Jurnal 8
În jurnalul despre care vorbeam ieri am găsit o întrebare, în engleză. Ce reprezintă psihiatria pentru mine. În afară de faptul că psihiatrie se scrie greu în engleză și deci avea greșeală de
Jurnal electronic 7
În jurnal electronic 2 scriam că acesta ar fi singurul mod în care aș putea să dau vieții mele o continuare. Și Doamne, câtă dreptate aveam... Totodată voi explica și subtitlul pentru că în afară
Domnul Dinu
Dragi cititori care ați rezistat până acum, nu vreau să vă trădez așa cum m-a trădat Dinu (cu cea mai bună prietenă a mea, poezia) de aceasta meritați cu toții nu numai respectul meu dar și admirația
Domnul Dinu
M-am ridicat și am plecat in graba înfrigurată și îngrijorată. Mi-am aprins o țigară pe care am fumat-o din mers, deși știam că o doamnă n-ar face niciodată așa ceva. Se făcuse frig, aproape ger. Mă
Domnul Dinu
Mă deranja enorm faptul că prietenul lui Dinu se insinuase printre noi. Mă simțeam supravegheată în timp ce eu nu-l puteam supraveghea. Cu astfel de gânduri am ajuns la Sibiu. Mai fusesem acolo dar
Domnul Dinu
Trebuie să recunosc că mi-am făcut bagajul gândindu-mă la Dan. Fuseseram prieteni în liceu iar acum îmi reveneau în minte momente dulci le-aș putea spune față de amarul care îmi stăruia încă în minte
Domnul Dinu
-Iustina, fă-ți bagajul, plecăm ! -Unde plecăm? -Într-o expediție în Apuseni. -Cu cine? -Cu profesorul Roman și alți câțiva colegi. -Tu glumești. -Nu glumesc de loc, e ceea ce-ți trebuie ție
Domnul Dinu
Dorina era salvarea mea și m-am gândit să o sun să văd ce mai face. Răspunse repede cu vocea ei plină de optimism care te făcea să uiți de orice gânduri rele: - Ce faci dragă, în sfârșit te-ai
Domnul Dinu
Se apropia sesiunea lui Dinu, dar el nu avea chef de învățat, cu toate că îmi ceruse să-i împrumut câteva cărți. Anatomia îi plăcea dar Fiziologia nu-l atrăgea de loc. Primul an era greu pentru el
Domnul Dinu
Am așteptat într-un salonaș drăguț, foarte frumos amenajat, cu lumânări parfumate și port-pouri-uri de tot felul. Profu\' era cu mine și nu știu de ce mă ținea de mână. Impropriu zis de mână, mă
Domnul Dinu
Cum stăteam să mă picteze Profu\' deodata mă apucă un râs isteric. Printre sughițuri tușeam, pentru că de puțin timp mă apucasem de fumat. Impropriu zis fumat, pentru că de fapt numai pufăiam
Domnul Dinu
Începusem să-i citesc profului din poeziile mele, iar acesta mă surprinse la un moment dat cu un gest brutal, bătu cu pumnul în masă și-mi spuse: -Dar tu mă iubești pe mine, nu pe Dinu. -Vă iubesc,
Domnul Dinu
Profu\' era un tip răbdător, care însă nu prea știa ce voia. Câteodată îl bănuiam că prin mine nu vrea decât să ajungă la maică-mea, altădată era extrem de curtenitor și de galant. Mai nou îi citeam
Domnul Dinu
Dinu se schimbase enorm acum. Părea că metoda mea de a-l face gelos fusese un succes.Dar nu trebuia să mă grăbesc cu concluziile fiindcă Adina îmi spuse cu superioritate în glas că Dinu s-a înscris
Domnul Dinu
Dinu era evident că era supărat. Pentru el nu era problema de yin și yang ci doar faptul că i se încălcase teritoriul. Judecata lui era sălbatică și se vedea clar că-l deranjau planurile mele cu
Domnul Dinu
Nu aveam decât să-l fac gelos. Voiam să știu pe cine iubește cu adevărat, cine era \"amanta\" și cine era \"soția\". În Adina nu mai aveam de loc încredere în ce-mi povestea ea pentru că era evident
Domnul Dinu
Dinu și Adina păreau fericiți și nimic parcă nu mai stătea în calea fericirii lor. Nici măcar eu care vrând nevrând îmi orientasem temporar \"antenele\" spre profu\'. Își trimiteau scrisori de
Domnul Dinu
Mi s-au tăiat picioarele din nou dar de data asta am reușit să nu cad. Sigur El știa că am terminat Medicina și implicit că sunt medic dar că poeta din mine fusese ucisă lent prin euthanasie n-avea
Domnul Dinu
Intrarăm într-o altă sală, eu cu profu\', Dinu cu Adina deja ținându-se de mână. Cât o invidiam pe Adina...Știa întotdeauna să atragă bărbații, dar mai ales știa să-i păstreze. O crenguță de cireș
Domnul Dinu
Trebuia neapărat ca ceva sau cineva să-mi distragă atenția de la sentimentele pe care le încercasem încă din școala generală pentru profu\' de desen, un om foarte sensibil dar care nu avusese noroc
Domnul Dinu
Dorina era o fată slăbuță, pirpirie, cu ochi mari, de un căprui palid.Nu era nici pe departe o frumusețe, însă cu excepția înălțimii cam același lucru se putea spune și despre domnul director
Domnu Dinu
Prin fața muzeului tocmai trecea Adina, cea mai bună prietenă a mea din copilărie, medic și ea de la noi din oraș, în V., dar studentă în I. Pe ea nu o mai văzusem de foarte mult timp,distanța între
Domnul Dinu
Firul logic părea că se rupsese. Devenisem puțin nervoasă, surescitată chiar și-mi transpiraseră mâinile.Știam că domnul Roman, directorul avea să-mi sărute mâna cum făcea la toate fetele și să
Domnul Dinu
-Am venit mai mulți cu mașina dis de dimineață și în plus mai aveam și câte ceva de luat din B. îmi răspunse Dinu un pic distrat, admirând o bacantă, situație extrem de jenantă pentru mine care
Domnul Dinu
Acest domn Dinu nu era un \"domn\" în sensul adevărat al cuvântului, ce mai, era un mare șmecher, plimbat prin lume și ca orice român care se respectă și puțin...hoț. Hot de inimi, fireste.De loc
Jurnal electronic 2
Simt că e singurul mod în care pot să dau proprii mele vieți o continuare... Revenind la ceea ce spuneam anterior ceva important s-a întâmplat, am întâlnit Omul care să ma arunce în scăldătoare iar
Jurnal electronic
Nimic important.Stop.Stau și aștept Ceva din cer sau poate o pară mălăiață...Inspirația când vine pc-ul meu e ocupat cu treburi mai importante sau pur și simplu să-mi pună bețe în roate. Mi-e drag să
Poezie de dragoste
-Au înflorit copacii cu numele tău! -Cu numele meu? -Cu numele tău, cu -stii tu, stii tu ...șoptea ecoul ce se plimba incognito Pe După Ziduri. -Și au căzut florile înghițite de limbi ascuțite de
