Fericirile mele

stau cuminte în colț de cer te privesc încolonând stelele îți lași mâinile prin mine mângâiere îmi desfaci cosițele și mi-le albești toate curg în sensul tău pare atât de ușor de firesc dar nu îmi urnesc sufletul fără puterea ta de a-l convinge să lase teama în urmă fără înțelepciunea ta de a alege pașii greu ți-am învățat limba încă nu o stăpânesc prea bine prea repede îți e gândul greu ți-am dedus atingerea încă nu mă stăpânesc prea bine acum iar am pierdut firul știu doar că am bâlbâit un te iubesc imitându-ți vocea nu mai vreau alte cuvinte pronunțate ca oamenii le-am căutat prea mult sub stratul lor gros de fard atât de mult de am uitat cum trebuiau să arate oprește rogu-te ecoul îmi dă dureri de cap se ascund în faldurile nopții umbrele infatuate suflete fără de lumină interioară știu cum le disprețuiești îți caută urma mă țin strâns de glezna ta și o simt tremurând ai putea să le strivești nu mi-e teamă de ele cât mi-e de silă vine clipa când trebuie să pășești inchid ochii tot înainte îndârjit mă duci acasă în profunzimea iubirii