Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Scaietisme

5 min lectură·
Mediu
Albie de porci
Curățătorie ecologică prin atingeri morale. Dușurile verbale cu bulbuci și băile reci de șezut asigură o apretare nervoasă de lungă durată.

Amic - alibi trăsnind a trăscău.

Amică- justificare proaspăt bărbierită


Botoșei- pantofi căzuți în mintea copiilor.


Căsnicie- cel mai complet exercițiu de exorcizare.După ce sunt târâți demonii în mijlocul casei de obicei se pronunță divorțul.

Coafor- atelier în care se execută flocăieli profesioniste.

Coafură- modalitate facilă de a-ți smulge părul din cap cu mâna altuia
Consoartă- soartă care merge la coafor.

Contabil- individ meticulos care înainte de a-ți da o palmă calculează câte poate primi înapoi.

Certitudine
De câte ori îmi spui că n-o să mă părăsești niciodată știu sigur că ai pregătit un alt plan de evadare.

Circumstanțe atenuante
E adevărat, domnule judecător! M-am îndrăgostit la prima vedere dar am ucis-o numai după ce mi-am găsit ochelarii.


Diagnostic - se spune că prostia nu doare. Cred că ar trebui să mă caut de inteligență.Nu mă doare nimic.

Dușmănie - prietenie răcită la plămâni și coaptă la turtă.

Dușmănos - personaj colțos căruia îi cresc permanent dinți împotrivă.

Discriminare
Boala vacii nebune a lovit doar boii care își explorau latura feminină.


Efecte adverse
Nu-i adevărat că-ți crește nasul dacă spui minciuni, spuse măgarul scuturând din urechi.

Eclipsă
Tu ești Soarele meu!
Dacă nu-ți programezi o eclipsă plec să-mi caut o Umbră. M-am pârlit suficient...



Hiperbolizare- modalitate de acostare literară a genului feminin. După primele simptome de oboseală se recomandă Viagra. După primul infarct se recomandă insistent evitarea metaforelor.


Jogging
Masă de seară fugărită prin parc la cântatul cocoșilor.



Lacrimi - soluție salină pentru picioarele globilor oculari. Atenție! Þuica fiartă se administrează numai pe cale bucală.



Memorie – facultate pentru creier, frecventată la seral. Chiulangii se numesc amnezici iar șefii de promoție- elefanți.

Metaforă- figură de stil blondă care acostează meteoric pe cerul cetățenilor înzestrați cu imaginație și sensibilitate poetică.

Minciună- substantiv de gen feminin cu caracter hermafrodit. Organele de reproducere feminine se numesc minciunele, cele masculine au căpătat numele de gogonate.


Minijup- rezumat feminin pe înțelesul bărbaților.


Negociere- dacă moartea renunță la coasă, eu promit că nu mă las de fumat. Nu-mi surîde de loc să mă știu asasinată cu un obiect metalic.

Negru de supărare - culoare specială, obținută din galben ca turta de ceară, verde ca fierea și alb ca varul. Făcutul cu ou și oțet îi provoacă un luciu special și de durată.

Nefericirea mea- chestie pentru care nicodata n-am fost responsabilă. Semnez generoasă în biografiile lacrimogene ale tuturor cunoscuților. Nu mi-au mulțumit niciodată.

Nuntă- masă cu dar la care se plantează mărul discordiei. Irigatul rămâne în grija socrilor până la prima altoire. După următoarele intervin polițiștii de sector.


Oftalmologie cabalină
Când o să-mi garantezi că nu mă vezi decât pe mine, n-o să-ți mai scot ochii pentru revizie de trei ori pe zi. O singură dată înainte de culcare va fi suficient.

Optimism exagerat
Să te bagi în troaca porcilor și să te aștepți ca aceștia să fie vegetarieni.



Prezent- perioada de timp care se află în același loc cu vorbitorul. Înghesuiala provocată te împinge să acționezi live și să gândești altădată.

Prietenie -sentiment tip sport, decapotabil în funcție de vreme și necesități.

Precauție
Nu spune niciodată : te iubesc până la moarte dacă nu ai certitudinea că ți-a mai rămas de trăit foarte puțin.


Soacră- mamă repartizată pe bază de semnătură la oficiul stării civile. După nuntă, se ocupă cu detecția fisurilor din casele de piatră ale tinerilor însurăței. În lipsa lor, se angajează să le producă săpând îndârjit la temelie.

Socru- personaj blând care încearcă să acopere cu lopățica tranșeele săpate de consoartă.

Satisfacție
Nimeni n-a reușit vreodată să mă enerveze mai bine decât o fac eu însămi.

Scufundări
Când te simți prost nu explora sentimentul. S-ar putea să constați că ești exact așa cum te simți.

Sfoară-n țară
Sistem de comunicații autohton conceput spre deruta vrăjmașilor. Până reușesc să traducă vestea, la capătul celălalt a ajuns deja o altă poveste .


Strategie
Dacă te hotărăști să dai milităria jos din pod o să-ți fac reduceri avantajoase la dusul cu preșul.


Suzetă- înlocuitor de mamă, cu mâner.


Trecut - prezent îmbătrânit. Suportă ușor operațiile estetice, rujurile cu nuanțe sidefii și tunsorile la rotund.


Viitor- lucru manual în pe care îl execuți de unul singur și-l cercetezi împreună cu Aghiuță. De cele mai multe ori, acesta se scarpină încurcat între coarne și apoi te salută: \"Maestre!\"

&&&


Lângă landourile copiilor, viața e gureșă ca o vrăbiuță, lîngă cărucioarele bătrânilor se exprimă rezervat.


De fiecare dată când am încercat să privesc viața pe gaura cheii s-a găsit cineva să-mi dea cu ușa în cap.

Îți închipui? Până să te cunosc nu știam că există măgari de doi metri, blonzi și cu ochi albaștri.

Când măgarul suspină din amor, oile, convinse c-a apărut o nouă stea pe firmamentul muzicii hip hop, înființează un fan club.

Fiecare aspirație spre înalt a unei măgărițe aduce pe lume un catâr.

Nici cal nici măgar- se definește mândru, boul în curicullum.

N-am văzut nici un măgar beat dar toți bețivii pe care îi cunosc sunt măgari.




0176175
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
849
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ina Simona Cirlan. “Scaietisme.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ina-simona-cirlan/proza/124147/scaietisme

Comentarii (17)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

AAndrei
erotico-comica, pe alocuri cu crime... asa as caracteriza creatia, deci lasind la o parte \"co-co\" din start vreau sa zic ca ai surprins trei genuri intr-un text relativ minuscul (doar ca intindere!). cautam ceva de tine si m am ales cu \"ceva\". e ceva!
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
M-ai facut sa ma foiesc rau in jurul cozii, n-am inteles acel \"co-co\" din start... s-a strecurat o greseala?
Ti-as ramane recunoscatoare daca ai reveni sa mi-o arati cu degetul:)), cateodata numai asa ma dumiresc.
Iti multumesc!
0
Îți răspund eu, că eram întâmplător pe fază. Cred că acel \"co-co\" este al lui (recitește comentariul, partea de început).
Acum referitor la text, deși pare a nu fi genul tău, mi s-au părut interesante definițiile, conținând și o ușoară notă de pesimism. \"Nefericirea mea- chestie pentru care niciodata n-am fost responsabilă\"...asta mă pune pe gânduri, eu credeam că suntem responsabili de tot ce ni se întâmplă, bun sau rău. Sau poate nici eu nu mai știu.
Oricum, încântată mereu să te citesc.
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
Da, Ina, neaparat de citit intr-o dupa-amiaza de sambata, asa, cu o bere in mana, restul de recuzita dupa cum ii da fiecaruia mana.
Daca nu ai dispozitia necesara dinainte, garantat o capeti dupa, asa ca trebuie neaparat sa o iei de la capat.
Ma leg si eu de \"nefericirea mea\":(...)Semnez generoasă în biografiile lacrimogene ale tuturor cunoscuților. Nu mi-au mulțumit niciodată.\" Ina, toate sunt extrem de inspirate, dar asta m-a terminat! ;-))
Desigur ca rasul este cu un colt al gurii pe aici, dar asta se vede numai in oglinda.
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
M-ai salvat! Ai dreptate, \"co-co\"-ul era acolo... nu mi-as fi dat seama inca vreo trei zile:)
In privinta \"nefericii mele\" ca de obicei ma auto-urzic:). Asa e cum spui tu, dar de fiecare data ne vine mai usor sa dam vina pe altii.
Te asteptam sa zambesti cu mine. Iti multumesc ca ai venit, cu mult drag!
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
Ma bucur daca am reusit sa-ti pastrez dispozitia jucausa in dupa amiaza asta de sambata.
La urmatoarele brese:) dau eu berea si covrigeii.
Ma bucur ca ai gasit in regula \"nefericirea\" aveam dubii daca sa o pastrez, pentru ca nu-mi parea pe acelasi ton cu celelalte.Oricum o sa mai incerc pentru ca m-au solicitat intr-un fel deosebit, e un soi de provocare in fasa:)
Iti multumesc si te astept oricand cu drag!
0
AAndrei
acum ca s-a gasit co-co (intr-adevar, acolo era), imi mai permit o adaugare dupa o noua recitire (deci e un text bun daca de fiecare data gasesti altceva): pesimismul parodiei tale - daca imi dai voie sa o numesc asa - poate fi indulcit de un subiect adiacent: copiii... si astfel moare minciuna si nefericrea ta se transforma in fericirea ta...
0
@nan-florianNFNan Florian
As zice ca textul e genial dar nu zic. As putea fi banuit de incercare de acostare literara si indemnat sa iau viagra si poate chiar “evitarea metaforelor”. Ori mie tare imi sunt pe plac metaforele astea tinere, blonde si pline de prospetime. Si totusi textul este genial. Ete ca am zis-o! Si nu am nevoie de nici o viagra pen’ca citind textul, mintea imi este mai treza ca niciodata (bat as zice) si chiar de nu ma credeti va spun ca am mai luat-o odata de la capat si mi-a placut la fel de mult.
Vreau sa cred ca autoarea ne pregateste si partea a doua, si a treia si a N-a. Nu de alta dar vrem sa stim cum stam cu nasii, ce spune mirele, cum stam cu mireasa, socrul mare, prima noapte, etc. La mai multe. Inceputul (prezentului dictionar expicativ al ...) e grozav.
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
Emil,
Fericirea ca si definitie o am inca in lucru, atat ca incercare literara cat si ca aplicatie practica:)
Iti multumesc pentru aprecieri si revenire, te mai astept!

Florian,
Am incercat odata sa ma fac metafora. “Mami meu” s-a speriat foarte tare si mi-a zis ca seman foarte bine cu Natalița, rroama care vindea seminte la cornet in coltul strazii.
De atunci am facut o fixatie pentru rosu incandescent.
Deci, in urma procesului de acostare literara, produs in fapt, te-ai ales cu o bulina rosie:))
Mi-ai adus zambetul intr-o dimineata posaca! Autoarea iti multumeste pentru aprecieri si vizita si spera intr-o viitoare recidiva!
Drag de voi!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Nu stiu daca sunt trei genuri, mai degraba trei subiecte abordate: nunta si urmarile ei, mijloacele literare (hiperbole, metafore) si cel care e tratat separat de toata lumea, nefericirea. Asta doar daca nefericirea nu o consideri o urmare fireasca a casniciei. Nu poti dezvolta fiecare subiect mai pe larg ?
Pe mine ma intereseaza nunta, la toamna voi fi socru mic. Dupa care ma pun pe ingrasat, in cativa ani trebuie sa devin socru mare. Imi sugerezi sa aleg de la inceput drept Nasu mare un politist de sector ?
In privinta pesimismului pomenit mai sus, prefer zambetul tau trist rictusului cinic al altora. Desi cel mai bine te prinde zambetul duios.
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
Exact asa e cum bine ai dibuit, as vrea ca atunci cand voi reusi sa le cizelez si sa adun mai multe, sa le asez pe caprarii sau sa pot trece de la una la alta.
Cateodata e si o urmare fireasca, nefericirea asta, o lasasem suspendata dar tu ai observat...
Despre naș, nu-i rau sa iei varianta in calcul, dar simt eu ca tu esti genul de socru care o sa lase marul discordiei sa se ofileasca.
Pana atunci poate reusesc sa vin cu brese pentru socri, mari si mici, sa iti ridic moralul:)
Incantata ca ti-ai facut timp sa treci pe la mine, iti daruiesc un zambet cu drag, adica duios!

0
Nu știu de ce, așa colțoase, le-ai zis breșe dentare. Ai o dantură în care caninii se remarcă. O mușcătură care sfîșie convenția și se pune pe ros ciolanele conformismului. Ai talent pentru aforism. Nu trebuie să te lași.
0
Distincție acordată
@daniel-bratuDBDaniel Bratu
definitii - suport de har si inteligenta, subtilitati ironice, constructii aforistice in cascada, fiecare concept dezvaluind diamantin pietrele de rau si pastravii sclipitori (\"metaforic\" vorbind, desigur :) care urca vioi nefericirile-prapastii unduitoare prin curbele de timp (\"hiperbolizare\" in cu de totul exces, scuze:)
efect si cauza, cauza si efect, plecand si ajungand, circular, de la \"metafora blonda\" la \"demonii din mijlocul casei\", cu trecere pe la \"politistii de sector\" (sau, de ce nu, de \"proximitate\"), odata cu umplerea butoaielor cu \"minciunele\" si \"gogonele\", foste hiperbole, candva
apoi marul, merele, ramurile, valurile
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
Hmm... cred ca ai dreptate. Eu m-am gandit la zambetul ce lasa vederii cele edentatii. Da-da, cred ca o sa mai surubaresc titlul. Iti multumesc pentru indemn, eu nu ma las, numai sa nu ma lase ele:))
Despre trecerea ta pe aici, mai mult decat incantata! Multumesc si te mai astept!
0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
Iti dai seama ce-ai facut?:)) Uite acu\' intre bresele mele a rasarit un canin auriu.
O sa-l pastrez cu drag, pentru ca ma onoreaza aprecierile unui specialist in metafore:))
Iti multumesc in special pentru dragalasenia comentariului insotitor!
Drag!
0
o căsnicie – două căsnicii
o nuntă – două nunți
o minciună – două minciuni
o nefericire – două nefericiri
o hiperbolizare – două hiperbolizări
o metaforă – două metafore

Până și breșa că o fi dentară sau de suflet... o breșă - două breșe
Uite ce mi-ai făcut cu textul ăsta... Toate sunt la genul feminin, poate din cauză că și iubirea, dezamăgirea, nașterea și câte și mai câte sunt la fel?! Eu m-am simțit cel mai bine acolo la nefericire, stau de mână cu Blaga și tocmai se chinuie să-mi explice cum \"nu numai o mare durere îți poate tulbura o fericire, ci și o altă fericire\". Acum după ce m-a convins, nu mai aștept nimic, doar tramvaiul să mă ducă acasă, dar nici el nu vine.

Dialog cu fata mea Daria pe mobil:

Ea... ce faci, mamă?
Eu... bine
Ea... unde ești
Eu... la Budapesta
Ea... ce faci acolo?
Eu...aștept tramvaiul
Ea... la care Budapesta?
Eu... nu mă scoate din sărite, lăngă restaurantul ăla de pe fosta Magistrală, că doar nu m-oi fi teleportat în Ungaria.
Ea... și vine?
Eu... nu, nu vine.
Ea... măi mamă, nici n-o să vină, nu vezi că au scos șinele, tramvaiul nu mai trece pe acolo.

Eu... mă bucur în gând că te-am regăsit, Ina-Scaietina, ce bine că astăzi afară nu plouă!

Ama

0
@ina-simona-cirlanICIna Simona Cirlan
M-ai intristat ca azi eram predispusa(asa zice zodiacul:))si m-ai amuzat dar cel mai mult mi-ai adus un bine de care imi era dor. Pe tine!
Bresele de suflet uite vezi tu, ca au legatura cu cele dentare si au acelasi gen, promit sa te fac sa zambesti la urmatorul tau popas!
Mult-mult drag de tine!
0