Iakab Cornelia Claudia

Iată cum îl chemau pe rege
Să le spele vasul murdar
De nu vroiau să îl renege
Ei nu votează în zadar

Șmecherul urs se tot văicărea
De el ca de un pescăruș vorbea
Sau altădată brusc se emancipa
Și că atinge stelele se lăuda

Era mai bine scris înainte. Timpii în care trebuia să citești îți dădeau a anume perspectivă, puteai să citești printe rânduri, era și senzația de percepere a personalității personajului, căruia îi vedeai potrivită replica din final. Votez pentru prima variantă!

Ochii sunt nătăfleți
Nicidecum nătăfleață
când transformi-n fată,băieți
N-am cum să te văd isteață.
Djamal

Singur ai recunoscut acum
Am puterea la degetul mic
Pot să transform orice oricum
Și în femeie un mojic

Cască-ți ochii nătăfleață
Poate vezi ceva în ceață
Și mă percepi mai isteață
Luminând rece ca o stea

Cască-ți gura nătăfleață
Poate îți cade ceva-n ea
Și te face mai isteață
Sau te trnsformă-ntr-o stea.
Djamal



Cască-ți ochii nătăfleață
Poate vezi ceva în ceață
Și mă percepi mai isteață
Precum lumina rece a unei stea.

se uitau naivi la stele
uite frate
ce-i aproape e departe

se uitau naivi la stele
uite frate
ce-i aproape e departe

Darius, bag de seamă eu, trebuie să asculte tot felul de gânduri, ca și cum ai vrea să golești toată lumea, iar la sfârșit probabil el va alege care ești tu, ce trebuie să te reprezinte, la sfârșit va cuvânta și din alegerile sale vei pune baza unui nou început...

Ce este lumina Femeie?
..poate că distanța dintre iubire și nemișcare

inedită întrebarea aceasta pusă femeii, celei pe care nimeni nu o crede capabilă de un spirit înalt, dar toți așteaptă de la ea iubire adevărată, contrazicâdu-se.

Cât de frumoase și luminoase sunt imaginile, iar cuvintele tale par a le apropia prin admirație, dar și depărta prin stabilirea unor măsuri: receptorul mic, impulsul imens.

Ai descris o lume, pare a unui personaj pe care vrei să îl convingi că vezi în el însuși, că înțelegi de unde vine griul, că poți să îi oferi putere, doar să privească prin ochii tăi.

Fie să dăruiască înălțimilor talentul său!

te joci cu focul: nu uita luna are legătură cu mișcările subconștientului, nu numai cu ale apei vizibile, necombinate ca în adn.

Un vis în care cel ce a ajutat cere să fie ajutat. Ciudată idee!

Are o tentă de poveste, de aceea am simțit că lipsește continuarea, răsturnarea de situație, deznodământul. Sau puteai să introduci detalii în fiecare secvență, cu rolul de a emoționa sau a predispune la cugetare. Nu mă pricep să compun în acest gen, pot doar să citesc și să aștept ceva de aici. Îmi vin în minte tot felul de lucruri: băutura trezește amintiri refulate, marinarul cu busola de gât e un rătăcit prin viață, de atâta călătorit a pierdut ceva specific celui ancorat într-un loc, de aceea bea să amorțească în el plecările, fata cea tânără e și ea o ratată, spală mese, inspiră aburii bețiilor și țigărilor până i-se îmbâcsește și sufletul, barmanul pare apelul conștiinței, privește sentimentul în ochi, refuză să-i mai facă jocul provenit din slăbiciuni, dezorientare, ai încercat o notă spirituală însoțită de un ușor umor și ironie, cărarea ce era ea de negăsit în mintea omului, acum e și mai îngustă, adică e mai slabă capacitatea de a raționa...Deduc materialul brut, fondul ce te-a împins spre aceste cuvinte, e prea adânc, e prea profund ca să poți să îl speculezi dintr-o răsuflare, el cere meditație înainte de a îl expune și altor priviri. Cum te coafează ce ți-am spus?

Dane, nu știu să îndrum, fiecare are propria casă, pe care doar el o recunoaște.
George, aprecierile tale ca și criticile înseamnă mult pentru mine.

Oceanul pare tăcut, până când începe să vorbească cerului, marinarul trage cu urechea, el are nevoie de o bere să i-se dezlege limba.

Mulțumesc Uln, dar am adăugat încă ceva și nu știu ce părere ai mai avea acum, deoarece am amestecat lucrurile, de sus și de jos.

Poți să privești toți oamenii deodată, în esența lor unică. Doar să nu se facă acea greșeală de a o considera păcălită de șarpe, păcătoasă, izgonită din rai...etc