Cu palmele tale ai ars o clepsidră

Azi nu mai deschid porți ruginite

o punte zdrobită cu lacrimi tivind,

din stoluri de gânduri

cresc macii uitării

din visele șterse

fulgi de păpădii.

Zadarnic mă cauți, nu mai exist

în conul de umbră strâng clipe tihnite,

ca bobul de rouă

rătăcit pe o frunză

aștept să înflorească

același cais .

Odgonul tăcerii în urmă nu-ți calcă,

și dacă te lepezi de clipele scurse,

în sângele crud

ce-ți curge prin vene

se pierde ecoul,

etern legământ.

În lut frământat când mă voi întoarce

să nu-ți verși fărâma închișilor iriși

cu palmele aspre

ai ars o clepsidră

cenușa desprinsă

va piere-n abis.

Păstrează mirajul florii-de-colț

și când te va ninge pe muntele sur

de vremi înțărcat,

printre pași osteniți

să aprinzi o candelă

acelor amintiri.

1-04-2017

Comentarii (2)