Domnul Dinu

Cum stăteam să mă picteze Profu\' deodata mă apucă un râs isteric. Printre sughițuri tușeam, pentru că de puțin timp mă apucasem de fumat. Impropriu zis fumat, pentru că de fapt numai pufăiam țigările. Nu fumasem în liceu, nu fumasem toată facultatea iar acum bronșita tabagică era pe cale să mă înece. Profu\' mă certase deja, zicea că o să-mi apară riduri pe față pe care va fi nevoit să le traseze și el cu pensula, pe pânză. Acum însă veni înspre mine și, culmea, mă sărută, în loc să-mi dea două palme cum se face în caz de isterie. Nu i-am răspuns la sărut, i-am zis să fim cuminți, iar pe urmă am început să plâng. I-am povestit ce copilărie grea avusesem, cu părinții mei care se certau zilnic și chiar de mai multe ori pe zi, cum adormeam plângând și cum mă trezeam plângând. Mi-a recomandat câteva ședințe de psihoterapie la o doamnă doctor foarte drăguță, pe care o cunoscuse și el după ce divorțase. Mă uitam la el, la ochelarii lui cu ramă fină, la gesturile lui tandre dar tot nu înțelegeam. Mă atrăgea și totuși îmi displăcea bunătatea lui, felul lui patern cu care mă privea iar faptul că mă sărutase nu schimba nicicum impresia pe care mi-o lăsa. I-am promis că aveam să merg la psihiatru dar problema mea era Dinu și iarăși Dinu.