mireasa electrică - poem indiferent

Alăturarea unor cuvinte care, aparent nu au nici o legătură, dar care o au totuși, dar este una a depășirii planurilor cunoascute, duce poemul în spații neobișnite, într-un stil foarte elegant și îngrijit. Grija pentru fiecare loc al fiecărui detaliu este evidentă, întâlnirea dintre regnurile insolitului - uman totuși, dar și trecător prin el - , taoate acestea ilustrează minuțiozitatea cu care Liviu a lucrat poemul acesta al interferențelor poetice și al transgresiunilor și întâlnirilor neîntâlnite. Mireasa neobișnuită a spațiilor poeziei! De asemenea mirese-poezii avem nevoie și nu de searbăde lamentații sentimentale. Structura poemului facilitează plimbarea peripatetică și adâncirea în altceva față de materia lămuritului. Un poem excelent, căruia îi prind steaua în constelație!!
Cu prietenie
PP

Despre \"spațiile neobișnuite\" deja s-a vorbit, acesta e riscul de a fi venit mai târziu pe text.

Îmi rămâne să vorbesc despre adâncimea abisului spre care plonjează poezia. Există și mici ironii, pentru a nu lăsa expresia să cadă în desuete valsuri. Poate că de aici și acea completare la titlu, \"poem indiferent\". E o aparentă detașare a autorului de propriul text. Totuși, abisul acela unde doar \"peștele electric\" are acces, rămâne \"spațiul\" (uf!, bine s-a observat) misteric, inaccesibil simțului comun.

\"Sentimentele\" sunt contabilizate într-un \"cont\", \"norii de jeleu\" și cleiul \"pelicanol\", deși frizând din nou ironia, pregătesc descinderea în abis. Acolo e o altă lume. Acolo trăiește \"mireasa mireselor\", făptură morganatică, \"pește abisal\". Adâncul (și la propiu, dar mai ales la figurat) e o lume a tăcerii, de aceea \"țipătul i se oprește în gât\".

Ultima strofă conturează poesisul imaginar: \"adâncul\" devine \"cer\" înalt, cutremurul apropierii de o lume străină este aidoma unei prize electrice care zguduie preconcepții. Totuși \"nimic nou\", aceeași tăcere abisală, chiar dacă \"mireasa electrică\" și-a descris propriul spațiu de existență, și-a desenat \"constelația\". Dar orice dezvăluire este acompaniată de altă învăluire în taină.

Începută indiferent, cum spune și autorul, poezia plonjează, totuși, în cele din urmă, spre tărâmuri absconse, spre ființe fantastice și fantasmagorice, locuitoare ale unui spațiu străin dar fascinant, înfricoșător dar tentant, o civilizație al cărei cuvânt de ordine e înstrăinarea față de ceea este îndeobște acceptat.

E într-adevăr o \"întâlnire între regnuri\" ciudate, cum bine a observat dl Petrache Plopeanu, ce se privesc mirat și se descriu reciproc prin elementele propriilor lor lumi. Un regn diferit până la nivelul \"citoplasmei\", dar care poate proiecta viziuni ispititoare. Dacă Ulise s-a legat de catarg lăsându-și urechile să audă, nouă nu ne rămâne decât să ne legăm de cuvintele magice de aici, lăsând poezia să simtă pentru noi. Poezia este, în cele din urmă, filtrul absolut al acestei \"întâlniri de gradul III\".

Îmi amintește de un film, \"Contact\", în care o cercetătoare (Jodie Foster), pare-mi-se fiziciană, sceptică, ajunge într-o lume ne-terestră și văzându-se martoră a frumuseților de nedescris de acolo, exclamă: \"ar fi trebuit să trimită un poet!\" E cea mai frumoasă pledoarie pentru prezența poetului la întâlnirea dintre lumi.

pentru ca poemul imi ofera o larga deschidere a spatiilor dintre si ma lasi sa le privesc cu proprii ochi, si, frumos poem ai scris tu liviu, as indrazni si o sugestie: nu stiu in ce formula ai considerat tu sa atasezi imaginea la text. textul apare alaturat imaginii, in dreapta, si o cuprinde apoi in prelungire. daca asa ai vrut, bine e si asa, pentru ca numai tu poti hotari cum iti asezi poemul in pagina.
mai exista insa si varianta ca poemul sa inceapa imediat sub reproducere. si atunci, nu ramane decat ca la editare sa lasi linkul preluat de pe photoshop sa curga si imediat sub el SI NU IN PRELUNGIREA LUI, adaugi textul, liviu.
sa ierti daca le stii pe astea si ai ales in mod intentionat aceasta formula.
prieteneste,

Linea