George Pașa

Eu n-am spus că nu e construit pe un fir real. Mai știu că arta se bazează pe exagerare. Mă refeream la cu totul altceva, am spus clar. Sigur, e punctul meu de vedere, al unui stângaci (la propriu, poate și la figurat, în viziunea unora!). Nu sunt deloc sigur că vă bucură părerea mea, nici nu ar trebui. La urmei urmei, ar fi trebuit să tac.
George Pașa

Aș spune că și poezia are propria sa logică, neîndepărtându-se prea mult de rațiune. Altminteri, pot rezulta formulări bombastice, de tipul: \"neoanele au apăsat întrerupătorul/ camera s-a încuiat pe dinăuntru.\" De fapt, am văzut, nu numai aici, o preferință exagerată pentru personificare. Când se exagerează, aceasta, ca și metafora sau alți tropi, devine un procedeu facil. Am numărat aici nu mai puțin de 10 personificări. Devine deja o manieră stângace de a \"construi\" versuri.

Cezara, poezia ta merită mai mult decât această modestă incursiune în discursul tău liric. Fie ca \"premoniția\" mea să se adeverească.
Liviu, mulțumesc de semn.
Ioan, onorat de vizită și aprecieri. Rectific ce ai spus: cartea e din 2008, nu din 1998!
Vă mulțumesc pentru prezenta voastră aici.
George Pașa

Mi se pare un text profund, chiar decent față de ceea ce scria autoarea uneori. Din acea stare de lene visătoare, proprie de fapt poeților autentici, se nasc întrebări nespuse, care, într-un fel, rămân într-o suspendare dulce și molatecă, asemenea visului. Finalul mi se pare deosebit de bun: \"vampirii trimit săgeți înmuiate-n cerneala cuvintelor tale un strigăt în pieptul meu sparge liniștea acestei vieți de-mprumut\".
Nu prea contează forma în care sunt așezate cuvintele, întrucât există acea cadență ritmică și tensiune a ideilor și a stărilor, fapt ce mă determină să spun că mă aflu în fața unei poezii de calitate.

Depinde ce înțelege fiecare prin poezie. \"Aruncătorul de cisme\" nu e personaj, ai înțeles geșit. Încâlcit n-aș crede că este acest text, sau nu în asemenea măsură ca \"mațele cotidianului\" în care unii își fac veacul. Acum nu spun cumva că e un text de mai mare dragul, dar nici de aruncat asemenea unei cisme, adică nu are funcția torpilei din final.
Într-un fel ai dreptate, nu prea ar trebui să scriu așa. Mai ales când pledoaria mea este pentru lirism. Să spunem că este o nouă \"dregere a vocii\", după o anume eclipsă creatoare.

Adriana, cred că ar fi pleonastic să îți mai spun că îmi place aproape mereu ce scrii. Pentru că ai sensibilitate, profunzime, rareori te rătăcești printre cuvinte. Nu e lingușire, ci senzașia că tu ești poet(ă), cum puțini dintre noi putem să fim. Dacă aș mai spune că în strofa a doua parcă m-aș recunoaște printr-o serie de gânduri ale mele sau că ultima strofă poate atinge orice suflet sensibil, nu am spus totul. El ar trebui să fie fericit că i-ai scris un asemenea text.
Multă inspirație în continuare!

Vă mulțumesc, domnule Zinca. De fapt, e o încercare poetică, probabil altceva decât autohtonismul care a mai mers pe calea aceasta.

Eu îl felicit pe Valeriu Barbu pentru această nouă carte și sunt convins că este una dintre cele mai reușite ale creației sale. Îi urez succes joi și îi mulțumesc lui Florin Caragiu pentru această prezentare sobră, dovedind o bună înțelegere și cunoaștere a spiritului cărții valerbarbiene. Rugăciunile lui Valeriu să fie auzite!

Să nu te dezici, Ottilia! Despre ceea ce m-a determinat să scriu textul acesta, mi-e greu și mie să mai spun. Probabil vine din senzația că, orice am scrie, nu vom fi niciodată la înălțimea limbii. Pentru că ea ne suportă pe toți.

Numai bine!

S-a reușit, în prima parte, o bună trecere în revistă a principalelor orientări estetice și a unor reprezentanți ai acestora din literatura română. E adevărat, au fost neglijate niște nume, dar e o chestie de gusturi, fiind, de asemenea, și imposibil de a-i enumera pe toți. Au fost și autori mai greu de încadrat undeva, dintre care a fost amintit George Bacovia, chiar dacă sunt mai mulți. În ceea ce privește perioada mai apropiată nouă, mi se par multe aprecieri oarecum subiective, mai ales când se vorbește de Alexandru Mușina și de Mircea Cărtărescu. Nici eu nu pot spune că nu văd unele neajunsuri ale scriiturii acestora, dar ei contează, totuși, pentru literarura noastră. Cel puțin în proză, Cărtărescu ar fi meritat o recunoaștere internațională, mai ales prin \"Orbitor. Aripa stângă\". Se pare că antipatia pe criterii politice îl determină pe eseist să dezavueze și opera unor scriitori importanți. Să nu cădem în păcatul pe care l-au comis comuniștii, anulând o bună parte din literatura română. La fel, Eugen Negrici și Nicolae Manolescu mi se par niște istorici literari buni, cu toate inconsecvențele lor.
Despre \"Platforma-program a Noului Decenism\" eu nu am auzit, deși am citit revista \"Algoritm literar\". Nu cred că ar trebui confundat manifestul lui Liviu Ofileanu cu acesta. Înțeleg faptul că eseistului nu îi place numele de \"Școala cinică modernă\" (nici mie, am spus în două rânduri acest lucru). Eu nu mă recunosc în ceea ce spune eseistul, n-am fost decât un simplu autor ale cărui poezii au fost acceptate spre a fi publicate în revista amintită. Nimic mai mult. De aceea, numele meu cred că ar trebui șters din acest eseu, din două motive: nu mă recunosc a face parte din această orientare poetică, rămânând nealiniat vreunui \"-ism\"; numele meu nu poate sta alături de al unui \"geniu\" al literaturii române, care s-a și simțit, probabil, deranjat de prezența numelui meu în coloanele textului acesta. În plus, sunt atâția scriitori importanți ai momentului, încât mi se pare derizoriu să se insiste pe asocierea unui \"nimeni\" cu o nouă \"rivuluție\" poeticească.

Altminteri, eu îl felicit pe autor că spune ceea ce crede, asigurându-l de respectul meu. Este ceea ce lipsește generației poetice actuale: o polemică adevărată, fără zeflemea și răutăți.

Niște versuri în care diapazonul poetic pare a se îndrepta mai mult spre tainele inimii, spre descoperirea spațiului plin printre absențe și suferințe. Curgerea versurilor este aici ca în multe poezii ale autorului în care e prezent fiorul mistic, adică melodioasă, fiind perceptibile volutele sufletești. Versul care, în opinia mea, conține centrul mesajului este cel din finalul strofei a doua: \"pentru că suferința e marginea însăși a lumii ce ne părăsește\".
Este aici o poezie ce-mi place, nu pentru că într-un stil asemănător mai scriu și eu, ci fiindcă are acea simplitate a expresiei care vine dintr-o experiență în acord cu tainele fiecărui suflet apropiat de sacru. E și o poezie de dragoste, care surprinde tocmai devenirea sentimentului, purificarea prin transgresarea lumilor.

Nici eu nu voi zice mai mult. Construcția visului e fragilă, ca viețile noastre, până trec toate în altceva. Vă mulțumesc!

Domnule Recheșan, tot punctual vă voi răspunde și eu.
La prima observație, vă spun că există link, în ceaată pagină, prin care se face trimitere la originalul în limba rusă, postat în biblioteca virtuală. Linkul există chiar în această pagină. Va trebui să treceți printr-o pagină intermediară și să faceți click pe \" acest text trebuie citit în russkaia\".
La a doua observație, vă precizez că în original nu există titlu. Desigur, traducătorii dau un titlu poeziei, în general, prin traducerea primului vers. Datorită unor disfuncționalități, generate de nerecunoașterea caracterelor chirilice de către sistem, nu pot posta titlul, întrucât apar niște semne indescifrabile. Titlul e primul vers. În reviste, am postat poeziile cu titlu.
Am preferat această formă, Horossan, deși știu că ar trebui și un \"K\" înainte. Așa apare și în traducerea lui George Popov. Nu-mi aduc aminte cum este la G. Lesnea, nu mai verific. Am preferat licența \"ceadra\", fiindcă așa e și în limba rusă, așa a tradus și G. Popov.

E prima și ultima oară când vă mai răspund la vreun text scris de mine. Știți foarte bine de ce.

Uite, acum chiar îmi place. Probabil acea metaforă utilizată, cum am spus, și de M. Constantinescu, mi-a tăiat orice chef. Nu înseamnă că nu e frumoasă și melodia aceea, altminteri nici nu mai rețineam versurile sale. Dar, de la un poet ca tine, pretind și originalitate.
Numai bine,
George

Ar mai fi cum ar mai fi, dar, deși nu sunt dintre cei care vânează clișeele peste tot, când spui \"geană de lumină\" parcă e prea de tot. Nu cred că ai uitat șlagărul acela al lui Mihai Constantinescu. Desigur, se simte un preaplin sufletesc, însă prea sărăcuță această poezie. Mi-a plăcut aici: glasul... desprinde/ frumusețea Ta din rugină\" și \"atingi tăcerea cu un amnar\".

Îi urez succes domnului Liviu Comșia cu acest volum de povstiri, după ce romanul \"Frica\" am auzit că a avut o bună primire din partea cititorilor.
Îi mulțumesc lui Liviu Nanu pentru semnalul editorial.

Las un semn de vizibilitate (*)

Ottilia, cărămizile și strânsoarea parcă amintesc de altceva. Nu e fericire, ceva care seamănă cu...
Cu stimă,
G. Pașa

Adriana, Ioan, semnele vostre luminoase pentru un articol bun mă bucură și pe mine, întrucât ele constituie, implicit, și o recunoaștere a ceea ce scriu. Vă mulțumesc!
Teodor, îți mulțumesc pentru gândurile bune. Când spui \"noi toți\" cred că te referi numai la cititorii atrași de ceea ce scriu.
Liviu-Ioan Mureșan, vă mulțumesc pentru felicitări!

Ioan-Mircea,
\"nu aștepta culori nemaivăzute
...............................
nu există vreun martor
.......................
ard
o clipă
sub orizontul posibil
......................
în cntru, floarea
și cercul
.................
materialul e nobil, se toarnă cu grijă,
spre-a nu răsuna fals
.....................
nisipul își caută limanul
.........................
pe ramurile poemului
înfloresc picături de sânge
............................
întotdeauna va exista cel puțin o necunoscută
..............................................
la cumpăna luminii
cobor, încă o dată
..................
de cealaltă parte,
a dispărut și proiecția fiarei
...............................
acum știu:
pasărea țintită-n zbor
și-a vindecat rana.\"

Din ceea ce am citit pe acest site și în reviste literare, Elena-Simona Popescu e o poetă cu talent, discretă, rămasă, din fericire, atașată de valorile perene ale poeziei. Din păcate, acest anunț a fost publicat post festum, astfel încât nu a putut fi receptat la timp de eventualii doritori de a participa la eveniment. Sincerele mele felictări pentru această realizare artistică!

George Pașa

Îi mulțumesc doamnei Angela Nache-Mamier pentru această prezentare sintetică, la obiect, într-un limbaj accesibil a unora dintre aspectele ce i s-au părut relevante în demersul critic. Se știe că orice act critic este o recreare a operei, de aceea nici nu e posibil ca viziunile critice să fie aceleași.

Desigur, Dragoș, doamna Mamier nu cred că a vrut să se refere la curentul literar modernist, ci la ideea de modernitate. Acele apropieri de unii poeți moderniști sunt ale prefațatorului cărții, iar autoarea textului de față numai a citat puțin din prefață, care, te asigur, e de o înaltă ținută științifică. Tot spuneam odată, mai în glumă, mai în serios, că îmi e teamă să nu îl pierdem pe Liviu Ofileanu în categoria criticilor, fiindcă e un poet de perspectivă. Iar în ceea ce-l privește pe Serghei Esenin, există numai o referire culturală (\"sub un cer albastru ca-ntr-un vers de esenin\"). Chiar dacă este unul dintre poeții deja clasicizați pe care îi admir, ceea ce scriu e departe de viziunea creatoare a acestuia. \"Pașalâcul\" e o formulare autoironică de la numele meu, un spațiu poetic, fără legătură cu termenul deja arhaic. Oricum, știi că apreciez totdeauna viziunea ta critică, indiferent dacă, normal, avem puncte de vedere diferite. Mulțumesc!

Iarina, mă bucură faptul că ți-a plăcut coperta. Am dorit-o simplă, chiar de această culoare, iar Cristian Bălan, autorul acesteia, a reușit un desen deosebit de sugestiv, în acord cu unele dintre ideile cărții. Textul critic, da, si mie îmi pare ca o continuare a poeziei. Mulțam!

Ioan, parcă exagerezi puțin, când spui că am \"îmbăgățit literatura autohtonă\". Ea poate trăi foarte bine și fără mine. Mulțam!

Ottilia, sunt onorat de atenția acordată unui articol despre cartea mea. Mulțumesc și ție!

Nu în ultimul rând, aduc mulțumiri și Eugeniei Reiter pentru aducerea în atenție și a acestui articol despre o carte de-a mea.