Poezie

Edip

1 min lectură·30 octombrie 2011

Mediu

Agonizând atâtea zâmbete în camere lugubre

Devii un suflet gol, un suflet odios,

Þi-e viața manuscris umplut de false timbre,

În care ciripesc doar păsări din Stymphalos!

Răsare cel ce mângâie și suflete și trupuri-

Ambasador ceresc venit în lumea a treia-

Tu rătăcești pierdut prin multele tumulturi,

Spre tihna sufletească... nu poate fi el cheia...

Sub măștile, cu fond uman, purtate zi de zi

Încă mai dăinuie penajul din vremurile-ntâi,

Cândva, arheul surghiunit în trup se va trezi,

Ș-atunci tu vei alege; tu ce vrei să rămâi?

Tu poți alege să vâslești spre zări de împlinire

Ori, sedentar, poți să aștepți să te-nțeleagă lumea,

Dar poate n-ai să știi nicicând că toți suntem iubire,

Sau că veșmântul inimii e numai rugăciunea...

Alergi prin viață, interval creat de cel ce ți se-ascunde,

Atins, la fiecare pas, de cântecul oniric;

Putea-vei rătăci pe câi ce duc oriunde,

Dar cine te-nsoțește? Absenteismul liric...

Închinare:

În rolul Sfinxului e timpul; Edip- toți muritorii.

La fel, o singură-ntrebare e pașaport prin vamă:

Cine se stinge mai întâi, știind c-apucă zorii,

Dar mai apoi, deșertăciunea, spre vanitate-l cheamă?

002.062

grinczveig daniel cosmin. “Edip.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grinczveig-daniel-cosmin-0017218/poezie/13992335/edip

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.