Andrei Vlad Popescu

Am pus aseară o frunză în copac. Căzuse doar ca să îmi fie mie leac Și am cules-o încet să nu te piardă, Parfumul clipelor cu tine să nu ardă. Mai bine eu să ard încet până la oase Păstrând în

Sarută-mă din nou cu părul ud! Ar fi înauntru ca o lume nouă Și chiar și cearceaful ar ramâne nud. Iubiri pe planetă ar fi numai două. Privește-mă, oglindă, in ochi! Încă m-ai dori dacă aș fi

Cunoaste-mă ieri! Aș vrea să știi de la mine ce ceri, să afli ce univers fermecat îți dorești, ce-n ochi l-aș ascunde chiar de nu îmi vorbești. Iubește-mă acum! Eu vreau să nu văd orașul

Nebun catarg în amurg frănt l-a rupt doar un nebun de vânt, ce l-am chemat cu drag să bată, nebun să fiu pe lumea toată. Catargu-i frânt și ruginește, nebuna-mi minte-îmbătrânește, dar am

Am brațele tăiate amândouă să număr doar până la nouă ce am pierdut, ce ne-a plăcut, ce am iubit, ce n-am avut. Am plâns amar de atâta nins. Cu părul noi ne-am cuprins, să nu ne rupem în

Cu lanțul cu care legi ziua de noapte, Sufoca-mă și fă-mi o slujbă din șoapte. Așa nu voi mai simți gustul trădării, Nu voi mai ști unde e locul iertării. Te intreb, Doamne, în mii de

Dă-mi din sertar o zi moartă, Care tu vrei să-mi fie soartă, Și cere-mi să-mi citesc viitorul, În amiaza ei albă să văd adevărul. Dă-mi din sertar o zi moartă Cu mâna ce inele nu

Visez cum stropii reci ai ploii mă îneacă. Îi respir așa cum norii mei albaștri părul ți-l apleacă,, să mă acopere de apa grea ce coastele-mi apasă și să visez la tine asta seară nu mă lasă. Aș

Iubito, crezi tu oare astăzi c-am învins, căci soarta noastră pare doar un fir întins peste străzi iluminate și frenetic animate în care nu găsești decât iubiri desperecheate? Iubito, nu crezi

Piciorul  meu stâng acum te visează, De mult, cu pașii, el pe drum te pictează. Pe dale ce atunci pareau pietre fierbinți Chipul tău pare acum o icoană-ntre sfinți. Genunchiul meu stâng dorește

Copacii mă țin departe de tine, când iubirea mea nu se poate abține. O piatră ar vrea să-mi devină cărare, să-mi ducă pașii bolnavi înspre mare. Lalele negre îmi cânta un mic recviem, părul tău

Aș vrea să ne vedem în astă seară, Și timpul să îl sigilam cu ceară. Ziua de mâine să o pierdem pe vecie Și seara asta să devină veșnicie. Oprește orologiul ce bate cu mirare, Trecutul să-l

Eu sunt nebunul de alb, să-mi iei din culoare! E mult prea mult alb ca să mai știu unde doare. Destinul meu tace și el așteptându-ți mutarea, Te rog să nu întârzii să nu se așterne uitarea. Să

Acum o clipă ai plecat, nu a trecut nici o secundă. Cu grijă eu m-am apucat să leg la ușă-o fundă. Cu ea o să îți fac cunună și perle am s-agăt în ea, când te întorci să-mi fie nună. Când mă

Câteodată-mi pare că eu sunt un mic bătrân cu păr cărunt, cu oase moi ce-au ruginit, cu mâini de înger ostenit Și da, ai auzit-o mult prea bine! Nu sunt diavol și m-ai iubit pe mine. Si dacă

Iubito, azi ne despărțim! Da, știu! Mi-ai spus-o mai de mult, tăcerea asta s-o împărțim în mii de vorbe să le-ascult. Când pleci, să uiți durerea, lasă-mi vorbe ce le-am spus, căci ele îmi

Mă doare acuma când te văd dorind Să poți să înflorești prin dale de asfalt, Pe care pasul meu rotund și rătăcind Greșește greu, lăsând o dâră de cobalt. Mă doare chiar și ziua când

Femeia lumii de cristal, femeia lumii mele, am să-ți găsesc un piedestal, să-mi ții tu loc de stele. Să-mi fii tu semn de carte, femeia lumii mele. Povestea mea mi-o-împarte între ce-i bun

Eu despre tine nu mai știu de-un an. Doar ecoul vocii tale mai trăiește Și-mi înflorește o floare pe timpan. Privește-o doar cum mă iubește! Aproape am uitat cum miroseai, Cum desenai pe

În orașul acesta, cu o mie de poduri, Legat cu sfori cu o mie de noduri, Te aștept astă seară undeva la răscruce. Vino acum să mă vezî sus pe cruce! Caută-mi ploaia în o mie de

Îți număr buzele când plouă și par atât de triste amândouă c-a lor sărut e prea departe, e prea nebun, absent și ne desparte. Îți număr ochii doar când ninge, și sunt pierduți în ora ce se

Caut o scară să mă ducă la cer, Să vad de acolo cum iubirile pier. Știam că se află la numărul nouă, Pe strada unde și piatra așteaptă să plouă. E totul uscat sub masca cea verde Și chiar și