cu buzele împreunate. Retina ține loc de centrul Pământului. Ne desincronizăm
Sacramentul de la Ploskovice
mă plimb de mână cu noaptea prin grădina de dincolo de sternul tău stau ascunse păsări răpitoare una lângă cealaltă ca la funeralii așteaptă să mă sfâșii singură cu dinții aștepți
A fost și mâine, va fi și ieri
Te-am surprins purtând pe brațe icoane cu și despre noi, încercând să le împarți între ieri și mâine. Norii de sub pleoapele tale îmi strigă ușor numele. Ador să-mi beau cafeaua sprijinită de
M-am pierdut. Mă declar nulă.
…Acel moment când ți-e dor, dar nu știi de ce sau de cine. Acel moment când confunzi frigul cu un X. Când simți că plesnește inima-n tine - reason unknown. Te bufnește plânsul, pentru că ți-ai
1632
sabotați-mi cutia toracică scufundați-vă întrebările în mine și pierdeți-le printre coastele mele rezervați-vă un loc la masa dintre plămânii mei suflați din ei fum de țigară și praf de
Vermilion
Am mușcat din gura ta de culoarea zilei de mâine. Mi-a lăsat o zeamă roșie pe buze, care se prelinge acum pe bărbie de pe bărbie pe gât de pe gât între sâni. Ȋmi ling buzele
Arsenic cu gheață
De când mi-am uitat credința acasă, pe noptieră, perseverența atomilor metamorfozați de aburi de alcool produce un simulacru acid. Se îndreaptă toți cu pași bordeaux către crenelurile ruinelor
Love is my religion
am început să-ți citesc privirea (am găsit-o într-un anticariat și m-a atras coperta) am răsfoit întâi cuprinsul ‘are potențial’ mi-am zis am trecut apoi de primele pagini cu dezinteres pe la
Stânga
M-am împiedicat de nodul din gâtul tău. Aerul încărcat din jur îți persecută mușchii. Focul meu îți încinge tâmplele asudate. Tot ce văd e minciuna ce-mi râde-n față, ca o vânzătoare de cartofi
Trecere-n revistă
mă trezesc. o bucată de argint oxidat zbiară electric la mine scântei de polizor lacrimi ale norilor închistați de marginea de sus a firmamentului încep să danseze tot mai hipnotic zvon
