Poezie
Și când tâmpla albă
1 min lectură·
Mediu
Pas silențios, puf senin de iarbă
mii de muguri cruzi cu rouă în barbă
îmbrăcând pământu-n broderii perlate
ferestre deschidă în clipe-nșirate.
Sufletului tău rază de mătase
dimineți senine pe pleoape să-ți lase
să nu cunoști plânsul, chip de chilimbar
făclia speranței să-ți ardă cu jar.
Calea-ți fie cântec și iertarea leac
peste tine treacă viață cât un veac
și când tâmpla albă se va scoroji
glasuri de vlăstare mi te-or obloji.
Să-ți aline pasul, povara să-ți salte
și să te sădească pe stative-nalte
apoi te îngroape în pământ cu flori
zâmbrele să-ți poarte peste sărbători.
Să închine cupa amintirii strânse
nu cunoască jalea sufletelor plânse,
peste geana vremii să ți se aștearnă
raza unei stele născută-ntr-o toamnă.
20-09-2015
001017
0