Ioan Postolache-Doljești

eu, tu, două entităţi de bot cu iavaşa lui da ori nu, entităţi ajunse fără de trup, doar picioare şi mâini, picioarele să ne ducă spre mine, spre tu şi mâini pentru dar unul spre

na-ți-o bună că ți-am dres-o dintr-o dată sunt curvar doar că am poftit la mere recunosc un pic vulgar dar tu doamnă-n blândă toamnă de ce umbli-n decolteu deochiat să ți se vadă tot ce ai în

m-am lepădat de mine să fiu tu să te-nţeleg să te cunosc mai bine şi uneori mi-a fost aşa ruşine c-am vrut să-mi dau cu şutu-n cur apoi mi-am zis că sunt o jucărie un cărăbuş rotindu-se bâz-

"trag linie iubirilor şi zic că e o sumă bunicică, e un câştig şi n-am pierdut nimic şi încă poate fi mai frumuşică", bifam la vârsta de doi poli pe-un colţ de foaie, azi îngălbenită găsită,

sărutul tău fugar de-aseară așa timid și vinovat o cruce-a fost de închinat sărutul tău fugar de-aseară părea că mi se-ntâmplă prima oară mi-a provocat un puls accelerat așa timid și

ani i-au trebuit grăbitului ce sunt până să creadă c-a fost o metaforă întâlnirea cu el îmi scotea monede din gură urechi gândul meu pentru el n-avea taină la comandă din degetele frecate apăreau

INSOMNII Timpul se sparge în aşchii de clipe rănindu-mi adînc vieţuirea. La ceasul acesta de noapte când oraru-i cîş mult spre dreapta şi minutarul pare o limbă ostenită

mi-ai zis doar mijlocul prins în ștergar la medic ca-n fața iubitei nu-i loc de rușine sobră cu părul în coc și trupul ascuns de albul halat fermă stăpâneai aerul punând zid între mine și

ne credem zei dar suntem vulnerabili în faţa provocărilor din viitor urcuşul lumii e-o cădere-n gol ne credem zei dar suntem vulnerabili tot mai rigizi avari iresponsabili goliţi de umanism

m-am luat cu violenţă de guler atârnam ca un mâţ cu puchene la ochi fi-ţi-ar al junglei gând de panteră... scorpioni cârcăiaci şi şopârle ieşeau din deşert un şarpe se strecura printre

iartă-l doamne că nu știe ce spune în complexul lui retromer sunt disfuncții de care n-are habar girusul cingular acel C cu fața în jos îi e în grea suferință nu-l doare de unde să știe bietul de

murdar când mă simt de gânduri sărace și lume mă furișez sub dușul unui râs de copil curat mă îmbrac în aripi de flutur și las să se prefire lumina prin pleoape în cerul gurii simt o

dacă azi după masă când vei ieși de la mall cu sacoșele-n mână ai să vezi lume adunată ca la urs să nu te miri dacă ai să mă vezi cu bustul gol sărind într-un picior recitând poezii în ritm de

mi se mai întâmplă şi mie, (că sunt şi eu om, vamă a timpului care trece) să rămân cu ochii beliţi în golul din tâmplă ca o statuie din parcul municipal, impasibil la tot ce se-ntâmplă în jur, în

te urmăresc... din depărtarea fără de iarnă a lumii trimiți pete mișcătoare de lumini ca într-un joc cu oglinda în care mă străduiesc să-ți citesc secunda trăirii și te văd... mult spus te văd

poate mai mult ca oriunde poate mai mult ca oricând aici e tot anul Crăciunul bărbați ori femei tineri bătrâni totuna Mării născători de cuvânt în iesle de tâmplă adevărată magie cuvântu-n

iubito vezi tu poetul e un mutant ce se pierde-n mulţime călcat deseori pe vis cu crampoane de bănuieli fără suport moare ca tot omul puţin câte puţin clipele lui sunt sfiiciune conglomerant

sănătatea lumii e în sănătatea pruncilor bucuria în jocul copiilor elanul în sprinteneala tinerilor dreptatea puterea înțelepciunea și cinstea în devotamentul și determinarea maturilor în