iarina copuzaru

Domnule Călin Sămărghițan, felicitări și succes!

Emilian, mi-au plăcut multe imagini -nu insist asupra lor. Multe poezii în poezia ta, cum s-a mai observat, și trăiri puternice în fiecare dintre ele. Frumos.

Mai întîi o stare de contemplare; deopotrivă răul și binele. Apoi ființa conturează adevărurile sale prin trupul fizic-psihic, prin „trupul prezentului”. Încă mă mai gîndesc la acea „salvare vremelnică”...
Mi-a plăcut.

\"Rupt de poadea ca din cuie\" (frumos!) și apoi, o alunecare firească în mîinile și culorea tristeții: \"las fereastra uscată din mâini o hrănesc cu iarba albastră\". Este un suflu puternic în tot poemul, iar \"caracatița melancolică\" întregește (dinspre centru venind) scrierea.

Sunt stări frumoase, ca bătăile aripii în lumină. E o greșeală aici: \"uneori îmi prăbușesc inima peste ei si fiu sigur\". Îmi place kimberlitul; mă face să merg dincolo de liniștea aparentă și să asemăn pieptul cu un coș vulcanic.

Prima oară mi-a plăcut titlul -ca un cîntec pe care ți-ar plăcea să-l (re)înveți, dar niciodată nu aduni în tine toate versurile sau toate amintirile lor. Apoi, poemul. O să citesc cu plăcere și următoarele creații.

În ultimul timp ajung exact la textele cu chitare:) Aș zice că nimic nu e întîmplător. Pe mine m-au prins multe stări din poem; se poate uneori să trăim ceea ce citim și de aceea ne însușim cu ușurință cuvintele. Am vizualizat un cerc strîns în jurul ființei pînă-n momentul în care, sub influența unei stări-anamorfoze, se face scrum. Complex și frumos.

Eugen, am citit cu plăcere. A fost o senzație de muzicalitate, și eu susțin că e unul din textele acelea cărora le trebuie un fundal armonic pentru a intra mai ușor în stările descrise. Nu puteam să nu observ chitara căzută pe gînduri. Cred că pentru ea am și venit:)

Mi-a plăcut poemul. Viul și fuga, distanța dintre timpuri care poate fi modificată, căpătînd conturul \"fantomelor singurătății\". O scară a înălțimilor cu 13 sunete.

Domnule Liviu Nanu, a fost o neînțelegere, o confuzie -nici nu știu cum să-i spun-, iar dacă aș explica acum, m-ar învălui un aer ușor penibil:) Dar eu vă citesc cu mare plăcere, și acest lucru e important pentru mine.

Îmi place mult poemul Așteptarea aceasta sincronizată în numărătoarea aripilor, poate chiar o cosmogoniei ce inspiră o mireasă-origine. De asemenea, crinolina accentuează forma sibilinică a versurilor. Frumos.

Mi-a plăcut textul, de la androgin la dualitate. Apoi stările proiectate-n lumina oaselor și acea \"totuși fericirea\" purtată cu tine de-a lungul trecerilor din și înspre tine.

De la titlu și pînă la final a fost un dans misterios. Înțelesuri sibilinice pe coaste de granit și-n transe cu cenușă amestecate. Frumos.

Forma în care e scris poemul e pe placul meu. De altfel, nu e nouă, iar dacă o citiți cu atenție pe Ruxandra Cesereanu, puteți pătrunde-n universul manifestat al delirionismului, unde formele de expresie se dăltuiesc în imagini ale eului -aglutinate-n structuri metafzice.
„Pentru că delirionismul este și tehnică, dar și stare aproape de transă; și schismă, dar și breșă de unire cu circuitele lumii, tocmai prin sciziune, frîntură, ruptură. Prima trăsătură a delirionismului ar fi, deci, clivajul. Tehnic vorbind, se înțelege că este vorba despre o ruptură atît la nivelul epicii (poveștii), cît și la acela al imaginii. Dar clivajul presupune alunecare, iar acest fapt este esențial. Imaginile nu se rup pur și simplu unele de altele, ci se frîng alunecînd unele peste altele, amestecîndu-se. Este un cocteil fierbinte, fără gheață, sulfuros” (Ruxandra Cesereanu).
Dar în cazul acestui poem, din păcate, nu găsesc forța necesară a reprezentărilor și a susținerii acestei dezvăluiri de relații care compun lumea și, mărturisesc, sunt de acord cu observațiile lui Anghel.
Nu vreau să supăr pe nimeni, doar am văzut că se tinde spre un discurs-delir și m-a incitat tema.
Carmen, o să mai trec pe aici și sunt convinsă că la următoarele poeme o să existe o consumare de și mai multe sensuri și o conectare mai mare la tine însăți și la redefinirea lumii -în generalul, dar și în poeticul ei.

Tocmai am ajuns acasă cu 35-ul din obs. și am citit poemul:) Simt, din cuvinte, mirosul de prodvinalco, ceea ce capătă un efect în plus, senzitiv, așa, ca un sunet de chitară electrică atunci cînd știi să-i îmblînzești maneta-tremolo. Adică mi-a plăcut:)

Felicitrile mele! Sper să găsesc romanul tău și la Cluj.

Poezia parcă descrie un culoar între urban și oniric, un loc intermediar cu mărunte clipiri de 90 de secunde. Am trecut repede peste versul al doilea (așa mă grăbesc eu uneori) și mi-am imaginat că \"ne vom întîlni ca și cum lumea se împarte\" fără doi. Îmi plac aici neoanele, haita și nebunul. Și mie îmi țin de urît.

Mihai, chiar mi-a plăcut poemul reconstruit de tine. Dar să-ți spun ce e ciudat. Remodelarea lasă impresia că ți-ai fi însușit ceva din construcțiile acestea și, în același timp, mă-nstrăinează de ele. Parcă citesc o poezie care nu-mi aparține. Intru eu acum pe pagina ta să văd dacă nu cumva o ai acolo!:)

Claudiu, îți mulțumesc pentru sincerele aprecieri. Chiar m-ai surprins cu acest comentariu -și mai ales cu steluța-. Și-o să-ți spun și de ce. Ieri ți-am citit multe din poeme (de curînd am descoperit textele tale, fiind relativ nouă pe aici) și mă întrebam de unde atîta forță și prospețime în scris. Dar, mai mult decît atît, pe măsură ce-mi plăceau, îmi dădeam seama cît de diferite sunt stilulire noastre și chiar încercam să-mi imaginez cum mi-aș adapta eu condeiul mental la acesată lacomă expresivitate. Nu voiam să plagiez, înțelegi, era doar un exercițiu ludic:)
Oricum, mă bucură foarte mult prezența ta aici.


Domnule Doru Dorian David, parcă vă așteptam zilele acestea, mai ales cu floarea-de-colț:) -ce-mi inspiră o muzicalitate ce iese chiar acum din chitară. Eu nu mă supăr cînd propuneți sau cînd mă sfătuiți. Nu uit cuvintele, țin cont de ele, și cînd o să mă reîntorc asupra poemului, viziunea mea va fi completată, bineînțeles, și de părerile dumneavoastră.

Silvia, am corectat. Mulțumesc. Știu, ai dreptate, \"minelui\" nu prea sună, nici nu prea cîntă. E drept. Însă mi-am asumat întrebuințarea lui. Eu sunt încîntată că -în rest- ți-a plăcut poemul.

Și eu vă felicit. E un poem care-mi place de la început la sfîrșit. Îi propun domnului Călin Sămărghițan -fiindcă am văzut că ascultă muzică în subsolul acestui text- un Steve Vai cu \"For the love of God\". Eu așa îmi imaginez.