Poezie

mă respiră

1 min lectură·23 ianuarie 2016

Mediu

și tu te-ai întrebat ce este nemurirea?

exist. exiști. moartea ne-a murit. ce sorți ne joacă pe la tâmple? există porți în suflet? nu e păcat iubirea mea, să fie vis și zorii să-l omoare? un drum bătut chiar și furtună în clepsidră rămâne visul meu: un suspendat minut, virtutea mi-e hoinară; ah, de-aș putea să-ți fiu mereu ca prima oară!

acesta e un vis și zorii îl omoară. simt cum ard, hai și ridică, așa cum ai promis, coloana de bazalt din trupul meu ucis.

a mai rămas un spațiu de uitat. privește-mi urmele cum se distrug, iubite! Dumnezeu ne iartă și plânsul ni-l preface în vin pelin: amărăciuni de dor și de iubire. hai și cuprinde-mi viața: mă respiră!

024.519

Despre aceasta lucrare

Autor: Dorina Șișu
Tip: Poezie
Cuvinte: 121
Citire: 1 min
Versuri: 4
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Dorina Șișu. “mă respiră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorina-sisu/poezie/14086950/ma-respira

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

IP Ioan Postolache-Doljești✓24 ian. 2016

femeia mai are în juru-i ceva diafan
cu care spațiul îl umple și care
pentru bărbat ar trebui să fie capcană de rai
nu moft pasager
trebuință
necesitate ca aerul îi e spre plinirile vieții
dar el deseori uită sau poate nu știe...
frumos poem de aducere-aminte.

cu plăcerea și bucuria lecturii, Ioan.

DȘ

DȘ Dorina Șișu✓25 ian. 2016

de mă priveai, privirea-ți se-aprindea în mine și-n flăcări trupul răspundea iubirii. urmele-ți ardeau pământul. nimic nu ne-ntrebam, iubirea mea, trăiam prin reci poteci, dar vezi, urmele-ți ard și-acum pământul.
acesta e un vis, iar zorii îl omoară. un strigăt stă în prag ca jalea să-l cuprindă. un rug ciudat îmi pare și vântul ce-mi șoptește, pe fugă, la ureche: să îl iubești copilă! să îl iubești deplin! fă dulce să devină al șarpelui venin.

cu plăcerea dialogului și a revenirii, Doria