Iakab Cornelia Claudia

si eu am avut o halucinatie, as vrea sa o impartasesc la subsolul acestui poem ninunat in subtilitatile sale.
am citit:
\"mă storc în imediatul sufletului (amestecul meu preferat de adăpostire)\"
dar am vazut: ma intorc in staul si aici se suprapunea realul vers.

\"eu mor acum
tu mă croiești la loc după aceeași măsură
doamne ce neghioabă sunt
un monument locuit de mine însămi
învăț cum să-mi lungesc viața nu cum să-mi amân moartea
să mi se agite lăutarul la ureche să-mi răscolească măruntaiele\"

aceeasi , dar recalculate intrarile in atmosfera generala, ordinea dintre unul si ceilalti. sau invers: a atmosferei in... pentru o profunzime mai mare, pana la esenta.
\"îmi controlez pornirile ridic o povară de sentimente
și plec\"

pentru ca nu eram in STAREA de a intelege singura am citit si comentariile.
asta m-a ajutat sa nu inghit pe nemestecate si sa trec mai departe.
e un text cu tenta satirica, poetul este manat de o seriozitate uneori refuzata, amenintat sa fie cel putin ignorat, daca nu inghitit, tras cu forta si ascuns. nu mai risc sa interpretez mai departe.

\"și totuși, dă-mi mâna! Dă-mi mâna! Scapă-mă de străfundurile
întunecoase ale zăpezii!
eu am atins primul pământul cu mâna în adâncul zăpezii,
unde am zgâriiat prima copertină de fulgi așternută acolo\"

eu sunt inceputul, eu am reusit inceputul, ce ar fi sa ma pot ridica si ultimul fiind sa spun:
\"ce-ar fi să ne liniștim?! În jur nu-i decât iarnă.

nimic grav. Doar iarnă. \"

imi place mult prima intrezarire aici, trebuie sa aprofundez.

un poem viclean, au disparut toate doar batranalul cu fes ramane. din condei le selectezi.

apropos de critica, uneori e cel mai prost lucru cu putinta, caci ea e cu tehnica nu poate vedea intotdeauna sclipirea de geniu a unei forte interioare, deoarece atunci ar fi scriere. cand tendinta e de a ii face pe altii dupa chipul si asemanarea ta, tai in poet si il faci critic.

si sa nu ne mai pacalim, intre poet si critic e diferenta, primul vrea sa distruga sau sa mangaie, al doilea vrea sa se puna in calea primului sau sa-l ajute//mai rar//. descoperim in altii ceea ce consideram neavenit noua si nu recunoastem. nu vrem sa ii lasam in pace nici in imaginatia lor.

vad oameni care se prefac ca nu inteleg ce zici, e doar aparare. vad oameni care spun ca o sa fie bine, sau se vaita de ajutor sufletesc in timp ce urasc sau vor sa paraseasca. lucrurile nu merg cum pretindem in gandire ci dupa suflet.de ex. te uiti urat la sotie, nu ai tandreturi cu un copil, ii pui la \"munca\" sa fie bine, facem , dregem, insa adevarul e ca nu o sa fie, pentru ca functioneaza ceea ce simti. acesta e cancerul,critica nu neaparat literara, pare o celula normala din unghiul fortei sale creatoare, nu poate sesiza ca duce de rapa organismul.

e o vita de vie, culeasa, bauta, devorata cu tot cu toama sa, furata// cui apartine?//era o parabola cu niste culegatori de vie, nu mi-o amintesc// am senzatia unui joc precum un zambet viclean al dv.

pare o spovedanie, putin scoasa cu forcepsul : \" stiu ca sunt bestial și arogant nu țin cont de nimic
uit și ultimul detaliu dar am senzația
că viața începe din mine...\"
am senzatia ca sunt responsabil pentru ceva !!!interesant.

mai intai e descrisa transformarea pe nebagate de seama, apoi vine acel sunt responsabil, pot sa-mi inchipui multe dar nu o piedica in calea vietii. de aici vine puterea de a vrea:\" să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
și să o strig pe mama\"
singura ce nu se teme, ce nu judeca, ce se sacrifica unei lupte cu ceea ce judeca, acuza, pentru a da o sansa.

impresionant moment inchipuit de mintea unui copil:

\"când
undeva
într-un sat dincolo de pythești
un copil fericit
mânca
pe saturate
o portocală uriașă!\"

pare atat de matur si viteaz.

multumesc bagatorilor mei de seama!

este demential textul. intru in netul astral si iti daruiesc o gogoasa mare mare cu ciocolata sa fii multumit. e adevarata nu ca alea de zi cu zi fara gust, cu eu-ri

nu inteleg cum sfarsit?
cum sfarsit? glumesti desigur!

am observat cat de accentuat e in acest fragment vartejul de ganduri in care intra personajul, o iesire din realitate, cumva din teama de a afla unde duce ea. ar intreba, isi spune, comenteaza in sine parca ratacind interior, impinsa de nazuinte chinuitoare de a cunoaste un ceva, nazuinte indelungi in care clacheaza psihic.

\"cert era doar că trebuia să mă ridic și o dezamăgire amăruie dacă îmi pot permite să gîndesc așa despre ea, mă blocase. Nu mă trezisem îmbrățișată, sărutată, nu mirosea a cafea, în cameră era rece iar cînd m-am întors totuși, convinsă că o să mă întîmpine soarele, strecurîndu-se la fel cu o zi în urmă, creînd acel con de lumină și am văzut doar o ceață lăptoasă dincolo, dezamăgirea mea a prins proporții.\"

e adevarat nu exista sus si jos dupa cum nu exista nici bine ori rau. e doar un cuvant simbolic pentru ceea ce devine greu, complicat.

vad aici o treime cu varful in jos. sentiment care distruge. e clar ceea ce moare dupa craciun, o my good merry, cat ma lupt sa rezist.

aici vad o fotografie cu ninsoarea ce pare de aur. lumina sugereaza si prezenta caldurii, dar perceputa numai prin sugestie vizuala. apoi textul cuprinde o amaraciune. \"dragostea se zbate printre fulgi\" ceea ce trebuia sa fie feeric nu mai e deoarece aici e vorba de ceilalti oameni, de lumea lor, un alt gen de zapada, rea,

un mesaj clar, as vrea sa ma dezbrac de calitatile si defectele mele, sa las dracu toate trairile , sa insumez tot ceea ce ma face sa renunt, apoi sa dau vina pe ei e subanteles: ei sunt podul de pe care ma arunc.

imi place foto deoarece sugereaza efortul de a urca niste scari, dupa ce citesti textul realizezi ca si o treapta pare mult. dar asta pentru ca e zi. imi inchipui o noapte, felinarul aprins si o fata ce topaie degajata cand nu o mai vede nimeni. ceea ce cautam in renuntarile violente e singuratatea. sa nu fim simtiti, interpretati...liberi.

cei mai puternici sunt copiii, pe ei nu-i sperie nimic, pot gusta din frumusetea si puritatea, imensitatea cerului deoarece nu sunt bruiati de supararile lor. ei vor sa fie bine cu orice pret, sa faca ceva, au o curiozitate imensa si nu isi pun limite singuri. in ei ceea ce a creat un om, insufletit matematici perfecte, nu e oprit in suficienta unor idei, vor iar si iar a-si transforma energia in ceva, erup continuu si neobosit. nu observa prea tare acel moment al incremenirii motivatiei.

daca nu ar mai exista aCEL copil din noi pe masura ce trecem prin experiente grele, nu ne-am mai suporta unii pe altii si nu ne-am mai juca impreuna decat din interese meschine, animalice, cu sila si minciuna sub frunte. o supravietuire fortata. venim pe lume pentru viata, pentru toti, apoi renuntam la inteligenta si forta pentru ca nu putem a ne elibera de frustrari. pierdem contactul cu armonia necesara unui geniu. dar numai la suprafata, undeva in adanc suntem copilul care se formeaza, un suflet ce intelege totul muteste, simte, insa se uita doar la ce are nevoie si vrea ceva.

multumesc de urari, le intorc spre tine, tu ai meritul lor, tu le-ai gandit!

tensiune nu tensine, imi cer scuze.

pai pe limba unui suflet nepriceput, al meu dupa ce vibrez in atingerea lucrurilor straine, ceea ce ma debusoleaza mai mult sau mai putin. a prelua sentimentele celorlalti ca si cum ar fi ale tale e un procedeu riscant. empatia te costa. vulcan adormit, tensine,vulcan trezit, apoi parca nu mai esti cea de dinainte. te-ai mai inaltat bagand de seama totul, integrand tie, remodeland, rezultatele vizibile sunt idei-sentiment, doar piatra, inca nu creste nimic pe ele, preidei sa zicem.
imi vine sa sterg textul, e prea stupid!

da, e o infantila conversatie cu mine, pe limba unui suflet nepriceput in problemele sale. in rest cum iese! multumesc de semn.

nu stiu ce sa zic de stilul acesta: camioanele imi fac/cafeaua, nu as putea, imi pare distrugere de creier in joaca desigur. dar imi place la nebunie superba imagine:
\"ghete noi, căciuli de blană bătăturesc cărările\"

poate nu e vorba de un insemn social in haine, bijuterii, dar e comic sa vezi asa niste caciuli ce merg singure, cu propria personalitate.

ca era baietel sau fetita nu schimba cum percepi tu acel spirit inconstient, constiinta de sine a sufletului sa zicem. unul din firele pe care se dezvolta natura. cand te afli in fata unui copil iti pare important ca e baiat ori fetita, poate doar pt perversi conteaza sufleteste./