Poezie

Plânsetul orb

1 min lectură·2 octombrie 2017

Mediu

Făcusem legământ

că nu voi mai strânge

octave strivite sub pași de gorilă

dar parcă poți pârdalnică inimă!

Fiecare privire îți smulge un fulg

din aripa ce altădată plutea în înalt.

Că viața-i nedreaptă

că strâmb este mersul cu vârf de bocanc

o știe oricine s-a prins în cerneala de foc.

Poți să înghiți hapuri de ceară la nesfârșit

dar cum să nu doară gestul nevrednic

privirile goale înfipte în gândul

acelui ce vlaga și-a stors

să-ți dăruiască un fulg de senin?

Cum să nu te rupă grimasa durerii

când singur și-a zdrențuit veșmântul sfințit în credință,

și uită

că vouă vă curge aceeași licoare în vene?

Vei înțelege cândva,

copil cu năframa pe ochi

că firul rupt nodul îsi poartă,

să nu fie mult prea tărziu,

cochilia de melc închide un suflet rănit

și doar cine se-apleacă

i-aude plânsetul orb.

26-04-2015

001.108

Getty Voinea. “Plânsetul orb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/getty-voinea/poezie/14114163/plansetul-orb

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.