Cum se vede lumea de la fereastra mea

Scrie o compunere cu titlul:”Cum se vede lumea de la fereastra mea”, în care prin mijloacele și procedeele artistice însușite să transmiți Europei că îți pasă de viitorul tău european, că ești gata să promovezi principiile și valorile europene, tu ești una din steluțe, deci,„Conectează-te la Europa!”



Cum se vede lumea de la fereastra mea
(Compunere)

Eu stau la etajul al zecelea și de aici, lumea se vede foarte mică și destul de greu. De aceea mă duc la Andrei și, împreună, ne uităm la lume. De la etajul doi lumea se vede foarte mare și normală.
De jur împrejur sunt foarte mulți oameni care se plimbă cu treabă sau cu gunoiul. Cei mai mulți se duc la supermarchetul lui nea Vasile, pentru că dă pe datorie. Supermarchetul lui Nenea Dăriescu nu mai merge. Era să dea faliment. Andrei zice ca e un fel de evaluare trimestrială. Tăticul lui Andrei zice că îi vine el rândul și lui nea Vasile și cred că are dreptate. La noi în clasă n-a scăpat nici unul de faliment.
Părinții mei sunt deja integrați în Europa. Mama în Spania și tata în Italia. Bunica zice că-i o nenorocire, dar doamna ne-a explicat că vom fi toți o apă și-un pământ. După integrare, deși vom rămâne fiecare cu obiceiurile și dansurile noastre populare, vom fi cu toții oameni. Abia aștept.
Și Andrei vrea, deși părinții lui sunt mereu lângă el fiind șomeri, și fericiți că au foarte mult timp liber să-l folosească sănătoși.
De fapt, la noi în bloc sunt doar două apartamente care se duc la serviciu. Serviciul te face foarte nervos, după cum am observat. Într-o zi, au strigat la ceilalți conlocuitori că ei duc întreținerea blocului în spate, mama voastră de lepre puturoase și jeguri!
A venit poliția atunci, să ocrotească minoritățile. Noroc cu trupele de comando care au salvat și politiștii, altfel am fi rămas numai în majoritate și doamna zicea că nu-i bine, minoritățile trebuie îngrijite cu orice preț.
Peisajul este foarte frumos. Blocul din față, blocul din dreapta și blocul din stânga sunt ca și al nostru, numai blocul din spate are pe alocuri termopane albe , maro sau negre, pentru că acolo locuiesc turiștii. Treiluniștii, așa-i trece nea Vasile pe caiet.
Câteodată peisajul stă liniștit, câteodată bate vântul. Atunci închidem fereastra, pentru că praful se ridică foarte gros în sus și ni se așează în gură. Hârtiile și ambalajele de Eugenia zboară în aer ca niște fluturași dăunători verzei și albi.
Din peisaj mai fac parte flora și fauna. Floră nu prea avem, în afară de o tufă de leuștean și multe urzici, folositoare la ciorbă, dar fauna e alcătuită din multe specii de animale: câini și pisici. Eu cu Andrei am numărat cam douăzeci de patrupede aparținătoare de containerul nostru.
Mai sunt unii care emigrează de la blocurile vecine. Moș Pandelică zice că sunt extracomunitari și nu se pun, că aștia-s indezirabili. Noi îl credem pe cuvânt, căci Moș Pandelică nu-i prost degeaba, a fost profesor la universitate.
Tot el ne-a povestit despre câinii Saint Bernard, care salvează oameni dându-le alcool. Atunci l-am ales pe Șchiopul, că e mare și blănos, să fie Saint Bernard. I-am legat de gât o sticluță de Tutti Fresh, plină cu vodcă. Cred că a salvat foarte mulți oameni de la moarte, pentru că sticla se golea foarte repede.
Când m-a prins bunica cu „Pruna albastră” sub tricou, m-a amenințat cu omorârea prin bătaie.
Eu i-am spus că sunt conectat la Europa și am numărul verde de la „Salvați copiii!” Atunci ea și-a luat mentalitatea țărilor bogate față de cele sărace și mi-a declarat embargou.
Doamna ne-a spus despre aceste simptome ce trebuie eradicate pentru că încalcă dreptul omului, de orice vârstă ar fi el.
Bunica a zis că nici după ceafă nu-i pasă de minciunile altora, că-i sătulă de ale ei și că dacă nu mă potolesc, o să-i vorbească mamei și despre afacerea cu patul.
Aici e vorba despre o altă faptă bună pentru care am fost pedepsit. Am invitat o cetățeană minoritară pentru culoarea pielii la noi în casă și am lăsat-o să se odihnească până vin eu de la școală. Cetățeana ne-a lăsat numai cu lustrele și chiuveta din bucătărie, care nu încăpuseră în dubița Mercedes, după cum ne-au povestit vecinii care au ajutat-o, crezând că ne mutăm în Europa.
Drept pentru care am stat refugiați la o mătușă, timp de două luni, până când poliția ne-a adus înapoi râșnița de cafea, ibricul roșu de ceai și două scaune.
Bunica a vrut să le zică să se spele pe cap cu ele, halal poliție română, dar până la urmă le-a cumpărat un pachețel de Jacobs și două ciocolate, să n-o pună la plata benzinei consumate, cum era discuția.
Că eu n-am știut că așa trebuie, când a făcut bunica criza de inimă anul trecut și numai cu ajutorul vârstei mele mici am înduplecat șoferul de pe salvare să o ducă la spital.
Acuma știu și am ascuns în sertarul cu șosete, două ciocolate și șase acadele.
Mă pot aștepta la orice, pentru că la bancă i-au spus bunicii că nu-i acordă împrumutul să cumpere alte paturi, pentru că mai are un an și îi expiră limita de viață. Nu știu de unde au aflat ei asta, dar eu am promis să nu mai fac fapte. Nici bune, nici rele.
De mâine ne taie apa, gazul și lumina. Lumea zice că-i bine că ne rămâne canalizarea, că altfel n-am avea loc de atâtea nevoi în jurul blocului. Nea Vasile ne-a trecut deja pe caiet Debranșații.
Îmi pasă de viitorul meu european, dar bunica zice că mai bine aș căuta locuri de nevoit decât să promovez stegulețe europene în capul vecinilor, pentru că a văzut ea destule la viața ei și deci, vor astupa cumva și canalizarea.
Așa se vede lumea de la fereastra lui Andrei, care o împarte cu mine, deocamdată.
Þara noastră e foarte frumoasă. Eu n-am văzut-o decât până la Iași, dar doamna o să pună și poze cu peisaje, la fiecare compunere, în încheiere.

Ionuț Traian Popescu, clasa a VI - a E, Vaslui, Europa