poeme din jurul blocului meu

ma uit cu suspiciune la ceea ce ai scris, nu ca tecstul nu este bun, dimpotriva(!), dar oare esti tu asta? intreb pentru ca m-ai luat pe nepregatite pana si pe mine, care te cunosc.
la recomandate cu tine! obrasnicule!

In poezia ta se simte foarte mult tristetea, supararea sau poate doar eu o simt. Oricum mie una chiar mi-a placut foarte mult.

Respect

eu sunt, fii pe pace. nu mă așteptam să te văd receptiv la genul ăsta de text. plecăciune, stimabile.

despre \"campestrul urban\" în formele sale sociale, morale și intelectuale; despre un romantism de tip hi-fi,IT și, totuși, al \"blocurilor fără soț\"; despre o \"decădere\" întru acoperișurile de bitum și de smoală; despre viziunea întregului și ușurința comunicării, în infinitele forme ale unui limbaj încă neînțeles, încă nedescuiat de somnul nostru deja veșnic.

Cu respect,

desluseam linii similare cu cele ale peisajului in care traiesc, citind mai departe, nu m-am mai putut stapani si am cautat profilul d-lui Ioan Albu....este galatean....era normal ca peisajul evocat sa fie real pana in panzele albe; este si decorul meu...ma regasesc, \"pe scara mea locuiesc oameni pe care nu i-am văzut niciodată
familii întregi de proporții nebănuite
cred că și eu sunt la fel de invizibil ca ei
îți dai seama că exist numai dacă te împiedici de mine\".
Stimabile Ioan Albu, fara a fi fumatoare (nici macar de pipa), astept sa gasesc intr-o zi \"sub pat o ușă
prin care dacă mă dau de trei ori peste cap
și mă fac muscă
am să zbor bâzâind pentru o vreme...\"
Cu simpatie.

Domnule Vasile Munteanu,
m-a impresionat foarte mult receptivitatea dvs, pentru care vă mulțumesc.

Andrada și Diana,
mulțumesc de feed-back. pentru mine au fost importante intervențiile dvs.

eu îți mulțumesc pentru lectură; te rog, spune-mi simplu: Vasile.

Cred ca aproape tuturor ne par cunoscute imaginile gratarului facut la coltul strazii sau la garaj, tomberoanele, blocurile, vecinii necunoscuti care ne ocolesc. Aici insa toate capata o alta dimensiune si sunt surprinse altfel; ingerii nu poposesc pe acoperisurile de smoala (adevarat, mai nimic pur in lumea blocurilor), lumea cenusie de ciment devine un univers, o bula de vid...Cu o nota de optimism ne imaginam ca poate vom scapa de aici, chiar daca o vom face sub forma unei muste bazaitoare.
Poate am speculat cam mult, insa poezia pur si simplu m-a captat. Mi-a placut foarte mult! Si la fel de mult mi-a placut comentariul domnului Vasile Munteanu care a facut o caracterizare foarte potrivita poemului.

Frate Ioane, (iarta-ma ca-ti spun asa, dar esti primul personal virtual de pe site-ul asta care a postat un comentariu la un text al meu si asta imi aduce un fel de tandrete, poate deplasata, de cite ori ma gindesc la tine). Iar textul de mai sus a ridicat tandretea asta sus. Pentru ca nu credeam sa se poate vorbi cu atita tandrete despre nepasare si alienare, despre neputinta, necunoastere si indiferenta.

frate Adriane (dacă îmi permiți) să știi că eu mă bucur tare și când mă vizitezi și când te citesc. și mi-a plăcut și acum viziunea ta empatică asupra textului.

Ioan Albu, poezia este cu adevarat profunda. Interesant cu atmosfera, intre oamenii care fac gratar in garaj(o forma de reuniune estica, simpla, departe de fitoasele restaurante pariziene - gimme a break) si de care te simti strain. Cred ca toti ne simtim straini de grupuri pe care nu le cunoastem, cu care nu avem nik in comun. Parca descrii o lume de poeti: noaptea veseli, ziua tristi. (?) Ce sunt totusi acele fiinte care cad de pe bloc- sper ca nu semnatarii rezilierii contului cu viata? :(
Si iubita unde e? (sau nu e inca, sau plecata la turci?)
Are o nota de basm, la sfarsit, putin.

Am empatizat si eu, dar nu pentru ca as fi concitadina. Cine stie, poate locuim in acelasi bloc, nici eu nu-mi cunosc toti vecinii. Singura diferenta ar fi ca nu stiu cum e izul de cox(?!?), ci doar cel de cocs.
Imi place cum te desparti de versuri, usor ingandurat.

P.S. motanul meu isi gaseste tot timpul o usa sub pat.

dacă la început poemul îmi crea impresii negative și încercam cortracararea sordidului, spiritul tău a învins, a prins strălucire și forță de a trece peste întânericul cotidian, floarea de cactus splendoare luminii și purității într-o lume aridă și care poate ușor răni un suflet pur...invocarea îngerilor, chiar dacă pare evocare, îmi cere să-ți dau un sfat...încearcă să fii obtimist, să emiți energii înalte, să te ridici spre ei, căci emisia joasă fie îi îndepărtează, fie sînt supuși unor adevărate chinuri, iar ei ca și noi sînt creați pentru a merge pe drumul luminii, îți las o violetă, culoare a spiritualității...

totul se leaga, capata un sens prin oamenii asezati cu grija in versuri. in poezia de fata exista viata pentru ei. frumos

Codrina Verdeș,
mi-am tras două palme repede și am modificat. fir-ar să fie de treabă, nici nu știu cum de am comis-o.

Andrii-Vlad Popa, Camelia Tripon și Marinescu Victor, mulțumiri și pentru vizite și pentru interpretări.

Camelia, frumos-am citit numai comentariul tau si inc avreo doua, dar nu prea inteleg ce inseamna un suflet pur: nu cred ca exista asa ceva- e ori nitel prafuit, ori murdar ca naiba, dar cum poate fi pur? I don\'t think so.

\"aștept de mult cu o plasă la îndemână un înger
aș vrea să salvez un înger de la cădere
numai că ei par că ocolesc acoperișurile de smoală ale blocurilor\"
si tu?am gasit si eu unul, cand credeam ca asa ceva nu exista, da-i curvar si cheltuitor,ma tarashte prin oras si ma face sa ma simt geloasa...si folosita,cred ca asta a gresit persoana...O sa-i dau vant de pe bloc,tu vino cu plasa...de rest te descurci
respect

era o figură de stil, când devenim puri stăm în sferele înalte ale divinității sau deja ne-am contopit cu Ea...bine cu mai multă puritate...

poemul imi aduce aminte de o nuvela asa zis fantastica, in care personajul principal, o femeie ca toate femeile, cu carte de munca, rubrica in cartea de imobil, ora la coafor si rate la existenta,aduce de la piata o sacosa cu oua regulamentare si o lasa pe balcon, la rece...iar dimineata, constata cu o fericire absolut neregulamentara (probabil ca in asta clocea elementul fantastic) ca din ouale acelea iesisera niste vietati minuscule, dar vioaie si catusi de putin aviare, pe care personajul principal, in consonanta cu autoarea, le identifica ,oarecum sfios, cu niste pui de inger...dupa care urmeaza o lectie interactiva de zbor, cu ei, cu ele si cu noi, cei profani, dionisiaci si stangaci la diviziunea nocturna a miracolelor
ti-am spus ca sa nu uiti, ca de stiut, stii