Poezie
Fericirea e un dans in doi...
1 min lectură·
Mediu
Fericirea e un dans în doi
tradus de glasul lunii pentru noi.
Ai crede că o viață te lupți să înțelegi
metafore, idei, nebănuite legi-
nu crezi în simplitate-
dar gustul fericirii, ca-n Viața de Apoi,
nu ți-e străin, nici nu îți e departe.
Cât sunt de fascinante dansurile-ntregi!
Timpul ajută, nu pune bariere,
chiar dacă e un monstru ce n-are maniere;
deci grija timpului, din mintea ta alungă,
să poți dansa, cu ochii-nchiși, vreme mai lungă.
Simte exuberanța!
În eul tău nu va mai fi durere
lumina selenară îți va reda speranța.
Și Focul Viu, curând, n-o să se stingă.
Dar dacă pașii nu-i ști îmblânzi
nici glasul fericirii nu-l vei auzi;
căci e, singurătatea, grădină otrăvită,
singur fiind, ai poarta zăvorâtă...
Mai poți ști cine ești
de ritmul din duet nu îl vei desluși?
Dar fericirea vine când vrei să o primești,
nu trebuie să fii persoană zămislită!
001.853
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
grinczveig daniel cosmin. “Fericirea e un dans in doi....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grinczveig-daniel-cosmin-0017218/poezie/13973917/fericirea-e-un-dans-in-doiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
