in memoriam

iubito vezi tu poetul e un mutant ce se pierde-n mulţime călcat deseori pe vis cu crampoane de bănuieli fără suport moare ca tot omul puţin câte puţin clipele lui sunt sfiiciune conglomerant de trăiri neînţelese de unii până-ntr-atât de-l cred idiot temător să nu ucidă cu gândul oamenii-gâze oamenii-flori uneori înghite în sec şi se pierde-n uitare de sine... da poetul e un mutant ce se pierde-n mulţime nu-i tânăr nu e bătrân ca universul e fără de vârstă şi ca el într-un echilibru precar instabil şi-ar trebui să poarte pe piept şi pe spate semnul mirării fragil...;i o cruce aşa îţi ziceam c-un deceniu în urmă şi tu ai râs: Ioane Ioane doamne cât eşti de copil merg la bucătărie poate ţi-e foame... de tine iubito de tine mi-i foame şi dor îţi spun acum la şase ani de când făcutu-te-ai cruce în tăcut ţintirim...