Domnul Dinu

Mă deranja enorm faptul că prietenul lui Dinu se insinuase printre noi. Mă simțeam supravegheată în timp ce eu nu-l puteam supraveghea. Cu astfel de gânduri am ajuns la Sibiu. Mai fusesem acolo dar acum îl vedeam cu alți ochi. De fapt cred că-l vedeam prin ochii lui Dinu pentru că mi-era în continuare îngrozitor de dor de el. Mă uitam pe stradă și mă gândeam cam ce fel de fată i-ar plăcea. Am vizitat ca prin vis Muzeul Bruckenthal, Dumbrava Sibiului, câteva biserici și mânăstiri din împrejurimi. Dan era mereu în preajma mea, mă ajuta cu bagajul și făcea tot ce-i stătea în putință ca eu să mă simt bine. Și mă simțeam cu adevărat bine în preajma lui. Aproape că uitasem de Dinu când spionul ne apostrofă: -Ce faceți porumbeilor, tot împreună, tot împreună ?! M-am enervat atât de tare încât am izbucnit: -După câte mi-a făcut prietenul dumitale, am și eu dreptul la viață ! -Serios vorbind, să știi că te iubește foarte mult! -De aceea s-a cuplat cu prietena mea din copilărie? -Nu fi copil, Iustina, a fost doar o aventură! Pe tine te iubește cu adevărat, iar acum suferă. -Acum probabil învață, nu suferă. Sau, dacă vrei, suferă pentru că învață ! -Ce poetic, te pricepi și la calambururi văd ... Atunci interveni Dan împăciuitor: - Noi ne cunoaștem de foarte mult timp, dar nu ne-am mai văzut de-un car de vreme și de aceea trebuie să recuperăm timpul pierdut; avem atâtea să ne spunem. - Văd, văd, doar nu sunt orb, nu-i așa?! - Nu, nu esti orb, oarbă am fost eu, când m-am îndrăgostit de prietenul dumitale!