Getty Voinea

Azi nu mai deschid porți ruginite o punte zdrobită cu lacrimi tivind, din stoluri de gânduri cresc macii uitării din visele șterse fulgi de păpădii. Zadarnic mă cauți, nu mai

În conul de umbră las timpul saà curgă, să nu te încrunți înger cu chipul smolit sunt călătorul cu aripi violet ca apa mă strecor printre metehne ca șoimul arcuiesc o aripă când mă

Genunchiul smerit în palma iubirii din căușul clipei bob de mir m-alintă buruiana piere în tăceri senine, herbul unui azi poarta unui mâine. Prind senin în plete între primăveri cu îngăduință

Cândva învârteai un țiclin ca pe un condei în scoarță de nuc încrustând trandafiri albi cu margini de fum. Îți prinseseși pe degete brățară de aur să-ți potolești foamea să-ți ostoiești

În fiecare dimineață zenitul rumegă tainele nopții sulițe moi se răsfrâng printre ramuri îmblânzind frigul din oase. Ai pus de cafea tovarășul meu de o viață, ibricul din cupru

Știi nu ținteam să ating luna cu degetele-mi prea smerite port în palma rotundă vise alambicate nesortitele sunt gâlme pe brațul neîmplinirii mignionele sunt ochii din umbră ce-i îmbrac

Azi ai zăgăzuit pentru a mia oară sub bolta frunții albite de timp scrâșnetul orb în cuvânt nerostit începusem să cred că nu mai există cale de-ntors că iureșul minții îngână amar gustul

Cui să îi spun că ultima lacrimă arde obrazul înveșmântat în noian de suspine că ultimul tău gând crevașe adâncește în inimi zămislite din propriul sânge privirile îți caut în

Te-ai întrebat vreodată muritor predestinat de ce tac pietrele când râul revarsă perpetuu sărutul rece și umed? Cum se încing sub sulițe arse în palma lui Cuptor, de ce nu gem sub viforul

Să nu mă mai cauți în susurul apei îmi voi odihni ochii pe aripi de șoim și dacă mă va atinge un fulg de senin mă voi metamorfoza fluture, o zi îmi este de ajuns. Să nu mă mai cauți în

Pe o tablă de șah doi nebuni trasează diagonale de parcă lumea ar fi o tipsie plină cu daruri uneori îmi pun ochelarii de smoală să nu-i mai văd să nu-i mai aud alteori chem caii mă