tăcerea dinăuntru

Prin porii cerului pătrund vaporii mei, strecurându-se în uterul său obscur și cald, se cuibăresc undeva într-un colț așteptând lumina.
cu stimă
Djamal

decuparea din lumea aceasta, trairea spoturilor de alb si a linistii interioare care se va sterne pe frunte pentru a readuce memoria prima dincolo de orice moarte si orice timp masurat de clepsidre, sunt trairi redate pentru ca sunt/au fost/traite
numai bine

Djamal, nașterea copiilor de lumină este doar unul dintre sensuri. Mulțumesc

Ștefan, expansiunea spațiilor în alb, memoria timpurilor, dincolo de timp. Mulțumesc pentru rezonanță.

Ela

Frumoasa pledoaria ta pentru Cuvant.. de parca Darius ar fi inceput sa taca asa, deodata... Domeniul este insa tare dificil, Cuvantul ramane marea Taina. Oricum, un text limpede, curat, ca o apa de munte (cu asta raspund si unei anume intrebari :-)
Placut,
Andu.

\"a șaptea zi, cumințenia soarelui ni se va așterne lent, lent pe frunte. și vom uita prima moarte, a doua și ultima. vom uita totul aflându-ne pe noi, fiecare înlăuntrul celuilalt.\"


Nu comentez fragmentul, îi las spațiul necesar pentru a respira în voie. Și cât de frumos respiră...


Noroc bun!
MA

Andu, înainte de a (se) rosti (pe sine) omului, Dumnezeu era tăcere, Cuvântul a creat lumea. Și atunci când asculți dinlăuntru tăcerea din cuvânt, oho, câtă neîntrupare. Darius cunoaște. De aceea tace. De aceea cuvântează. Calitate rară. Mulțam.

Ioan, respirabil aerul dintre întrupări. Așa să fie, vital și luminos. Mulțumesc.

Ela

yin si Yang. vesnicul drum dintre extreme. simbolul soarelui, singura sa deschisa mereu pentru acel darius. iti purifici dragostea, dupa ce o treci prin strigate si tristete, ajungand in final, la lumina. iti construiesti zilnic, devenirea si in ultimaa zi, a saptea, esti pur si simplu. apoi iti odihnesti propria lume, penbtru a putea savura noua creatie. detectez ideea de fiinta in fiinta, una. vrei regasirea. am fost surprinsa plact de aceasta, deoarece am scris si eu exact pe tema omului care se regaseste pe sine, indiferent ca prin celalalt sau nu. mai vrem!

Darius, bag de seamă eu, trebuie să asculte tot felul de gânduri, ca și cum ai vrea să golești toată lumea, iar la sfârșit probabil el va alege care ești tu, ce trebuie să te reprezinte, la sfârșit va cuvânta și din alegerile sale vei pune baza unui nou început...

Oana, da, fidelă unor registre de trăire și scriere, interpretarea ta, îndeosebi regăsirea, reîntregirea, unitatea. Unul. Mulțumesc.

Cornelia, da, așa este. Darius este cel liber. Să asculte, să vadă, să atingă, să umble, să Fie. Din mine alege tot ceea ce am fost și sunt, chiar și eu neștiindu-mă în viitor. Mulțam pt privirea în perspectivă.

Ela

Tot mai simțibilă reluarea din anteriorul jurnal cu fiecare text nou unde micile puncte și contrapuncte continuă tema majoră a acestora, prin fin și prin finul din fundalul lor, și nu prin susținerea gamei de sentimente realizate până acum sau prin seria motivelor care se interpun cu rol de coordonate ale seriei acestor scrieri. Tot mereu un alt prag, mai fluid cu fiecare trecere, continuând textul precedent și făcând din cel prezent ceva-ul măreț al mătcilor (pentru că nu este doar una) din care a pornit scrierea acestui Jurnal.
Dacă frazarea din “aqua nigra” tindea spre musical și spre ecourile sferelor interioare, în această scriere compactul formei și tonul care susține transmiterea mesajului converg spre rugăciune, nu rugăciune în sensul propriu al cuvântului, ci spre rostirea interioară și spre rostirile interiorului care se vor intersecta cu interiorul celui spre care se îndreaptă – care poate fi Darius sau poate fi re-întoarcerea rostirii-rugăciune -; de asemenea există câțiva constituenți care susțin de-plasarea din planul poetic obișnuit: titlul jurnalului, acel “să vorbim” reluat și “poarta templului”, constituenți ce ridică spre sfânt și curat (“să vorbim frumos, Darius” poate fi interpretat mai rigid și ca “să curățim, Darius”) sensurile de sacru și real ca rezonanță în exisnteță și în clădirea scrierii.
Darius este purtat ca-ntre palme, nu mai continuă să fie stâlpul principal ca-n jurnalul precedent ci este asemenea încheierii unei opere din care simultan cu terminarea ei „drepturile” autorului se pierd, opera intrând în esență și ridicându-se din propriul primului strat al lucrurilor; chemarea lui este chemarea „fiind-ului prezent” deja – așa l-aș numi – datorită includerii lui ca prezență prin imperativul incipitului și urmarea sa ca întâmplare a lucrurilor în viitor a celor scrise aici. Foarte, foarte multe de evidențiat, căutat și surprins în aceste pagini de jurnal, un jurnal care merită cea mai bună hârtie și vitrină cât și receptare critică.

Primește dinspre mine o reverență și o rugăminte: să fii tu cel care va recenza acest \"mosaique din Lhasa - jurnal\", atunci când va fi să fie tipărit. Am sentimentul că vei putea scrie o carte în miezul lui. Fiindcă ești singurul - o spun chiar ferm și deschis - care face o interpretare literară și o hermeneutică fină a acestui jurnal literar, reușind să atingă pânza de semnificații țesută de la un fragment la celălalt. Mai sunt încă pagini de scris. Nu știu când și cum se va finaliza. Dar cert este că acum pot mărturisi că uneori am simțit că ai vorbit cu ale mele cuvinte. Ceea ce rar mi s-a întâmplat. Extrem de rar. Și știi că eu mai mult tac despre aceste lucruri. De aceea mă și atinge și mă și duce înspre smerenie atunci când cineva chiar ascultă tăcerea dinăuntru. Mulțumesc, gratitudinea mea.

Ela