Getty Voinea

Brațele tale îmi scurmă în vene crispate de timp, liane violet se agață naiv pe un portativ de salcâmi săpând în mine crevașe pe când tu visezi că mă cuprinzi și mă așterni

Mai toarnă-mi iarăși Toamnă în poloboc de fag nectarul frăgezit în vii, să-mi încălzesc sângele frânt de bătăturile din palme. Să spăl țărâna ce mi-a curs în vaduri cernite de ploi, când

Pe vârful unui copac de la marginea satului, două berze își construiseră cu multă migală cuibul. Atât de multă vreme trecuse de atunci că nu-și mai amintea ce fel de copac era, doar că era

Când îți rezemi chipul pe umărul meu visele amorțite renasc, ești pasăre-n cuib și-adormi o secundă țesând curcubee în lumea ta necuprinsă. Sunt salcia ta, cu brațe

Făcusem legământ că nu voi mai strânge octave strivite sub pași de gorilă dar parcă poți pârdalnică inimă! Fiecare privire îți smulge un fulg din aripa ce altădată plutea în înalt. Că viața-i

–Ai mă, Nică, tu ce mănânci acolo? –Ce să fie taică, pâine cu brânză... Ținea într-o mână miezul alb pufos și în cealaltă coaja rumenită a pâinii și mușca din ele pe rând așa încât să

Sub geamătul spart pietrele seci zăgăzuiesc rădăcini. Urzim amorțeli în ciob de oglindă, reflexii de caier ca pe vremea când bunicile torceau firul de lână cu mâinile-acelea arse

Fir necurmat clipele curg în vie clepsidră, între o rugă și un blestem orbiți de metehne cad robi însetați tinere trupuri și cârme sfărâmate. Pe cine să frângem, cui să

Dacă pietrele ar vorbi mi-aș coase buzele într-un ecou să fiu o pată roz în universul ticsit de genii și demoni. Zadarnic arunc cu barda în cer, mulți zac în cercul închis al

Și dincolo de moarte o undă viorie s-aprind peste un prag, e visul ce se pierde, pe file oropsite pelerinaj tăcut. Să-ți amintești străine suntem frânturi de lut să n-aștepți

Sunt fir de lut ars la umbră de nuc, dospind aluat rumenit în sudoare acelui ce știe s-asculte o frunză cum se-nfioară pe-un braț nevăzut. Învăț să deschid pași ce se vor

Născut din poemul cu brațe de mir ești trup hărăzit să strângi raze-n palmă ca floarea te-nvolți sub aripi de înger ca bradul te-nalți sub cerul cu-alămuri. De semeni azi glia în

Las visul de-o zi pe întomnate brațe să mi-l sădească în chihlimbar precum o frunză coaptă în raze vii așteaptă, taina să îi cuprind. Fuioare de fum în clipele gri copaci fără glas cu

De ce mă doare sufletul măicuță când tu ești raza ce m-a strâns în brațe, din prima clipă-n care au văzut lumina ochii mei plâng. Și tu plângeai cu lacrimă de jad că împlineai

Nu știu când s-a blocat pasul cernelii vulturii negri rup fâșii de lumină din conul de umbră palmele goale scot încă grăuntele zilei. Unde s-a risipit aurora tivită-n