Poezii

Ești mereu același tărâm pentru inima mea unde m-ascund de lume în timp de urgie, unde cultiv, fără de teamă și dragostea și visul și gândul doar vântul o știe... Cărarea ce duce spre

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Ieri a fost de două ori ieri- o dată când pășeam printre oglinzile singurătății cu pași mărunți, de neputință și încă o dată când, la pieptul tău, am redescoperit plăcutul gust ce-l poartă

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Frumosul e pretutindeni dar mai ales în ochii tăi căprui. Știu, vei spune c-au trecut atâtea luni de când nu i-am văzut, de când nu i-am făcut să plângă încruntați, dar nu-i așa; îi văd în

GCgrinczveig daniel cosmin

0

1

Misterul feminin îmbracă zilele și timpul se mișcă brownian spre falsa senectute; mă simt pierdut printre atâtea clipe unde domnesc atingerile tale și unele priviri dopate cu emoții și

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Femeia ce alungă ploaia, azi e distantă. Rudimentar de pieptănată, cu chipul prins în frumusețea nopții, vorbește azi implementând cuvinte noi în dexul ochilor de catifea. Chiar și așa, rămâne

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Când m-ai închis în temnițele cărnii nu te-ai gândit că am să plâng vreodată, că eu nu pot să zbor. Ai fi dorit, indubitabil, să culeg din fericirea ramurilor hărăzite cu-atâta dor de limpede

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Îmi pare rău că n-am greșit nicicând, c-am fost așa cum ți-ai dorit oricând, o carte plicticoasă, acum, aș fi avut un motiv în plus să plâng, să mă aplec pe genunchiul stâng, să port pe brațe

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

În mâinile acestea mi-ai pus comori, Părinte, Tot ce nu pot să spun prin sute de cuvinte; Se pierde orice urmă de frământări lumești, Când mâinile-mi ridic spre locul unde ești. M-ai învățat de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Azi te-am văzut. Erai în visul meu, erai ca florile ce cresc la poarta dinspre Rai priviri divine se scuturau din ochii tăi deși tu doar o clipă mi-ai luminat abisul... mai stai, mi-e atăt

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Te-am așteptat privind mereu spre soare și de-au fost clipe, când credeam că nu mai vii, atunci neplânsele umbre să mă-nfășoare în mantia urâtului și să mă pună în locul unde, azi, nu mai sunt

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Pe tristul zid ce-nchide viața de dincolo de gânduri și-a pus amprenta și urma de parfum, apoi s-a adâncit în larga libertate lăsând ca testament o singură privire- Vis perpetuu... Din clipele

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

"Nu mai privi că n-ai să înțelegi de ce iarna va trece!" îmi spuse îngerul născut de calmul din birou. Apoi continuă având în vorbe ecou "zăpada e caldă, grijile oamenior o face însă

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Ascuns în ceața dârză a singurătății, în tristele nuanțe născute de-o vioară, mă mulțumesc să fiu o stâncă animată de gândul că noi doi, deși străini, ne-am înfruptat din masa pasiunii- o masă

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Azi ai putea să mă iubești, mi-a fost de-ajuns să fiu erou, să lupt cu grijile și frica, azi vreau să fiu un om modest înfrânt de timp, udat de ploaie și să m-arunc la sânii tăi, să nu îmi pese

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Oameni tăcuți sunt așejați la masa vieții, aceeași masă din vremurile de demult, unii se-nfruptă din amintirea tinereții, alții, senectizați, în brațe poartă lut. Sunt vechi haiduci, proscrișii

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Viața mea e-o ploaie rece ce râde în timp ce te sărută, gingaș, pe obraz, e un război în care, deși ești favorit, n-ai timp de alinare, n-ai timp nici de răgaz. Sunt generalul oștirilor de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Pământul care-l țin în pumni vociferează, pe urmă mă sărută de-atâta dor sangvin, privirile-i sunt flori sălbatice de primăvară, am vrut să le-mblânzesc dar am fost otrăvit. Am vrut să fiu o

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Cel ce întreabă "cine sunt?", "de ce trăiesc?" e doar un suflet de femeie, preamărit, ce discrepanță! din iubire, nu greșesc, sufletul ce-mi era pur, mi-e astăzi pângărit. Mi-e tras pe fusul

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Bătrânul vrăjitor simțise calmul închis în vânt, Când, dimineața, își contemplă grădina; Perechile florale jubilau că au găsit lumina, În timp ce firele de rouă dansau pe pământ. Știuse că

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Să n-ai curaj, să nu vrei să iubești, s-arunci gânduri în mare, în loc să o privești... nu-mi spune că te aflii într-o lume sumbră ce nu te înțelege- de mult ți-am stat în umbră. Să te afunzi,

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Căzut din Rai în praful lumilor hrănite prin visare, sunt norul ce dispare la primul plâns de vânt, înger am fost, dar pângăritul sacru, m-a pus să-mi tau din aripi, să-mi fac primul

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Ce mult mi-aș fi dorit să fiu un vers Nici calofil, nici grosolan, cu un singur epitet, Să pot să îți descânt când farmecul ți-e sters, Să-ți fiu îmbrățisare când mă reciți, încet... S-aprindem

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Drumul dintre mine și dragostea ta e presărat cu sesibilitate; roze cu spini ce nu le pot aduna, îngeri atinși de somn și lașitate. În palma naturii pășesc precum primitivii mereu măcinat de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Agonizând atâtea zâmbete în camere lugubre Devii un suflet gol, un suflet odios, Þi-e viața manuscris umplut de false timbre, În care ciripesc doar păsări din Stymphalos! Răsare cel ce mângâie

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Ochii-mi vorbesc, iar aripile se desfac armonios, cuvintele-s sortate cu dragoste maternă; când te privesc în față m-asigur, obsesiv, că poarta visului e larg deschisă. Incubatorul

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Visători, prin șirul celor hărăziți pentru gândire, Ne încurcăm poveștile date de parce, Trimitem solii inocenței, ce vrem a se întoarce, Din lumea caldelor priviri, cu muguri de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Eu sunt doar un alt destin ce se zbate să respire aerul desemnat lui. Și sunt, cu fiecare inspirație, mai aproape de ceea ce-mi este ursit, când revin, la nesfârșit, în jocul vieții și sunt

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Așteptând ultimul tren al vieții, m-a surprins căldura dimineții, m-a îmbăiat, cu apa viselor, flora, nu trupul ci alma a cunoscut parfumul; purificat în miezul existenței, fumul, ceața am

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

I Firul de iarbă plănge când se înalță spre țara de dincolo de razele solare și râde, când, din neștiință, arhaicile pete, îl readuce în urbea-i nativă. căci e ușor să

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Și fără să știm dansăm ultimul dans... am fi copii de demoni de-am spune că nu cunoaștem pașii, de fapt, în nopțile umplute de-atâta pasiune, când refuzam portița deschisă de divin, sufletele

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Cu fiecare pas mă depărtez de Tine Și mă afund în grota păcatelor lumești, Carnale sunt, bahice, nu sunt deloc puține... Pecuniare sunt... Tu, Doamne, unde ești? Te strig prin vocea tainei, ce

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Þi-am dăruit iubirea și clericul din mine, am izbutit să scap de-amprenta cenușie indubitabil vreau, prin orce rugăciune, să fiu un emisar ce luptă pentru Tine. Þi-am dăruit iubirea, de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Trecând timpul, viața e o amintire, Un foc ținut aprins de către sentimente, Văpaia lui e-o poartă dinspre sacru; realmente N-ajunge să iubești de nu devii iubire... Degeaba te aprinzi de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Fericirea e un dans în doi tradus de glasul lunii pentru noi. Ai crede că o viață te lupți să înțelegi metafore, idei, nebănuite legi- nu crezi în simplitate- dar gustul fericirii, ca-n Viața de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Mai varsă o lacrimă, hangiu! De astăzi ți-ai pierdut negoțul. Pe poarta cu zar ruginiu Trecător va fi doar hoțul. În camerele pustiite Se curmă focu-n șemineu, Mobiliere prăfuite- Liniștea

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Colind timpurile vieții fără să îmi număr pașii Þintuit pe-o cale strâmbă și de bunii și de lașii; Spre Grădina Fericirii zilnic lupt să-naintez, Zilnic, necuvântătorii, mă silesc să

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Norilor, lăsați-mi Luna, să m-alinte din eter, Să îmi cânte-o uvertură prin lumină. Eu vă cer; Căutați în alte locuri inimi deznădăjduite, Stropii care le-or atinge, să le facă

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Þi-am fost și Soare, ți-am fost și Stea, mereu ți-am dat umăr să plângi, pe el, când erai tristă îți vorbeam de zâne și prinți mitologici, ce se iubeau în felul lor, punând mai

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Trăim în timpuri de josnicie brută și fiecare ins pornește-un dur război, de parcă iminenta sentință de apoi, e deja dată nouă. Hai să pornim lupta! Ne îmbăiem în aur și vrem avere

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Vino, noapte și mă fură, numai tu mă înțelegi, Du-mă-n locuri neștiute, neumblate ani întregi, Fă-mi din negrul tău un zid, s-ascunzi păcatele mele, Niciun demon să nu intre, să trăiesc

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Vis de vară, idei înmormântate-n atmosferă, mă cuprinzi și-n astă seară, îmi dai un aer ce-mi conferă nemurire, mă transformi in rege in Itaca, mă înveți, ca un copil, să sper in

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

N-am cum să mă trezesc din visul de amor, Să fiu un pământean cu frică de ispită; Cu dragostea ce-mi dai, mă cred nemuritor Și simt că pot să zbor cu-o aripă rănită. Nu vreau să pierd

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Noi, românii, ne-ntrebăm, binele când o să vină, cât vom mai avea lumină, cât o să se-ndure soarta, să fixeze bine roata. Am fost neam de luptători; am biruit mereu prin luptă

GCgrinczveig daniel cosmin

0

1

Când o șansă ocolește destinul tău și lasă să se înțeleagă că, nimic altceva nu mai poate să-ți aducă dragostea, privește în sus și dacă plouă, prinde un strop, dacă ninge

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

cine, pe capul gol, iarna, nu a fost nins? cine, un lucru interzis, nu a atins? da\' zi-mi care-i omul ce râsul la masă îl lasă, când pleacă, de-acasă? cine, pe gaura cheii,

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

sunt părăsit,dar nu pot să fiu disperat, chiar de aș vrea, că n-am mai încercat, aș plânge, cum plângea sărmana bunica, mi-aș smulge din cap toată chica. dar nu pot; să nu fi pus

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

E miez de noapte, dar sunt la geam, Privesc pamântul mort, acum Și norii cei știuți de neam Și spun cum obișnuiam; Iarnă, ești pe drum. Văd cum coboară de

GCgrinczveig daniel cosmin

0

0

Bat clopote pe câmpuri, plângând singurătatea, Iar vânturi speriate înconjor cetatea, În loc de nuci verzui, azi mii de buruieni E tot ce văd în jur, în rest nimic și

GCgrinczveig daniel cosmin

0

1