Poezie
a(m)
1 min lectură·
Mediu
Þi-ai uitat buzele pe tâmpla mea
- altfel nu-mi explic de ce se înalță toți copacii ăștia din ea –
Mi-aș pava fruntea cu marmură,
să nu mai crească nimic din ea,
dar ți-aș auzi pașii mult mai pronunțat.
M-aș plimba singură prin mine,
să acopăr cărarea pe care ai făcut-o prin zilele și nopțile mele,
dar am două picioare amorțite și reci
care nu prea mai știu unde să se ducă
de când le-am interzis să mai meargă spre tine.
Am două mâini stinghere, atârnate pe lângă corp,
care nu prea mai știu ce să facă
de când nu mai așteaptă să te simtă.
Și-atunci stau așa, cu mâinile mele, la fel de stingheră și eu,
la fel de atârnată pe lângă corpul meu.
002663
0