Iustina Daniela Cucu

Orice-ar zice specialiștii, în speță psihiatrii, despre boala mea= tulburare afectivă bipolară (sună chiar poetic aș zice ) că nu există pierderi de memorie eu știu sigur că ele există, pentru că le

Visez la clipa când acest laptop sau poate altul, mai știi îmi va citi gândurile și va posta singur ceea ce TREBUIE. Atunci mă va mai scuti pe mine să procesez cu viteza melcului, în logica mea

Dacă pentru unii, îndeobște de la oraș, a scrie e echivalent cu a mesteca o gumă (ca să nu zic ciungă) pe care o arunci după ce i s-a terminat gustul, le propun să se ocupe de alte \"sporturi\" mai

Nu știu cu ce sa încep pentru că începutul e nedefinit, cel puțin pentru mine. Poate aș începe cu \"Cogito ergo sum\" fiindca tot timpul am avut o atracție pentru limbile așa zise moarte sau vechi,

Am auzit, culmea, chiar din jurnalul meu scris pentru că acuma până și jurnalul e schizoid, sau dichotomic, după caz, am auzit deci de cineva care nu iubește calculatoarele dar iubește franceza și

Pași strâmți îmi vibrează timpanele Căutându-și frunzele printre iriși. Mai departe de atingerea verii Se simte mișcarea timpului în clepsidră - Zbor inodor de lumină.

În jurnalul despre care vorbeam ieri am găsit o întrebare, în engleză. Ce reprezintă psihiatria pentru mine. În afară de faptul că psihiatrie se scrie greu în engleză și deci avea greșeală de

În jurnal electronic 2 scriam că acesta ar fi singurul mod în care aș putea să dau vieții mele o continuare. Și Doamne, câtă dreptate aveam... Totodată voi explica și subtitlul pentru că în afară

Era târziu în gându-mi Și primăvară-n lacrimi, Și ruptă din visare Mă-nnămoleam în patimi. Din flori de mult uscate Tu îmi făceai coroană Și se făcea deodată Lumină la icoană. Și se făcea

Secundele-fluturi Dansează aidoma Unor nori oglindiți În lumină... Lovesc în aer Cu aripile Timpului Ce zboară asemeni Unui fluture transcedental, Ieșit după ani și ani Din pupa lui

În cântecul acela Era ceva ne-spus. Þine minte: nespus, nu Nespus de... Și așa fiind Am căutat să văd ce-i. Dar m-a surprins Că nu știa să vorbească, Știa doar să cânte Lucruri

Visele dorm, Timpul din mine (mă) bate măr în toba timpanelor. Lacrimi se țes pe web-uri - pânze de păienjeni- până spre prânz. Mă prind de glezne cu gândul departe care mă duce la tine în carte,

Te uiți, străinule, pe hartă, Căutându-ți locul în care să te-așezi Să plângi. Sigur că ai mai fost pe-acolo, Sigur că ți s-a tăiat răsuflarea Când l-ai găsit ocupat Și sigur nu

Mă-ntorc la tine, poezie Ca după o mare, intensă și nebună beție. Tu ești sufletul meu, Din tine îmi voi trage seva mereu. Te ador și te cert Apoi cu drag eu te iert Că din ceea ce am fost

Nu mai sunt, Nu mai avem, Nu mai stați la coadă, Tot ce era de scris s-a scris. Acum ascultați pianul Și violoncelul și vioara. Ca să fiți sfinți, Dacă nu credeți, Săpați

Flori de mină În loc de in`imă Răsărit-au în pieptul tău. Le privesc cu drag, Aproape că ard De-al tău dor. Priviri șubrezite De lacrimi Răscolesc amintiri De-amor. Unde-mi ești Tu,

Visul se sparge-n franjuri de lumină De dincolo se-aude o muzică de îngeri Inima a încetat să mai bată De când noi doi suntem împreună. Clar-obscur de patimi înghețate, Crâmpeie de inimi,

M-am ridicat și am plecat in graba înfrigurată și îngrijorată. Mi-am aprins o țigară pe care am fumat-o din mers, deși știam că o doamnă n-ar face niciodată așa ceva. Se făcuse frig, aproape ger. Mă

Mă deranja enorm faptul că prietenul lui Dinu se insinuase printre noi. Mă simțeam supravegheată în timp ce eu nu-l puteam supraveghea. Cu astfel de gânduri am ajuns la Sibiu. Mai fusesem acolo dar

Cuvintele dor, Cuvintele strigă ca din gură de șarpe: De ce ne omori? De ce taci? De ce visele nu mai au culoare?... Străbat culuoare în labirintul vieții, Le așez, le încetinesc

Trebuie să recunosc că mi-am făcut bagajul gândindu-mă la Dan. Fuseseram prieteni în liceu iar acum îmi reveneau în minte momente dulci le-aș putea spune față de amarul care îmi stăruia încă în minte