Poezie
Fericirea – suburbie a minții
2 min lectură·
Mediu
te car în spate ca pe-o raniță grea
plină cu pietre, nici nu știi ce-mi trece prin minte
ce asemănări, ce imagini am pe retină
făcând zilnic drumul până la tine de sute de ori și să nu te găsesc
aș face din Sisif un personaj feminin
sau doar androgin, să mă văd în el bezmetică
urcând pe muntele fără vârf
ca un șerpaș fidel rugăciunii
povestea zen este asemănătoare
[când cei doi călugări, unul tânăr și altul bătrân/ au găsit o femeie pe marginea unui râu/ neputând trece singură apa le-a cerut ajutorul/ atunci călugărul bătrân a luat-o în cârcă/ aducând-o cu bine pe celălalt mal/ apoi după două ore de mers prin pădure/ călugărul tânăr l-a întrebat pe cel bătrân: „oare ce-o fi căutând femeia asta prin pădure?”/ călugărul bătrân îi răspunde: ”eu am purtat-o în spate câteva minute și tu o porți încă și acum”]
așa se întâmplă și cu mine, numai că în mine sunt doi călugări
mă așez pe bordura din fața blocului și aștept
în tot acest timp ești cu mine
mă întreb de ce mai bat la ușă
un trecător s-a oprit pentru puțin timp
eram aplecată, simțeam picioarele până le glezne înfipte-n pământ
am văzut cum a scos bani să-mi dea
dar când m-a privit mai atent dându-și seama că eu ceream altceva
ceva ce nu avea în buzunare, a mers mai departe
aș fi putut să-l prind din urmă, să-l bat pe spate, întrebându-l:
”de ce renegi o cerșetoare, de ce ai scos banii și nu mi i-ai dat?”
dar am stat înțepenită, acolo pe bordură
inima între timp s-a grizonat, aveam un șal pe umeri
din când în când mă uitam spre balcon
becurile erau stinse, se odihneau pe genunchi
de atunci îmi luminează oasele
mi se vede scheletul pe timp de noapte ca un ochi de pisică translucid
care fuge orbit înaintea mașinilor
atât am rămas, un om în haine de spital
ceva se mișcă printre draperii
nu disting dacă ești tu sau Dumnezeu
metroul se aude sub plămâni, face un zgomot asurzitor
am să cobor totuși fericită la prima stație
065.361
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Sorescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 352
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Carmen Sorescu. “Fericirea – suburbie a minții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/1833143/fericirea-suburbie-a-mintiiComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IC
ICIustina Daniela Cucu✓
Draga Carmen,oare dragostea=Fericire? Iubim cu mintea sau cu sufletul? De ce atata tristete dusa pana la disperare? Hainele de spital sunt doar o matafora? Nu de alta, dar atat ca doctor cat si ca pacient ma infior. Si nu e, stii tu, infiorarea aceea...POezia,potisa-i spui poezie, in versuri albe are si mesaj si tot, nu sufera. Dar tu da ! Si e pacat!
0
NApoemul\"respira\" un ideal de viata,un amor absolut,un perfectionism aproape imposibil.Poem parabola care serveste ca o tinta fixa în Oceanul Existentei scopul nu e atât de a atinge capatul,frumusetea vine de la aceasta framântata
Asteptare,o lupta cu Sinele revoltat si bovaric,de o feminitate extrema ,seducatoare
Asteptare,o lupta cu Sinele revoltat si bovaric,de o feminitate extrema ,seducatoare
0
CSiustina,
am zambit la comentariul tau, sufar de ceva, de o imaginatie extrem de bogata,imi place sa ma joc, sa experimentez trairile, sa fiu cersetoare, sa nu primesc bani, in poem sunt libeara sa fac ce doresc.
angela,
feminitatea da, constienata de ea, seducatoare involuntar. ar parea o iubire absoluta atata timp cat el s-ar incarna sau macar teleporta. tinta e stiuta cu siguranta dinainte, foarte bine.
va multumesc si va mai astept
mcm
am zambit la comentariul tau, sufar de ceva, de o imaginatie extrem de bogata,imi place sa ma joc, sa experimentez trairile, sa fiu cersetoare, sa nu primesc bani, in poem sunt libeara sa fac ce doresc.
angela,
feminitatea da, constienata de ea, seducatoare involuntar. ar parea o iubire absoluta atata timp cat el s-ar incarna sau macar teleporta. tinta e stiuta cu siguranta dinainte, foarte bine.
va multumesc si va mai astept
mcm
0
VVaici imi place trecerea dintre starea de asumare a paradigmei cu sisif ca un feeling la real
abaterea de la discurs vine ca o manusa cu acel insert zen numai ca as scoate \"e asemanatoare\", ca sa nu para un colaj cu lipici
ultima parte e iar o paradigma a celei de-a doua paradigme care e intoarsa cu fata inspre real de data asta
de aceea ti-as propune sa scoti partea
\"atât am rămas, un om în haine de spital
ceva se mișcă printre draperii
nu disting dacă ești tu sau Dumnezeu\"
ca oricum nu e nevoie de ea si erau acolo cateva zoomuri care ar fi anihilat perceptia pt ultimul zoom cu coborarea in statia de metrou
si e bine cu titlul in care fericirea e suburbie (as scoate \"a mintii\", suna ca un fel de titlu de tratat si oricum nu e necesar)
mai revin si pe alte texte
V.V.
abaterea de la discurs vine ca o manusa cu acel insert zen numai ca as scoate \"e asemanatoare\", ca sa nu para un colaj cu lipici
ultima parte e iar o paradigma a celei de-a doua paradigme care e intoarsa cu fata inspre real de data asta
de aceea ti-as propune sa scoti partea
\"atât am rămas, un om în haine de spital
ceva se mișcă printre draperii
nu disting dacă ești tu sau Dumnezeu\"
ca oricum nu e nevoie de ea si erau acolo cateva zoomuri care ar fi anihilat perceptia pt ultimul zoom cu coborarea in statia de metrou
si e bine cu titlul in care fericirea e suburbie (as scoate \"a mintii\", suna ca un fel de titlu de tratat si oricum nu e necesar)
mai revin si pe alte texte
V.V.
0
ICMi-a plăcut textul, de la androgin la dualitate. Apoi stările proiectate-n lumina oaselor și acea \"totuși fericirea\" purtată cu tine de-a lungul trecerilor din și înspre tine.
0
CSvaleria,
este perfectibil, nunațe gri, înnorate pot umbri poemul, însă lăsând tema poemului, aș zice gravă dar nu greoaie, grandioasă dar nu emfatică, versul cu Dumnezeu după perdea, amuza și mai scotea din ritm cititorul.
iarina,
chiar așa s-a și întâmplat, ce să mai stau să-l aștept pe bordură, când el era deja cu mine. am plecat liniștită acasă, el sună si întreabă, nu vii? zic nu, unde să vin? la mine! păi nu mă vezi, sunt lângă tine:)
vă mulțumesc
mcm
este perfectibil, nunațe gri, înnorate pot umbri poemul, însă lăsând tema poemului, aș zice gravă dar nu greoaie, grandioasă dar nu emfatică, versul cu Dumnezeu după perdea, amuza și mai scotea din ritm cititorul.
iarina,
chiar așa s-a și întâmplat, ce să mai stau să-l aștept pe bordură, când el era deja cu mine. am plecat liniștită acasă, el sună si întreabă, nu vii? zic nu, unde să vin? la mine! păi nu mă vezi, sunt lângă tine:)
vă mulțumesc
mcm
0