Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Templul ochilor

2 min lectură·
Mediu
Frumosul e pretutindeni dar
mai ales în ochii tăi căprui.
Știu, vei spune c-au trecut atâtea luni
de când nu i-am văzut,
de când nu i-am făcut să plângă încruntați,
dar nu-i așa; îi văd în fiecare seară
și triști și plictisiți si minunați
ascunși într-o anume stea.
De calmul lor mă leagă amintiri vibrante;
se naște dorul de tot ce reprezinți-
de-ajuns e doar o clipă din lungul șir de iriși
pe care, în trecut, îi licitam
prin impresionante-mbrățișări
de roze și dorințe
ca eu, simplistul trup sortit cândva să moară,
să mă închin în templul ochilor imuni
acolo unde, noaptea, găseam adeseori
poarta spre fericire deschisă larg,
spre zori
Modesta lor clipire,
nădejde renăscută iar și iar,
îmbracă suflete în giulgiuri temporale
eu m-am pierdut în lumea lor sentimentală,
în veacurile-n care iubirea era ploaia
ce liniștea sămânța baladelor dintâi.
Găsesc și eu aceeași acalmie de totem
și, tot ce doare, tu îmblânzești numaidecât;
când ochii tăi mă cuceresc și îmi prevăd viitorul,
nu mai găsesc motive de care să mă tem.
Pe strada mea se-aprind candelele minunăției
când știu că ochii tăi
mă însoțesc în zeci și zeci de amintiri nepieritoare
frumoasă cum te știu, în felul tău,
tu îmi dictezi modalități de adorare,
chiar dacă ne despart cărări ce nu-și au rostul
și munți pietrificați de gelozii umane,
răsari la sânul stelei ce pâlpâie aievea
ochilor tăi căprui
din seara când, uniți,
altarul ne primea emoțiile dintâi.
012134
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
241
Citire
2 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

grinczveig daniel cosmin. “Templul ochilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grinczveig-daniel-cosmin-0017218/poezie/14033571/templul-ochilor

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugen-pohontuEP
eugen pohontu
ceea ce remarc eu (am citit de doua ori cu atentie), este betia aproape neverosimila de metafore aruncate alandala, n-au nici o logica, oricum ai lua-o...
sunt, recunosc, imagini interesante (luate individual), dar amestecate aiurea, mai mult, succesiunea textului este deseori rupta, cand ar trebui o minima logica de coagulare a cuvintelor
cred ca trebuie multa truda pe text, un "fir rosu calauzitor" ca substrat si...multa lectura
bafta!
0