Poezie
La o ceașcă de cafea
1 min lectură·
Mediu
În fiecare dimineață
zenitul rumegă tainele nopții
sulițe moi se răsfrâng printre ramuri
îmblânzind frigul din oase.
Ai pus de cafea
tovarășul meu de o viață,
ibricul din cupru bolborosește
eu am desprăfuit ceștile din porțelan
de acum patru decenii.
Le păstram pentru urmași
îmi spun ochii tăi.
Care urmași, te intreb,
tu ce ai primit de la înaintașii
atât de săraci
că nici palma aceea de cernoziom
n-au putut împărți
flămândelor guri...
Ai plecat să cunoști necunoscutul
când abia iți mijise mustața,
fiecare înghițitură
fiecare colțișor din odaia cu suveniruri
avea prețul ei
cu trudă ți-ai încropit
cald așternut
stivuind clipe nefaste
întrun ungher numai al tău.
Acum
torni licoarea fierbinte în cești
dincolo de fereastră
o cinteză-și trimite salutul matinal
și depănăm în aroma cafelei,
odiseea lumii apuse.
30-04-17
001061
0