Poezie
Aceeași tăcere
1 min lectură·
Mediu
Te-ai întrebat vreodată
muritor predestinat
de ce tac pietrele când râul
revarsă perpetuu
sărutul rece și umed?
Cum se încing
sub sulițe arse în palma lui Cuptor,
de ce nu gem sub viforul năprasnic
de ce nu se încruntă când universul
își strigă durerea și rupe fâșii
din inimi cernite?
Ca pietrele suntem
când lacrimi se închid în conuri de umbră
suntem râuri ce curg printre metehne
fără să poată atinge nirvana
suntem arsiță
când palmele ard
în jarul hrănit de mizerii
suntem ca vântul ce frânge ramuri de gând
când neînțeleși căutăm sihăstria
în prăpastia rece a minții
suntem trupuri flâmânde cerșind
un bob de iubire
un bob de zâbavă
în căușul timpului nostru
și uneori
un bob de tăcere
să ne putem auzi pulsul
să putem asculta plânsul viorii
freamătul cerbului
și murmurul cetinii cea verde mereu
și totuși tăcerea
este glăsuirea
pietrelor de râu...
30-07-17
001.042
0