mărinimie

în cuta unui vis mă culc pe stânga inima s-aud şi fredonez mai mult tăcut refrenul ştii tu cărui gând... coboară parcă din înalt un blând îndemn pentru plutire şi plec să nu mai ştiu de nimeni într-un alt univers curat... cămaşa timpului o rup rămână sufletul în pielea goală să zburde dincolo de trup râzând cu ochii lăcrimând rouă stelară că-mi este câine credincios dar l-am ţinit prea mult legat de gât şi priponit prea des fără de apă şi de hrană...