ioan albu

Textele următoare îi aparțin poetului clasic Guns, plecat prematur din lumea poeților în lumea Juriștilor. Ele sunt ceea ce hazardul a decis să salveze prin mine din opera lui, din păcate doar

din carnea această suplă și fierbinte nu va rămâne nimic, sau poate doar un fel de amprentă a cădurii în cearșafuri o umezeală nefirească acolo unde ai respirat mai intens o adâncitură

Într-un altar, fără să am de știre Trei popi ornați în calpe patrafire Cu aurii și argintate fire Turnau poșircă neagră în potire Trei popi bălăngănindu-se în strane Se-mpiedicau în negrele

în clubul mic și murdar ca o hală de la subsol plină de cărnuri s-a întâmplat un lucru barbar era spre dimineață ăia dormeau nu mai consuma nimeni bere toți dădeau flit capitaliștilor ăstora

la mine în bloc e zgomot de bormașină eu vreau să scriu o poezie dar aștia cu bormașina lor exagerează și mai devreme când citeam niște poezii ei tot cu bormașina ce dumnezeu le place de parcă

în orașul devastat de căderea serii strecurându-mă printre razele calde l-am văzut pe bunul Dumnezeu poate v-ați aștepta să spun că ieșise la plimbare sau să spun că era ca unul dintre

ieri am stat pe o bancă în parcul municipal neîngrijit buruienile verii răsăreau peste tot și m-am gândit la diferența dintre mine și o plantă (parcă / sau la alte prostii, nu mai

Am găsit rândurile care urmează pe situl ziarului Gândul. Ele constituie comentariul unui \"călugăr Teofil\" la un articol de C.T. Popescu. Bine înțeles, comentariul nu are nici o legătură cu

treceam pe poteca îngustă când mi-am simțit pupilele fremătând și deschizându-se ca niste crevase în întunericul de mătase mi-am făcut imediat un scut dintr-o foaie și am plecat tupilat la

mi-aș dori să fiu un tâmplar al poeziei mi-a spus poetul odată rânjind în puii mei să dau, bă, cu barda în coaele poeziei până urlă și după aia să mă piș pă ea numai așa să vadă ce pulă mare

Cezar, privindu-și asasinul, spuse: \"Și tu, fiul meu Brut!...\". La care acesta răspunse: \"Greșit, eu sunt fiul tău net!\".

Subsemnatul, Ion Gabure, declar următoarele În sara zilei de 24 la caderea nopții mă aflam la barul La pelicani din comună. Nu este adevărat că băusem pentru că nu mai aveam cont la bar fiindcă

...afară-s soldații cu arme de fier conduși la bătaie de-un brav seraschier ne-așteptă, să mergem în săbii să-i luăm! dar eu răspundeam neguros: să mai stăm! să bem din butoaie din lemn de

cu ochiul său pocăit poetul vedea lumea ca într-un scut de aramă care îl oprea să devină stană de piatră cu ochiul său putrezit de atâtea clipiri ce-au bătut atâtea clipite ca pe niște monede

Ea e aproape dezbrăcată Și al copacilor frunziș Îmbolnăvit voyeur se-arată Intrat pe geamuri, pe furiș. Ea mâinile și le anină Și-i nudă-n scaun așezată Și, de plăcere, coapsa-i fină Se

Cai sodomizați și vaci nebune Ninge peste voi de-a berbelecul Căpățâni tăiate ca dovleacul Pârtii fac prin macii din pășune Peste florile de-un mov tomnatic Balega căzută-i straturi

(făcută la comun....cea mai mare parte aparține aparține lu’ Ioan Albu de la Galați, lu\' Poetrycă încă, cel mai puțin lui Costică; publicată în transcrierea ultimului) Personaje: Chelbea =

caruselul se învârtea cu șei galbene coamele de lemn suiau și coborau se descărnau de vopseaua duco de care nu mai știe nimeni nimic copiii trăiau mirajul sunetelor de bâlci falsetul flașnetelor